Meditațiile pot afecta „nepermis de mult” procesul de învățământ, dar reprezintă „un mecanism normal într-o societate” și trebuie păstrate cu o mai bună reglementare, arată Raportul QX de diagnostic al educației din România, prezentat luni, 19 mai de ministrul Daniel David. În conferința de presă de prezentare a raportului, acesta s-a declarat „un susținător al meditațiilor bine reglementate” și a făcut trimitere la reglementări fiscale sau legate de conflictul de interese în cazul meditațiilor, apreciind: „Haideți să recunoaștem că avem nevoie, că există”.
- Raportul QX menționează doar generic zonele de posibilă reglementare în cazul meditațiilor, pentru care sunt rezervate cinci rânduri din document..
Pe de o parte, meditațiile sunt listate, în raport, printre cauzele potențiale ale unor probleme majore din preuniversitar, ce țin de „învățământ nemodernizat”. Principalele două probleme identificate, din perspectiva competențelor, sunt faptul că „absolvenții nu asimilează eficient competențele-cheie în relație cu conținutul programelor” sau „în relație cu utilizarea conținutului programelor în viața cotidiană”.
Pe lângă alte cauze invocate pentru învățământul nemodernizat, precum manualele neatractive, metodele de predare-învățare ineficiente sau curriculumul prea încărcat, sunt menționate și meditațiile. Anume:
- „Meditațiile particulare pot afecta nepermis de mult procesul de învățământ”.
Pe de altă parte, raportul spune că acestea reprezintă un mecanism normal dacă sunt „reglementate mai bine”. Nu sunt menționate forme anume de reglementare, ci sunt invocate două principii – să nu se facă meditații în timpul de școală și să nu existe conflicte de interese.
Raportul QX al ministrului Daniel David, despre meditații:
- „Meditațiile sunt un mecanism normal într-o societate, dar acestea trebuie reglementate mai bine, astfel încât să nu interfereze cu procesul de învățământ la clasă/în școală (ex. nu se fac meditații în timpul celor opt ore zilnice dedicate procesului de învățământ) și să nu implice conflicte de interese.”
În conferința de presă susținută luni, ministrul David a insistat că „avem nevoie (de meditații – n.red.) și că „dacă le ascundem, se vor întâmpla oricum” în afara unor forme de control. De aceea, a spus el, este nevoie de reglementare, făcând trimitere la obligația profesorilor de a nu face meditații în timpul programului școlar.
Daniel David despre meditații, în conferința de presă:
- „Meditațiile. Eu sunt un susținător al meditațiilor bine reglementate. Sigur că pare un truism, dar nu are sens să le ascundem. Dacă le ascundem, se vor întâmpla oricum prin mijloacele pe care nu le controlăm. Ce ar fi să recunoaștem că există? Există și în alte sisteme. Dar hai să le reglementăm și sub aspect fiscal, și sub aspectul conflictului de interes, fiindcă aici sunt cele mai multe probleme. Nu numai faptul că nu poți să faci – și cum avem asta – cu copii de la clasa ta.
- Întrebarea este când faci? Faci în timpul celor 8 ore, când ar trebui să fii la clasă? Profesorii înțeleg că trebuie să stea, că sunt plătiți pentru 8h/zi în școală? Haideți să recunoaștem că avem nevoie (de meditații – n.red.), că există, dar să le reglementăm astfel încât să funcționeze, dar protejând și copiii, sistemul și lăsând și profesorii să-și desfășoare această activitate.”
2 comments
Eu chiar m-as bucura sa stau pana la ora 3 sau 4 la scoala sa fac 18 ore predare si 22 treburile mele pe materie. Dar sa va fereasca Dumnezeu daca indrazneste cineva sa ma frece pe Whatsapp, telefon sau alte canale sau sa dau vreun raport sau vreo statiatica, macheta sau alte de genul odata ce ies pe usa scolii. Acasa sa fie acasa. Al de da la tarnacop la santuri, nu da si in santul de acasa. Munca lui se sfarseste la ora16. Nu-si ia in buzunare tarana si acasa. Punct.
Adevărat. Dar unii habar n-au, numără doar orele de predare. Vreau și eu 40 de ore de școală ÎN ȘCOALĂ, cu materialele școlii nu ale mele, iar timpul meu liber să fie timpul MEU și atât.