Încălzirea globală cauzată de umanitate atinge un ritm fără precedent, atrag atenția cercetătorii / Rata de creștere a încălzirii: peste 0,2 grade Celsius pe deceniu – studiu

128 de vizualizări
Foto: © Deanpictures | Dreamstime.com
Încălzirea climei cauzată de activităţile umane creşte în prezent cu o rată de peste 0,2 grade Celsius pe deceniu, emisiile de gaze cu efect de seră atingând un nivel record, potrivit unui amplu studiu internaţional publicat joi, transmite AFP, potrivit Agerpres.

“În perioada 2013-2022, încălzirea provocată de om a crescut la un nivel fără precedent de peste 0,2 grade Celsius pe deceniu”, scriu aproximativ 50 de cercetători de seamă în jurnalul ştiinţific Earth System Science Data, bazându-se pe metodele Grupului Interguvernamental privind Schimbările Climatice (GIEC), alcătuit din experţi în climă mandataţi de ONU.

Interesul studiului este acela de a oferi indicatori actualizaţi plecând de la raportul GIEC din 2021, fără a aştepta următorul ciclu, peste câţiva ani. Oamenii de ştiinţă îşi propun să furnizeze date deschise, actualizate în fiecare an, pentru a alimenta negocierile COP şi dezbaterile politice, deceniul actual fiind considerat esenţial pentru salvarea obiectivului Acordului de la Paris din 2015, conform sursei citate.

“Acesta este un memento dur asupra realităţii faptelor cu privire la urgenţa reducerii emisiilor globale de CO2 şi metan pentru a permite limitarea încălzirii globale şi a intensificării riscurilor rezultate”, a declarat reporterilor paleoclimatologul francez Valérie Masson-Delmotte, care a participat la studiu.

Deceniu “critic”

Reprezentanţi din toate ţările se întâlnesc în prezent la Bonn pentru schimburi tehnice în vederea pregătirii COP28, marea conferinţă ONU asupra climei, programată la sfârşitul anului la Dubai, unde problema reprezentată de utilizarea combustibililor fosili se va afla în centrul discuţiilor, notează Agerpres.

Aceste noi estimări publicate joi vin, de asemenea, la jumătatea unui an decisiv pentru politica climatică, în septembrie fiind aşteptată publicarea primului “bilanţ global” al angajamentelor diferitelor state privind implementarea Acordului de la Paris care prevede limitarea încălzirii mult sub 2 grade Celsius şi, preferabil, la 1,5 grade Celsius, comparativ cu perioada preindustrială.

Cu toate acestea, încălzirea cauzată de activităţile umane, în principal în urma utilizării combustibililor fosili (cărbune, petrol, gaze), a atins deja 1,14 grade Celsius în perioada 2013-2022 şi 1,26 grade Celsius în 2022, conform calculelor incluse în studiu.

Oamenii de ştiinţă avertizează că omenirea se confruntă cu un deceniu “critic”, pragul de 1,5 grade Celsius putând fi atins sau chiar depăşit în următorii 10 ani.

Bugetul de carbon rezidual – spaţiul de manevră, exprimat în cantitatea totală de CO2 care ar putea fi încă emisă, menţinând o şansă de 50% de a limita încălzirea globală sub 1,5 grade Celsius – a fost redus la jumătate în comparaţie cu raportul GIEC. Acest “buget” este doar de ordinul a 250 de miliarde de tone, echivalentul a câţiva ani de emisii, în ritmul actual.

“Bugetul de carbon se reduce în fiecare an deoarece emitem CO2 care se acumulează în atmosferă: ne apropiem inexorabil de această limită de 1,5 grade Celsius”, a subliniat Pierre Friedlingstein, cercetător la Centrul Naţional pentru Cercetare Ştiinţifică (CNRS) din Franţa, coautor al studiului, potrivit sursei citate.

Acţiunile nu sunt “la scara necesară”

“Cele mai recente dovezi disponibile arată că acţiunile întreprinse la nivel global nu sunt încă la scara necesară pentru a produce o schimbare semnificativă în direcţia influenţei umane asupra dezechilibrelor energetice ale planetei şi a încălzirii rezultate”, scriu oamenii de ştiinţă.

Acest ritm de încălzire este cauzat de emisiile de gaze cu efect de seră la niveluri record, cu aproximativ 54 de miliarde de tone de dioxid de carbon echivalent pe an în perioada 2012-2021, după cum au calculat cercetătorii. S-a ajuns la 55 de miliarde de tone doar în 2021, au notat ei, mai transmite agenția națională de presă Agerpres.

Situaţia are “în principal legătură cu emisiile de metan, N2O (protoxid de azot, asociat îngrăşămintelor – n.a.) şi alte gaze cu efect de seră”, a precizat Pierre Friedlingstein, în timp ce emisiile de CO2 asociate utilizării combustibililor fosili sunt mai mult sau mai puţin stabile.

Încălzirea climei a fost cauzată şi de o reducere a particulelor poluante din aer, care au efect de răcire. Acesta este un efect paradoxal şi pe termen scurt al reducerii utilizării cărbunelui. 

Foto: © Deanpictures | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Andronescu s-a implicat în subiectele de la Evaluarea Națională: M-am asigurat că nu au un grad de dificultate foarte ridicat. Aștept ca rezultatele să-i mulțumească pe elevi și pe părinți

Ministrul educației a declarat că s-a implicat în subiectele de la Evaluarea Națională. Ecaterina Andronescu a spus într-un interviu pentru Kanal D că „s-a asigurat” că subiectele „nu au un…
Vezi articolul

Dezbatere publică pentru Strategia națională privind educația de mediu 2023-2030, anunțată de Ministerul Educației pentru vineri, 13 ianuarie / Înscrierile sunt deschise până miercuri

Dezbatere publică pe tema proiectului de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Strategiei naționale privind educația pentru mediu și schimbări climatice 2023 – 2030, anunțată de Ministerul Educației (ME) pentru data de 13…
Vezi articolul

VIDEO Sorin Ion, secretar de stat în ministerul Educației: Profesorul viitorului nu va fi înlocuit de tehnologie, ci susținut de ea / Nu numai că societatea are nevoie de profesori, dar noi înșine avem nevoie unii de alții

„Profesorul viitorului nu va fi înlocuit de tehnologie, ci susținut de ea. Cu ajutorul inteligenței artificiale va putea personaliza procesul de învățare, va putea ajunge mai ușor la fiecare copil,…
Vezi articolul

Autoritatea Națională pentru Cercetare despre Nicușor Dan, după alegerile prezidențiale: „Un fost olimpic internațional la matematică reprezintă exact tipul de lider pe care o Românie modernă are nevoie să îl urmeze”

Autoritatea Națională pentru Cercetare, instituție subordonată Ministerului Educației și Cercetării și condusă de un cercetător în informatică și absolvent de matematică, Andrei Alexandru, a transmis, luni, un „mesaj de respect…
Vezi articolul