Școlile au nevoie de o „metodologie de finanțare” care să susțină specializarea inteligentă, inclusiv prin laboratoare sigure, a spus Tudor Prisecaru, vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Cercetare, în cadrul ediției de miercuri, 2 aprilie a emisiunii TVR „Educația la putere”. El a spus invocat, în acest sens, exemplul practicilor de acum 3 decenii, unde „ „un laborator de termo sau de electro sau de chimie nu putea fi ținut cu mai mult de 6 studenți. La fel și la liceu, ne împărțea pe subgrupe”, ceea ce presupunea costuri mari, dar necesare pentru siguranță.
Tudor Prisecaru a prezentat într-o manieră pozitivă nivelul alocărilor bugetare pentru cercetare, întrebat fiind în legătură cu nivelul scăzut al bugetului stabilit pentru acest domeniu. Pe de altă parte, a arătat că tinerii care vor să intre în domeniu au nevoie de „o motivație interioară, pentru că este clar că apucându-te de o activitate de cercetare nu vei avea o remunerație foarte mare de la început, ci în timp”. Și a problematizat și formarea situația formării tinerilor în școală și universitate.
Întrebat fiind despre „criza de resursă umană în școala românească, el a spus că în educație „au fost tot felul de așa-zise reforme și, până la urmă, noi am rămas într-o situație de tranziție permanentă, de la o reformă la alta. Aici un profesor se formează mult mai greu decât un cercetător”.
Vicepreședintele ANC s-a referit în mod punctual la situația laboratoarelor:
- „(…) Pentru că vorbim de energie: e bine să ne gândim că educația trebuie să plece din școală. Un laborator de electricitate nu poate fi ținut cu o formație prea mare de elevi sau de studenți, pentru că e foarte periculos. În urmă cu 40 de ani, erau niște norme. Un laborator de termo sau de electro sau de chimie nu putea fi ținut cu mai mult de 6 studenți. La fel și la liceu, ne împărțea pe subgrupe. Asta înseamnă niște costuri foarte mari. Gândiți-vă, profesorul respectiv, pe lângă faptul că mai era și un laborant, stătea tot timpul cu ochii pe elevi sau pe studenți. Aici accidentele sunt tragice. Și din cauza asta cred că trebuie să ne pregătim și cu o metodologie de finanțare acolo unde trebuie, adică acea specializare inteligentă cred că trebuie reconsiderată și văzut, că nu-ți trebuie în fiecare școală să faci din astea. Dar trebuie foarte bine selectat materialul uman întâi. (…)”
Pe de altă parte, întrebat fiind despre alocarea în scădere pentru cercetare, în bugetul acestui an, Tudor Prisăcaru a ținut să sublinieze că banii pentru Autoritatea pe care o reprezintă și care acoperă domeniul cercetării sub aripa Ministerului Educației și Cercetării sunt doar o parte din cheltuielile generale pentru acest domeniu, prin mai multe instituții.
Amintim că, în bugetul pentru 2025, Cercetarea a primit în jur de 2 miliarde de lei, reprezentând sub 0,2% din PIB, după cum Edupedu.ro a semnalat în februarie.
Vicepreședintele ANC a optat să prezinte altă perspectivă:
- „(…) Bugetul cercetării este, de fapt, mult mai mare. Gândiți-vă că Academia Română primește și ea un buget care este destinat tot cercetării, gândiți-vă că Ministerul Apărării Naționale are 2,5 din 2,5% care înseamnă destul de mult, aproape trei sferturi din bugetul alocat ANC-ului. Și mai există Ministerul Educației, care alocă și el în jur de 100 de milioane de lei pe an pentru cercetare. Deci trebuie văzut întregul fond, la care să știți că în ultima vreme au început să contribuie destul de mult și entitățile private.”
Declarațiile din emisiunea „Educația la putere”, pe larg:
Realizatoare: (…) Putem spera la bani mai mulți de la un an la altul? Pentru că experiența ultimilor ani a fost una contrară, și anume bugetul cercetării a scăzut, anul trecut a fost la nivelul unui miliard….
Tudor Prisecaru: Pentru cercetare propriu-zis am primit cam 1,8 miliarde de lei. Anul acesta suma este un pic mai mică, însă vedeți că și contextul general s-a schimbat. Nu cred că ar trebui să vedem lucrurile doar prin prisma bugetului care se alocă Autorității Naționale de Cercetare…
Realizatoare: Aici vorbiți strict de bugetul autorității pe care o conduceți….
Tudor Prisecaru: Da, dar bugetul cercetării este, de fapt, mult mai mare. Gândiți-vă că Academia Română primește și ea un buget care este destinat tot cercetării, gândiți-vă că Ministerul Apărării Naționale are 2,5 din 2,5% care înseamnă destul de mult, aproape trei sferturi din bugetul alocat ANC-ului. Și mai există Ministerul Educației, care alocă și el în jur de 100 de milioane de lei pe an pentru cercetare. Deci trebuie văzut întregul fond, la care să știți că în ultima vreme au început să contribuie destul de mult și entitățile private. De când cu facilitățile fiscale pentru activitățile de cercetare, anul trecut au fost 33 de entități private care au beneficiat de ele, cu certificare, nu că au declarat. Au fost certificați pentru treaba asta. Și anul acesta numărul cred că va crește și el. Deci la acest buget trebuie să adăugăm și partea care e, să zicem, declarată pentru cercetare, din zona privată.
Realizatoare: Deci până la urmă aceste surse pot fi augmentate cumva, prin efortul colectiv al societății, dacă vom înțelege cu adevărat semnificația activității de cercetare-dezvoltare-inovare
Tudor Prisecaru: Aici avem mult de făcut. În special legat de resursa umană. Atât ca număr, cât și din punctul de vedere al calității. Pregătirea resursei umane trebuie să fie foarte bună, având în vedere activitatea de cercetare. Pregătirea este o chestiune complexă, nu ține neapărat de cât poate să învețe studentul sau doctorandul, cât și de motivația pe care o are. Și aici de obicei familia are rolul cel mai important. Sigur, există evenimentele binecunoscute din universități care atrag spre cercetare, dar nu e suficient numai asta. Trebuie să existe o motivație interioară, pentru că este clar că apucându-te de o activitate de cercetare nu vei avea o remunerație foarte mare de la început, ci în timp. Este o investiție pe termen mediu, cel puțin (…)
Tudor Prisecaru: Eu sunt și profesor. Nu pot să spun că meseria de dascăl este mai ușoară decât cea de cercetător. Acolo sunt lucruri foarte complicate. Am avut profesori cum astăzi nu prea mai întâlnești, la care, într-adevăr, se bătea lumea să intre la curs. Ca să ajungi la nivelul acela, e mult mai greu decât să faci cercetare. La cercetare lucrezi tu cu tine însuți. Ca dascăl, trebuie să lucrezi cu ceilalți și să faci să învețe ceea ce vrei tu să le transmiți. Să îi faci să gândească ei. Chestiunile astea se stabilesc foarte greu. Îți trebuie o muncă asiduă. Din cauza asta vorbeam cu un coleg astăzi, domnul rector Abrudan (Ioan Vasile Abrudan – rectorul Universității Transilvania din Brașov – n.red.), dumnealui a început să premieze exact chestia asta. A creat un sistem și în momentul în care profesorii primesc un calificativ, aș zice, din partea studenților, foarte avansat, atunci și remunerația lor crește corespunzător. Dar și el spunea că nu sunt foarte mulți.
Realizatoare: Deci criza de resursă umană e în școala românească, nu strict…
Tudor Prisecaru: Este în mod inerent în școala românească, pentru că au fost tot felul de așa-zise reforme și, până la urmă, noi am rămas într-o situație de tranziție permanentă, de la o reformă la alta. Aici un profesor se formează mult mai greu decât un cercetător. Și trebuie să știi să tratezi cu tot felul de studenți, pentru că fiecare are temperamentul lui, diferit de al celuilalt, fiecare are nevoile lui, înțelege unul mai repede, altul mai încet, e foarte complicat. (….)
Tudor Prisecaru: (…) Pentru că vorbim de energie: e bine să ne gândim că educația trebuie să plece din școală. Un laborator de electricitate nu poate fi ținut cu o formație prea mare de elevi sau de studenți, pentru că e foarte periculos. În urmă cu 40 de ani, erau niște norme. Un laborator de termo sau de electro sau de chimie nu putea fi ținut cu mai mult de 6 studenți. La fel și la liceu, ne împărțea pe subgrupe. Asta înseamnă niște costuri foarte mari. Gândiți-vă, profesorul respectiv, pe lângă faptul că mai era și un laborant, stătea tot timpul cu ochii pe elevi sau pe studenți. Aici accidentele sunt tragice. Și din cauza asta cred că trebuie să ne pregătim și cu o metodologie de finanțare acolo unde trebuie, adică acea specializare inteligentă cred că trebuie reconsiderată și văzut, că nu-ți trebuie în fiecare școală să faci din astea. Dar trebuie foarte bine selectat materialul uman întâi. (…)
Emisiunea, integral:
Citește și:
Doar 3,04% din PIB pentru învățământ, prin Ministerul Educației, potrivit bugetului pe 2025 adoptat de Parlament / Ministerul estimează un buget total pentru învățământ, din toate sursele de finanțare, de 4,5% din PIB / Cercetarea – sub 0,2% din PIB
Tudor Prisecaru, președintele Senatului Politehnica București și fost secretar de stat în Ministerul Cercetării – numit vicepreședinte cu rang de subsecretar de stat la Autoritatea Națională pentru Cercetare
Ștefan Lefter
Raluca Pantazi
Diana Ghimiși
2 comments
Cred ca este un comentariu bun. Ar fi si mai bun daca Non-politikon ar spune de unde stie ca a fost o adirmatie intentionata. Se pare ca nu esti decat Gica contra. Omul a facut o afirmatie cred corecta. De ce ar trebui sa zicem ca a urmarit un scop ascuns? Apoi ai facut cateva precizari din care rezulta ca esti frustrat ca nu publici. E clar pentru toti ca publicand nu vom face mare lucru! Dar nu se intreaba nimeni dac este industria noastra pregatita sa preia din rezultatele cercetarii? Nu. Nu avem industrie proprie, iar multinationalele nu se uita decat la ce vine de la ei de acasa. In rest …..
De fapt, prezintă intenționat deformat informația.
Da, bugetul este suficient pentru alocările curente. Dar nu este suficient pentru ca România sa spere la o creștere modesta in zona de cercetare-inovare.
Pentru ca România sa poată spera la o creștere, trebuie ca bugetul alocat competițiilor in zona cercetării sa depășească 1% din PIB, sa fie aplicat cu consecvența timp de cel puțin un ciclu de finanțare (7 ani). Doar după un prim ciclu complet vor începe sa apară rezultatele, care NU înseamnă publicații in reviste „roșii/galbene”, cât mai degrabă colaborări reale cu adevaratele centre de cercetare.
In privinta publicațiilor „roșii/galbene”, românii s-au dovedit la fel de inventivi precum cercetătorii din zone ale Asiei: pe bani, se poate publica orice. Astfel încât avem un număr imens de intrări (premiate, la nivel național) in reviste ale unor edituri care produc doar maculatura de proasta calitate, avem „autori” ultra-citati, părtași in realitate la adevărate rețele de frauda academică. Toți, dovediți, dar niciunul sancționat. Doar pentru ca sunt cu proptele politice. Dar niciun sprijin politic nu rezolva problemele reale de etica.
Iar, in toată povestea, o instituție din România începe sa se remarce cu tot mai multe cazuri de frauda grosolană, universitate care se crede semnificativa in zona de NV a țării.
Toate aceste povesti au pus sub semnul întrebării un mecanism anterior: premierea rezultatelor cercetării. Care rezultate? Care cercetare? In fapt, a fost premierea maculaturii politice.