Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național I. L. Caragiale din București, a explicat, pentru Edupedu.ro, ce va însemna pentru profesori creșterea normei didactice din toamnă. „Nu socotește nimeni că, pe drum,…
Elevii care au absolvit clasa a VIII-a și au susținut Evaluarea Națională vor completa opțiunile în fișele de admitere la liceu 2025, în prezența părintelui și a dirigintelui, în perioada…
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, la Digi24, că inspectoratele școlare o să găsească ore pentru profesorii titulari, în contextul creșterii normei didactice cu 2 ore. „Este vorba…
O profesoară care a susținut proba scrisă a examenului național de definitivare în învățământ 2025 a declarat, pentru TVR Info, că „ne chinuie cu examene an de an, iar în…
Ministrul Educației și Cercetării a declarat, referitor la legea Bolojan, că „plata cu ora este gândită să se calculeze așa cum se calculează și în alte domenii”. Daniel David a…
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a vorbit, marți, 8 iulie, despre creșterea normei didactice din legea Bolojan: „Sigur, în medie, discutând, este o creștere de la 3,6 la 4…
Concursul național de Titularizare 2025 se va desfășura cu/pe posturile deja publicate, după cum a informat un inspectorat școlar unitățile de învățământ, potrivit unui mesaj consultat de Edupedu.ro. Mesajul inspectoratului…
Cornelia Popa Stavri, președintele Sindicatului Independent din Învăţământul Preuniversitar Sector 4 (afiliat la FSLI), a declarat, pentru Digi 24, că „nu știm dacă posturile pe care colegii noștri vor da…
O învățătoare, prezentă la protestul profesorilor din fața Parlamentului, a explicat pentru Edupedu.ro ce ar însemna introducerea a două ore de activități remediale pentru toți profesorii pentru învățământului primar. Amintim…
Un mesaj RO-Alert de avertizare meteo de caniculă a fost trimis luni dimineață, pentru perioada 7-8 iulie, în Capitală. Precizăm că luni, 7 iulie, are loc protestul profesorilor față de…
Ion Ionici, directorul Liceului Jean Louis Calderon din Timișoara, a vorbit, într-o intervenție telefonică la TVR Info, despre ce înseamnă creșterea normei didactice de predare pentru profesori: „La mine la şcoală…
Vicepreședintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), George Purcaru, a declarat că cel puțin 12.000 de profesori o să aibă în plus 4 ore la norma didactică de predare-învățare-evaluare. Este vorba…
Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că „a mări norma didactică acum cu 20 de ore, repet, este o măsură…
De la 1 septembrie 2025, plata cu ora pentru profesori se va raporta la numărul mediu lunar de ore lucrătoare, potrivit proiectului de lege privind unele măsuri fiscal-bugetare. Proiectul urmărește…
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, joi, 3 iulie, în cadrul unei conferințe de presă, că profesorii sunt plătiți pentru 40 de ore pe săptămână, nu pentru 18.…
Vineri, 4 iulie, la ora 12, are are loc întâlnirea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social la Palatul Victoria, pe tema pachetului de măsuri fiscale, potrivit unui document consultat de…
Din anul școlar 2025-2026, profesorii din învățământului special vor avea norma didactică de predare-învățare-evaluare de 18 ore pe săptămână, potrivit unui proiect de lege. Proiectul urmărește să modifice Legea învățământului preuniversitar nr.…
Din anul școlar 2025-2026, profesorii de instruire practică şi maiştrii-instructori vor avea norma didactică de predare 26 de ore pe săptămână, potrivit unui proiect de lege. Proiectul urmărește să modifice Legea învățământului…
Din toamnă, profesorii care predau elevilor de gimnaziu și de liceu vor avea norma didactică de predare de 20 de ore, adică vor fi 2 ore în plus, potrivit unui…
Din anul școlar 2025-2026, toți învățătorii și profesorii pentru învățământul primar vor avea incluse în atribuțiile postului 2 ore pe săptămână de pregătire remedială, potrivit unui proiect de lege care…
75 de elevi care au absolvit clasa a VIII-a au media 10 la Evaluarea Națională 2025, potrivit datelor comunicate de Ministerul Educației și Cercetării. Acestea sunt rezultatele înainte de contestații. Joi,…
Raluca Răducanu, directoarea adjunctă a Liceului Teoretic Jean Monnet din Capitală, a explicat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, ce ar însemna creșterea normei didactice pentru profesorii care sunt diriginți: „Poate nimeni…
Proba scrisă de la Titularizare 2025, concursul de angajare în învățământ, are loc marți, 15 iulie, potrivit calendarului oficial. Accesul candidaților în centrele de concurs este permis până la ora…
Cristian Hatu, președintele Centrului de Evaluare și Analize Educaționale, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că profesorii de fizică, chimie și matematică le spuneau că „nu le mai venea să…
Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că n-ar face „neapărat” o legătură directă între notele de 10 și…
Un candidat din județul Olt, care a participat la examenul național de Bacalaureat 2025 (sesiunea iunie), a obținut, inițial, la Limba română nota 7.30. După contestație, nota finală a candidatului…
Dorica Boltașu, profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național „Iulia Hasdeu” din Capitală, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că este pentru schimbarea Evaluării Naționale de la finalul clasei…
Cristian Hatu, președintele Centrului de Evaluare și Analize Educaționale, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că bursele de reziliență și cele de merit sunt motivații extrinseci. Acesta a afirmat că…
Raluca Răducanu, directoarea adjunctă a Liceului Teoretic Jean Monnet din Capitală, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că într-o clasă a avut 15 elevi cu media 10 la festivitatea de…
Cristian Hatu, președintele Centrului de Evaluare și Analize Educaționale, a declarat că foarte mulți elevi au media 9.50 la Matematică, în gimnaziu, iar la Evaluarea Națională iau 6. „Asta spune…
32 de candidați care au susținut examenul de Bacalaureat 2025, sesiunea iunie, au obținut media 10, după ce au fost soluționate contestațiile, potrivit rezultatelor publicate de Ministerul Educației și Cercetării. Inițial,…
Raluca Răducanu, directoarea adjunctă a Liceului Teoretic Jean Monnet din Capitală, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că „am fi ipocriți dacă nu am recunoaște că este o vânătoare” după…
Andrei Avram, profesor de Istorie la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București, a semnalat că nu vor mai apărea posturi dacă o să crească norma de predare: „Orele disponibile vor…
Profesorul Cătălin Budeanu a spus că, la subiectul al III-lea de la proba scrisă la Matematică (Evaluarea Națională 20250, „fiecare dintre cele șase probleme a prezentat cel puțin o chichiță”.…
Ministrul Daniel David a oferit, în cadrul unei conferințe de presă, un exemplu de reducere de normă pentru „profesorii buni”: „Nu văd de ce ar fi o problemă să fie degrevați…
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a spus, în cadrul unei conferințe de presă, că „mulți profesori fac lucruri suplimentare, e drept, dar aș vrea să înțelegem că ești plătit,…
„Orice creștere a normei în preuniversitar și universitar trebuie să se încadreze în limite europene”, a spus Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, în cadrul unei conferințe de presă. Acesta…
Ministrul Daniel David a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că până în toamna acestui an o să vină cu o propunere de schimbare a Evaluării Naționale de la…
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că trebuie „să avem standarde de evaluare și de notare”. „Pentru învățământul liceal, gândim să elaborăm…
Pe data de 4 iulie vor fi afișate rezultatele la probele practice/orale și la inspecțiile speciale la clasă, conform calendarului oficial pentru Titularizare 2025. În perioada 30 mai – 27 iunie au…
Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării, a declarat că subiectele de la proba de Matematică (Evaluarea Națională 2025) „au avut suficiente subpuncte prin care putem să…
Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național I. L. Caragiale din București, a declarat, pentru TVR Info, că „sunt copii care se tăvălesc pe jos la propriu, pentru că au luat un…
Profesorul Gabriel Tica a declarat, pentru TVR Craiova, că subiectul la Matematică de la Evaluarea Națională 2025 a fost unul bun „pentru copiii care au învățat și s-au pregătit”. „El…
Daniel David a anunțat, printr-un mesaj transmis cu ocazia preluării unui nou mandat de ministru al Educației și Cercetării, că degrevările pentru vechime se vor putea face din timpul nedidactic…
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a anunțat că plata cu ora pentru profesori se raportează la timpul de lucru total, adică 40 de ore pe săptămână. Măsura vine pentru…
Dorica Boltașu, profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național „Iulia Hasdeu” din Capitală, a vorbit, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, despre ce înseamnă, de fapt, activitatea unui cadru didactic:…
Elevii de clasa a XI-a de la real (matematică-informatică și științe ale naturii) vor avea o disciplină nouă și a fost inclusă în curriculumul de specialitate, potrivit noilor planuri-cadru pentru…
Profesoara Irina Căpățână a declarat, pentru TVR Craiova, că textele de la proba de Limba română din cadrul Evaluării Naționale 2025 (finalul clasei a VIII-a) „au fost adaptate la nivelul…
Elena Liliana Murguleț, director al Școlii Gimnaziale nr. 79 din București, a declarat, pentru TVR Info, că Evaluarea Națională doar la Limba română și la Matematică „produce o alterare față…
Pentru profesori, plata cu ora se va raporta la timpul total de lucru, adică 40 de ore pe săptămână, după cum prevede planul de guvernare propus de premierul desemnat Ilie…
Salariile competitive între profesori și evaluările bazate pe performanță sunt prevăzute în planul de guvernare propus de premierul desemnat Ilie Bolojan. În document este menționată congruența dintre notele elevilor în…
Ovidiu Șontea, profesor de Matematică la Colegiul Național „Tudor Vianu” din București, a oferit, pentru TVR Info, câteva sfaturi pentru elevii care vor susține proba scrisă la Matematică din cadrul Evaluării Naționale de…
220 de absolvenți de liceu care au susținut examenul național de Bacalaureat 2025, sesiunea iunie, au luat nota 10 la proba scrisă de Limba și literatura română, potrivit unui comunicat…
23 de candidați care au susținut examenul de Bacalaureat 2025, sesiunea iunie, au obținut media 10, potrivit rezultatelor publicate de Ministerul Educației și Cercetării. Acestea sunt rezultatele înainte de contestații. Conform comunicatului…
Daniel David le-a spus liderilor sindicali că, în acest moment, Ministerul Educației și Cercetării nu are fonduri pentru plata voucherelor de vacanță, potrivit unui document trimis în teritoriu de liderii…
Nicușor Cotescu, președintele Sindicatului „Spiru Haret” din Dolj, a declarat, pentru TVR Craiova, că „astăzi avem colegi care – poate puțină lume știe – își completează o normă didactică în…