Cristian Adomniţei, după condamnarea în primă instanță: Sunt un om demn, m-am născut liber şi voi muri liber, indiferent de lagărele pe care mi le prescrieţi

224 de vizualizări
Cristian Adomnitei / Foto: Facebook.com
Cristian Adomniţei, fost președinte al Consiliului Județean Iași, condamnat la trei ani şi două luni de închisoare cu executare în prima instanță, afirmă, în prima sa reacție față de acest proces, că se consideră în continuare nevinovat și acuză faptul că i-a fost respinsă solicitarea de a fi testat poligraf și că au fost acceptate „doar interceptările SRI trunchiate și scoase din context pe care le folosea DNA”.

„Într-un stat de drept, hotărârile judecătorești, bune sau proaste, trebuie respectate. Iar eu am să le respect, indiferent de situație: sunt un om demn, m-am născut liber și voi muri liber, indiferent de lagărele pe care mi le prescrieți. Înțeleg că e mai bună mâncarea deținuților acum, decât era la Sighet”, scrie Adomniței, fost ministru al Educației, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Tribunalul Iași l-a condamnat vineri pe Cristian Adomniței, fost ministru liberal al Educației și fost președinte al Consiliului Județean Iași, la 3 ani și 2 luni de închisoare cu executare într-un dosar de corupție legat de decizii luate ca șef al CJ. Sentința nu e definitivă și poate fi atacată cu apel.

Citește articolul integral pe G4Media.ro


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Evaluarea Națională va fi organizată în 2 sesiuni, în premieră. Iohannis: O a doua sesiune de Evaluare, cu începere din 29 iunie, va fi numai pentru copiii cu probleme medicale / La Bacalaureat, va exista o a doua sesiune în august, ca în fiecare an

Evalaurea Națională a absolvenților de clasa a VIII-a se organizează anul acesta, pentru prima oară, în două sesiuni. Președintele Klaus Iohannis a anunțat în urmă cu puțin timp că “Evaluarea…
Vezi articolul

Proiectul Campus Politehnic Regional pentru Învăţământ Dual în Giugiu, aprobat de Consiliul Județean / Campusul se adresează celor aproape două mii de absolvenţi din fiecare an care termină clasa a VIII-a şi care au şanse foarte mici să obţină rezultate bune la liceu, spune președintele CJ

Consilierii judeţeni din Giurgiu au aprobat marţi, în cadrul unei şedinţe extraordinare, participarea instituţiei în cadrul proiectului Campus Politehnic Regional pentru Învăţământ Dual, scrie Agerpres. Proiectul care ar urma să…
Vezi articolul

Douăsprezece posturi de lector de limba română la universități din 11 țări, printre care Canada, SUA, Germania și Spania, au fost scoase la concurs de Institutul Limbii Române / Înscrierile se fac până pe 8 august

Douăsprezece posturi de lector de limba română din cadrul a 11 universități din străinătate au fost scoase la concurs în luna iulie 2024 de Institutul Limbii Române, conform anunțului de…
Vezi articolul

În prezent, învățământul superior este, pentru majoritatea tinerilor, singura opțiune în România, spune Andreas Schleicher, OCDE: Mulți renunță la facultate, investesc timp și bani, dar nu obțin o diplomă / Dacă ar găsi programe care să le răspundă nevoilor, este mai puțin probabil să abandoneze complet sistemul

România le oferă tinerilor prea puține opțiuni educaționale, a afirmat, marți, Andreas Schleicher, directorul pentru educație al OCDE, la conferința de lansare a noului raport OCDE de evaluare privind Educația și Competențele…
Vezi articolul