Cazare facultate 2021. Studenții vaccinați, separați pe etaje de cei nevaccinați în căminele de la Universitatea București / Politehnica anunță: „credem că doar cei vaccinați vor putea avea acces” / La ASE nevaccinații sunt testați

1.478 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Studenții Universității din București vor fi cazaţi separat: cei vaccinaţi anti-COVID de cei nevaccinaţi, „pe camere, respectiv etaje în funcţie de specificul căminului”, după cum a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al instituţiei de învăţământ, Mirabela Amarandei. Universitatea Politehnica din București a anunțat că „având în vedere numărul mare de studenţi vaccinaţi, credem că doar cei vaccinaţi vor putea avea acces”.

Purtătorul de cuvânt al Universității din București a spus că „acolo unde există grupuri sanitare în camere, studenţii vor fi separaţi pe camere, iar acolo unde există grupuri sanitare comune pe etaje, studenţii vor fi separat cazaţi în funcţie de situaţia individuală – vaccinat sau nevaccinat pe etaje”.

Aceasta a mai precizat în legătură cu numărul studenților dintr-o cameră de cămin următoarele: „acolo unde avem camere de patru studenţi vor fi cazaţi câte trei, respectând, în primul rând, distanţele şi spaţiul alocat fiecărui student potrivit normelor pe care le-au stabilit specialiştii şi autorităţile”.

Rectorul Universităţii Politehnica Bucureşti, Mihnea Costoiu, a declarat că prioritate vor avea studenții vaccinați și că a fost redus numărul de locuri din camere pentru respectarea normelor sanitare: „Prioritate vor avea studenţii vaccinaţi. (…) Având în vedere numărul mare de studenţi vaccinaţi, credem că doar cei vaccinaţi vor putea avea acces, pentru că, din nefericire, numărul de locuri a fost redus ca urmare a impunerii măsurilor sanitare. Am diminuat numărul de locuri din camere astfel încât să respectăm normele sanitare (…)”.

  • La Academia de Studii Economice a fost redusă capacitatea locurilor de cazare, cu câte un pat în fiecare cameră: „acum, unde erau patru avem trei. Unde erau trei avem două şi tot aşa”, după cum a afirmat rectorul ASE.

De asemenea, studenții de la ASE trebuie să prezinte la cazare „dovada vaccinării sau dovada că au trecut prin boală sau un test PCR valabil 72 de ore”, iar cei care nu au niciuna dintre cele 3 dovezi, vor face un test rapid „pe banii ASE”, după cum a precizat rectorul ASE, Nicolae Istudor.

La parterul căminelor ASE, sunt asigurate camere de izolare: „Am aprobat o indemnizaţie de hrană dacă se întâmplă să avem în izolare sau carantină studenţi, astfel încât să le asigurăm tot pe cheltuiala ASE hrana zilnică”, a subliniat Istudor.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Carta universitară a Politehnicii București, temă în bibliografia de concurs pentru angajarea jurnaliștilor la televiziunea Euronews România. Cererea de înscriere a candidaților este adresată rectorului UPB, Mihnea Costoiu

Candidații de la concursul pentru 25 de posturi de jurnaliști la televiziunea de știri Euronews România vor susține o probă scrisă și un interviu. La bibliografia de examen este trecută…
Vezi articolul

Program gratuit cu lecții interactive pentru siguranță și sănătate, adresat școlilor și diriginților, „fără să fie nevoie de zeci de ore de training pentru profesori” – lansat de un start-up educațional și un departament al Universității Babeș-Bolyai

Un program gratuit, interactiv, cu lecții pentru siguranță și sănătate și care „poate fi activat în câteva minute în fiecare școală” este oferit școlilor și diriginților de către un start-up…
Vezi articolul

Anul școlar 2023-2024 să înceapă pe 11 septembrie, mai târziu cu o săptămână decât stabilise Cîmpeanu – propunere oficială a ministrului Ligia Deca, ce ar menține România în topul țărilor cu cele mai puține zile de școală / Vor fi cu 7 zile de cursuri în plus față de actualul an școlar

Calendarul anului școlar 2023-2024 a fost lansat în dezbatere de Ministerul Educației vineri, 27 ianuarie. Școala ar începe pe 11 septembrie 2023, iar elevii ar merge la cursuri până pe…
Vezi articolul