Directoarea adjunctă a Colegiului Național „B. P. Hasdeu” din județul Buzău, Anca Florea, a afirmat, recent, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că în România „regăsim un analfabetism funcțional individual, dar mai ales instituțional”, iar profesorii și părinții elevilor este nevoie să se implice ca să evite „pierderea unor generații”.
Directoarea adjunctă trage un semnal de alarmă cu privire la declinul valorilor în sistemul educațional, într-un context marcat de ceea ce numește „pandemia mediocrității”.
În ceea ce privește implicarea părinților, ea afirmă că „hiperintervenționismul și nonintervenționismul sunt toxice în egală măsură”.
Referitor la profesori, Anca Florea consideră că „nu este niciodată prea târziu, ca dascăl, să înțelegi că nu ai voie să fii mediocru, dar s-ar putea să fie prea târziu pentru generațiile de tineri: cu ei timpul nu are răbdare”.
Redăm postarea integrală a directoarei adjuncte de la Colegiul Național „B. P. Hasdeu” din Buzău:
Cultura excelenței sau pandemia mediocrității?
Între ele, la început insidios, dar apoi manifestându-se cu agresivitate, regăsim un analfabetism funcțional individual, dar mai ales instituțional. Dacă acceptăm că buna-credință este forma autentică de sinceritate nu numai față de ceilalți, dar și față de propria conștiință, atunci cred că este absolut necesar să recunoaștem că lipsa competențelor morale și profesionale este răspunzătoare de pierderea ultimei speranțe de a exersa în sistemul educațional principiul meritocrației.
Doar intuiesc formele de manifestare ale unei Românii polarizate. Am însă certitudinea existenței unei Românii care se zbate pentru a salva acele minți și caractere care înțeleg că performanța, indiferent de modul în care o definim, înseamnă a sacrifica timp și satisfacții imediate. La polul opus, gravitează România celor care uită că propria incompetență, care uneori este și validată instituțional și ierarhic, înseamnă pierderea unor generații.
Afirmam cu ceva timp în urmă, într-un interviu acordat revistei Q Magazine, că „noi suntem România în care 15% dintre elevi abandonează studiile: știați că asta este peste media U.E. de 10%? La acest procent se adaugă sub 50% analfabetism funcțional, aceasta este o pandemie a necunoașterii. Nu elevul faultează sistemul, ci sistemul permite scurtcircuitări. Nu este numai vina profesorilor pasivi, este și a părinților care reacționează spunând că a pune pe masă carențele educaționale înseamnă a leza orgoliul și demnitatea copilului. Dar este moral să îi mințim și să le spunem că nu vor avea nicio problemă? La clasă, deseori dialogul cu părinții e un joc de putere, și nu ar trebui să fie astfel. Pentru Platon, societatea ideală este cea în care fiecare își face treaba: părintele deseori impune, nu comunică, standarde educaționale care nu reflectă o cunoaștere autorizată sau o viziune pedagogică. Alteori, părintele e complet absent: hiperintervenționismul, ca și nonintervenționismul, sunt toxice în egală măsură.”
Aceasta este România celor pentru care competența profesională și cea morală nu reprezintă criterii de validare a valorii. Probabil că diametral opus, într-o competiție cu propria minte, dar și într-un dificil exercițiu de educare a voinței, sunt tinerii care au înțeles că cea mai bună cale pentru a-ți câștiga sau exersa libertatea este excelența, sub toate formele sale științifice și culturale. În același interviu, afirmam că „nu le spun niciodată elevilor să meargă la olimpiadă pentru că avem un brand educațional de protejat. Le spun să meargă pentru a se învinge pe ei, pentru a fi mai buni decât erau ieri, pentru a vedea dacă drumul acesta li se potrivește, înainte de a fi prea târziu. Nu le spun că mergem să câștigăm, ci mergem să vedem ce ne lipsește pentru a fi buni. Iar dacă se întâmplă să ne întoarcem acasă ca fiind cei mai buni, înseamnă că am fost sinceri cu noi și am lucrat pentru o misiune comună: aceea de a fi fericiți prin cunoaștere. Nu vreau ca nimeni să vină cu complexe de la olimpiadă, nici în bine, nici în rău.”
Nu este niciodată prea târziu, ca dascăl, să înțelegi că nu ai voie să fii mediocru, dar s-ar putea să fie prea târziu pentru generațiile de tineri: cu ei timpul nu are răbdare.
1 comment
La revista Q Magazine ați găsit să dați interviuri? La duduia aia care se pozează numai printre cărți, dar nu știe titlul corect al unui roman al lui Victor Hugo?