Coadă în Sectorul 5 pentru înscrierea la concursul de Titularizare 2025. Profesorii și viitoarele cadre didactice așteaptă să-și depună dosarul sau să le fie validat

5.549 de vizualizări
Coadă la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară ”Dumitru Moțoc” din București (Sector 5) pentru înscrierea la concursul național de Titularizare 2025 sau pentru validarea dosarului. Amintim că profesorii sau viitoarele cadre didactice se înscriu la concursul național de Titularizare 2025 în perioada 5-16 mai, potrivit calendarului oficial

De menționat este faptul că, în București, dosarele pot fi depuse fizic sau pot fi transmise online de către candidați. Cele mai multe cadre didactice preferă să depună fizic dosarul, pentru a se asigura că totul este în regulă. Au fost stabilite centre în fiecare sector, potrivit Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB). Spre exemplu, în Sectorul 5, locația de primire a dosarelor este Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară ”Dumitru Moțoc”.

În imagini se observă cum candidații își așteaptă rândul în picioare pe hol, pentru înscrierea la concurs.

Candidații din sală așteaptă validarea dosarului. Menționăm că validarea dosarelor se face în perioada 6-20 mai, conform calendarului oficial.

La ISMB Sector 5 sunt arondate următoarele discipline:

  • Istorie;
  • Gândire critică și drepturile copilului, Educație Interculturală, Educație pentru cetățenie democratică, Educație economico – financiară;
  • Geografie;
  • Discipline socio-umane (Filosofie, Logică și argumentare, Psihologie, Sociologie, Economie, Educație antreprenorială);
  • Discipline economice (profesori și maiștri);
  • Arte plastice (Educație plastică, Educație vizuală, Arte vizuale, Arhitectură);
  • Muzică (Educație muzicală, Muzică instrumentală – funcție de instrument);
  • Profesor consilier psihopedagog;
  • Posturi din palate și cluburi ale copiilor (în funcție de disciplinele arondate).
Ce este Titularizarea

Titularizarea este examenul de angajare pe o perioadă nedeterminată într-o școală. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului.

Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată – candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție.

Despre Titularizare 2025

Candidații care vor să se înscrie în două județe la Titularizare 2025, în mod obligatoriu, depun dosarul în ambele județe, conform unui anunț al Inspectoratului Școlar al Municipiului București Sector 3.

Edupedu.ro a scris că avizul medical trebuie să fie eliberat de un medic sau cabinet de medicină a muncii, pentru înscrierea la concursul de angajare în învățământ, potrivit unui anunț al Inspectoratului Școlar Argeș.

Actele necesare pentru înscrierea la Titularizare 2025:

1) fişa de înscriere la concurs, asumată prin semnătură (dacă este cazul);

2) copie de pe fila din buletinul de identitate sau cartea de identitate cu numele, prenumele şi domiciliul;

3) copii de pe certificatele de naștere şi căsătorie (pentru solicitanţii care şi-au schimbat numele) sau de pe alte acte doveditoare privind schimbarea numelui (dacă este cazul);

4) copii de pe actele de studii, foile matricole şi certificatele de calificare (ultimele pentru absolvenţii liceului pedagogic/ învăţământului postliceal), certificatele/ adeverinţele de absolvire a modulului psihopedagogic (dacă absolvirea acestuia nu reiese din foaia matricolă);

5) absolvenţii promoţiei 2025 vor prezenta copia adeverinţei de la instituţia de învăţământ superior/ postliceal/ mediu din care să rezulte că au susţinut examenul de licenţă/ absolvire/ bacalaureat, media de absolvire a facultăţii/ şcolii postliceale/ liceului pedagogic, specializarea dobândită, media anilor de studii şi faptul că pe parcursul efectuării studiilor s-a frecventat şi promovat modulul psihopedagogic;

6) copii de pe certificatele de obţinere a gradelor didactice;

7) copie de pe actul de titularizare/ repartizare pe perioada viabilității postului în învăţământul preuniversitar (dacă este cazul);

8) copie a acordului ME, a deciziei inspectoratului şcolar sau a întreprinderii de întrerupere a activităţii (dacă este cazul);

9) adeverinţa din care să rezulte vechimea efectivă la catedră (inclusiv perioada rezervării catedrei) (dacă este cazul);

10) copia filei corespunzătoare din registrul general de evidenţă a salariaţilor sau copie de pe carnetul de muncă dacă a mai fost angajat(ă) anterior anului 2011 și ulterior nu a mai avut calitatea de angajat(ă) (dacă este cazul);

11) copii ale avizelor şi atestatelor necesare ocupării postului didactic/ catedrei, inclusiv avizul unității de învăţământ particular (dacă este cazul);

12) avizul/ adeverinţa medical(ă), emis(ă) de un medic sau cabinet de medicină a muncii, din care să rezulte că sunt apt(ă) pentru a preda în învăţământ;

13) declaraţie pe proprie răspundere că nu desfăşor activităţi incompatibile cu demnitatea funcţiei didactice, că nu am fost îndepărtat din învăţământ pentru motive disciplinare sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală pentru infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii, contra libertăţii persoanei, rele tratamente aplicate minorului, hărţuire, trafic de minori, proxenetism, infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale, luare şi dare de mită, trafic de influenţă, fals şi uz de fals, furt calificat;

14) adeverință eliberată de unitatea de învăţământ la care sunt angajat(ă) privind sancţiunile disciplinare din ultimii 6 ani şcolari încheiaţi şi de pe parcursul anului școlar în curs;

15) cazier judiciar, din care reiese faptul că nu am antecedente penale pentru infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii, contra libertăţii persoanei, rele tratamente aplicate minorului, hărţuire, trafic de minori, proxenetism, infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale, luare şi dare de mită, trafic de influenţă, fals şi uz de fals, furt calificat;

16) certificatul/adeverinţa de integritate comportamentală din care reiese faptul că nu sunt înscris în Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, în original******;

17) numai pentru titulari/angajați pe perioada viabilității postului/încadrați în creșe adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ din care să rezulte situaţia postului (structura pe ore şi discipline a catedrei, viabilitatea postului/ catedrei, nivelul de învăţământ şi regimul de mediu) şi copii ale deciziilor de detaşare din perioada 01.09.2020 – 31.08.2025 (dacă este cazul);

18) Declaraţie privind postul didactic de predare/catedra ocupat(ă) în etapele anterioare ale mobilităţii personalului didactic.

Candidații care au depus dosare de înscriere la concursul național în ultimii 3 ani depun/transmit pentru înscrierea la concursul național, sesiunea 2025, la centrul de înscriere, cererea-tip însoțită obligatoriu de documentele solicitate de inspectoratul şcolar la care se solicită înscrierea. 

Calendarul pentru Titularizare 2025

9) Ocuparea prin concurs naţional a posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar:

a) înregistrarea, analizarea şi soluţionarea cererilor de concediu fără plată în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ şi transmiterea situaţiei la inspectoratele şcolare; Până la 29 aprilie 2025

b) aprobarea în consiliul de administraţie al ISJ/ISMB a listei posturilor didactice/catedrelor vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată, publicate în vederea ocupării prin concurs; Termen: 29 aprilie 2025

c) verificarea și publicarea listei finale reactualizate cu posturile didactice/catedrele vacante/rezervate pentru concurs; Termen: 30 aprilie 2025

d) înregistrarea, la inspectoratele şcolare/centrele de înscriere, a dosarelor de înscriere ale candidaților la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, inclusiv pentru absolvenții promoției 2025; Perioada: 5-16 mai 2025;

Perioada: 5-12 mai 2025 în situaţia în care înscrierea candidaţilor la concurs se realizează exclusiv în sistem online

e) verificarea și avizarea dosarelor candidaților de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de organizare și desfășurare a concursului; Perioada: 6-20 mai 2025

Perioada: 13-16 mai 2025 în situaţia în care înscrierea candidaţilor la concurs se realizează exclusiv în sistem online

f) validarea fişelor de înscriere ale candidaţilor:

  • (i) validarea înscrierii, prin semnătură, de către candidați sau împuterniciții acestora prin procură notarială în original, conform graficului stabilit de comisia de organizare și desfășurare a concursului; neprezentarea la validare a absolvenţilor din promoțiile anterioare, atrage după sine anularea înscrierii la concurs; Perioada: 6-21 mai 2025;
  • (ii) în situaţia în care înscrierea candidaţilor la concurs se realizează exclusiv în sistem online:
    • 1. afişarea pe pagina web a inspectoratelor şcolare a datelor de înscriere ale candidaţilor; Termen: 16 mai 2025
    • 2. transmiterea de către candidaţi, inclusiv de către absolvenții promoției 2025, la inspectoratul şcolar/centrul de înscriere la concurs, a declarațiilor privind veridicitatea datelor de înscriere sau a cererilor de corectare a datelor de înscriere, după caz, conform procedurilor stabilite la nivelul ISJ/ISMB. Perioada: 16-21 mai 2025;
  • (i) validarea înscrierii pentru absolvenții promoției 2025/absolvenţii 2025 ai programelor de pregătire psihopedagogică oferite de departamentele pentru pregătirea personalului didactic/departamentele de specialitate cu profil psihopedagogic/candidaţii cuprinşi în programe recunoscute de Ministerul Educației prin care se recrutează, se selectează, se pregătește și se sprijină personalul didactic de predare pentru a desfăşura activităţi didactice în unităţi de învăţământ preuniversitar situate în medii dezavantajate, în anul şcolar 2025-2026. Perioada: 8-10 iulie 2025; 

Notă: (1) În perioada 5-16 mai 2025, respectiv în perioada 5-12 mai 2025 în situaţia în care înscrierea candidaţilor la concurs se realizează exclusiv în sistem online, pot depune dosare de înscriere şi cadrele didactice a căror reducere de activitate a apărut în perioada martie-mai 2025.

(2) În mod excepţional, absolvenţii promoţiei 2025 (studiilor medii/postliceale/universitare de licență/universitare de masterat/departamentelor pentru pregătirea personalului didactic/departamentelor de specialitate cu profil psihopedagogic) pot să prezinte adeverinţa de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică şi să valideze fişa de înscriere în data de 15 iulie 2025, până la ora 8.00. Absolvenţii promoţiei 2025 pot participa la proba scrisă în cadrul concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate, numai după prezentarea adeverinţei de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică.

g) afișarea, pe pagina web a inspectoratelor şcolare, a:

  • (i) listei candidaților înscriși și a graficului privind susținerea probelor practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă;
  • (ii) listei cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei înscrise la concursul naţional care solicită repartizarea pe perioadă nedeterminată pe postul didactic/catedra pe care sunt angajate şi a listei posturilor didactice/catedrelor pe care sunt angajate aceste cadre didactice;
  • (iii) listei unităţilor de învăţământ în care se organizează probele scrise (centrelor de concurs pentru proba scrisă); (iv) comunicarea centrelor de concurs direcţiei de resort din cadrul Ministerul Educaţiei; Termen: 23 mai 2025 

Notă: În perioada 23 mai-27 iunie 2025, candidaţii pot solicita, dacă este cazul, inspectoratelor şcolare/centrelor de înscriere la concurs corectarea datelor de înscriere la concurs.

h) organizarea și desfășurarea probelor practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă şi soluţionarea contestaţiilor la aceste probe. Perioada: 30 mai-27 iunie 2025

Notă: (1) În perioada 30 mai-27 iunie 2025 pot participa la probele practice/orale şi inspecţiile la clasă şi cadrele didactice titulare rămase cu reducerea de activitate nesoluţionată sau a căror reducere de activitate a apărut în perioada martie-mai 2025.

(2) Cadrele didactice titulare solicitate pentru detaşare în interesul învăţământului pot participa la probele practice/orale în perioada 30 mai – 13 iunie 2025.

i) afişarea rezultatelor la probele practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă; Termen: 4 iulie 2025

j) afişarea datelor de înscriere reactualizate ale candidaţilor; Termen: 11 iulie 2025

k) desfășurarea probei scrise; Termen: 15 iulie 2025

l) comunicarea rezultatelor iniţiale; Termen: 22 iulie 2025

m) înregistrarea contestațiilor la inspectoratele școlare și transmiterea acestora comisiilor de soluţionare a contestaţiilor; Perioada: 22-23 iulie 2025

n) soluţionarea contestațiilor; Perioada: 24-29 iulie 2025

o) comunicarea rezultatelor finale; Termen: 30 iulie 2025

p) repartizarea candidaţilor conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. a) din Metodologie; Perioada: 31 iulie-1 august 2025

Citește și:
Titularizare 2025. Termenul pentru înscrierea online a candidaților din județul Iași a fost prelungit până pe 14 mai, potrivit unui anunț al inspectoratului școlar / Lista celor 18 documente necesare
Profesorii sau viitoarele cadre didactice care vor să se înscrie în două județe la Titularizare 2025, obligatoriu, își depun dosarul în ambele județe, potrivit Inspectoratului Școlar Sector 3
Titularizare 2025. Avizul medical trebuie să fie eliberat de un medic sau cabinet de medicină a muncii, pentru înscrierea la concursul de angajare în învățământ, anunță Inspectoratul Școlar Argeș
Titularizare 2025. Lista finală a posturilor a fost publicată de Ministerul Educației și Cercetării. Vezi posturile vacante pe perioadă nedeterminată și pe perioadă determinată
De luni, 5 mai, și până pe 16 mai, profesorii sau viitoarele cadre didactice se pot înscrie la concursul național de Titularizare 2025. Lista documentelor necesare
Fișa de înscriere la Titularizare 2025 – descarcă modelul. Cele 18 documente pe care le au de pregătit profesorii care se înscriu la concursul național
Actele necesare pentru înscrierea la Titularizare 2025. Descarcă cererea de înscriere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Asistentele din școli și grădinițe trec la autoritățile locale / Inspectoratele școlare centralizează situația personalului medical din unitățile de învățământ, potrivit procedurii publicate în Monitorul Oficial

Din ianuarie 2024, asistentele din școli și grădinițe sunt preluate de autoritățile locale, potrivit Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Inspectoratele școlare centralizează situația personalului medical din unitățile de învățământ, conform…
Vezi articolul

OFICIAL Noile manuale școlare vor fi cumpărate prin licitație. Metodologia de achiziționare și evaluare a manualelor a fost publicată în Monitor

Manualul editurii unice este oficial abandonat de Ecaterina Andronescu. Ministerul Educației va cumpăra manuale școlare prin licitație deschisă. Decizia a fost publicată în urmă cu puțin timp în Monitorul Oficial. “Ministerul…
Vezi articolul

Laura Codruța Kovesi, șefa Parchetului European, explică pe înțelesul studenților legea Ciucă și Ciolacu de amnistiere a evazioniștilor: mesajul este „fură cât de mulți bani poți din bugetul de stat și dacă ești prins nu vei păți nimic. În cel mai rău caz, vei da înapoi o parte”

Laura Codruța Kovesi, șefa Parchetului European, fostă șefă a Direcției Naționale Anticorupție (DNA), a criticat în termeni duri legislația adoptată în România care prevede amnistierea inculpaților pentru evaziune fiscală, dacă…
Vezi articolul