Evaluare Națională clasa a VI-a 2025. Subiectele la Limba maternă pentru elevii minorităților naționale au fost publicate de Ministerul Educației și Cercetării

514 vizualizări
Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com
Ministerul Educației și Cercetării a publicat la ora 15 subiectele la proba de Limba maternă din cadrul Evaluării Naționale 2025. Joi, 29 mai, Evaluarea Națională de la finalul clasei a VI-a s-a încheiat cu proba la Limbă și comunicare – Limba maternă, potrivit calendarului oficial

Vezi mai jos subiectele în limbile croată, germană, italiană, maghiară, romani, sârbă, slovacă și ucraineană.

La solicitarea elevului, punctajele obținute la testare se pot echivala în calificative și pot fi trecute în catalog.

Limba croată

Limba germană

Limba italiană

Limba maghiară

Limba rromani

Limba sârbă

Limba slovacă

Limba ucraineană

Rezultatele elevilor, potrivit metodologiei

Din acest an școlar, rezultatele elevilor la evaluările naționale de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a vor fi sub formă de punctaje în loc de coduri. La solicitarea scrisă a elevului, punctajele obținute se pot echivala în calificative/note și pot fi trecute în catalog.

Art. 28. — „(1) Rezultatele individuale obținute la EN-2025 nu se afișează/nu se comunică public și nu se înregistrează în catalogul claseiPrin excepție, la solicitarea scrisă a elevului, punctajele obținute se pot echivala în calificative/note și pot fi trecute în catalog. Rezultatele sunt valorificate la nivelul unității de învățământ prin:

a) elaborarea planurilor individualizate de învățare;

b) informarea elevilor și a părinților/reprezentanților legali ai elevului asupra stadiului formării și dezvoltării competențelor evaluate.

(2) Rezultatele individuale la EN-2025 cuprinse în fișele de evaluare sunt supuse unui proces de analiză de către cadrul didactic și de către colectivul de catedră din fiecare unitate școlară. În urma acestei analize, cadrul didactic decide, acolo unde este cazul, elaborarea planului individualizat de învățare al elevului, instrument fundamental de remediere/dezvoltare/ orientare care cuprinde informații diagnostice și prognostice în vederea orientării și optimizării învățării.”

Cea care a decis introducerea notelor la Evaluarea Națională de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a, în loc de rezultate pe coduri, similare celor folosite de testările internaționale de tip PISA, a fost Ligia Deca, precedenta ministră a Educației, care a scos și limba străină de la evaluarea de la clasa a VI-a.

Calendarul pentru evaluarea națională de la clasa a VI-a
  • Limbă și comunicare — Limba română — 27 mai 2025
  • Matematică și Științe ale naturii — 28 mai 2025
  • Limbă și comunicare — Limba maternă — 29 mai 2025

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like