Descoperirea unei echipe de cercetători români, publicată în Cartea Recordurilor / Au realizat harta celui mai mare lac din istoria planetei, Paratetis / Acesta ocupa cea mai mare parte din teritoriul României

2.848 de vizualizări
Foto: Facebook.com
Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Geologie și Geoecologie Marină anunță că o echipă de cercetători români și-a câștigat un loc în Cartea Recordurilor pentru descoperirea proporțiilor imense ale celui mai mare lac din istoria planetei Pământ, Paratetis, anunță Agenția de presă Rador, scrie G4Media.ro.

Cartea Recordurilor a publicat un articol online dedicat celui mai mare lac care a existat vreodată și l-a inclus în edițiile tipărite, în peste 40 de limbi, anunță Institutul GeoEcoMar într-o postare pe internet.

Echipa condusă de Dan Palcu, formată din cercetători din cadrul Institutului și de la Universitatea București, a demonstrat științific faptul că acum aproximativ 11 milioane de ani, de la est de Munții Alpi și până pe teritoriul de astăzi al Kazahstanului se întindea un corp de apă care a ajuns să acopere 2,8 milioane km² cu un volum care era de peste zece ori mai mare decât cele cumulate ale tuturor lacurilor cu apă dulce și sărată care există astăzi în lume.

Lacul denumit Paratetis a acoperit și o mare parte din teritoriul României și a lăsat în urmă mărturii spectaculoase precum nisipurile cu trovanţi din sub Carpații Buzăului și Oltenia de sub munte, calcalarele din zona Istrița sau falezele roșiatice din Dobrogea de Sud. Rezultatele studiului echipei de cercetători au fost publicate în iunie 2021.

Citește articolul complet pe G4Media.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

​​A treia zi de greva foamei la Ministerul Educației. Părintele cere o soluție legală și echitabilă pentru Bacalaureat 2025: Nici Ministerul, nici ISJ Sibiu nu pot invoca lipsa de profesori ca piedică legală / Astăzi, echipajul medical a constatat o stare de slăbiciune și a decis administrarea unei perfuzii

Oana Corina Rogojanu, părintele unei eleve în clasa a XII-a de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, este în a treia zi de grevă a foamei, în fața…
Vezi articolul

Rectorii Azamfirei, Pirtea și Abrudan îl însoțesc pe ministrul Rafila în Cuba, potrivit ambasadei României la Havana / Aceiași rectori îl însoțeau acum câțiva ani și pe Sorin Cîmpeanu în țări exotice, ceea ce i-a ajutat să obțină un al treilea mandat la conducerea universităților lor

Trei rectori ai unor universități din România, Leonard Azamfirei, Marilen Pirtea și Ioan Abrudan, l-au însoțit săptămâna aceasta pe ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, în Cuba, la un eveniment unde participă…
Vezi articolul

Campaniile clasice de prevenție a drogurilor, cele cu sloganuri și expus pedepse sau efecte, nu funcționează pentru toți elevii, spune psihoterapeutul Ramona Costescu: Soluția este să formezi abilități diriginților, profesorilor care rămân acolo nu doar o generație, abilități de a repera cazuri de consum, de mediere cu familia sau cu alte entități care pot fi sprijin

Tonul cu care se vorbește în spațiul public despre droguri este unul ostil și nu încurajează dialogul necesar în activitățile de prevenție, în timp ce autoritățile, de asemenea, înțeleg să…
Vezi articolul