Înscrieri creșă și grădiniță 2025. Vineri se afișează numărul de locuri libere / De luni, 26 mai, părinții pot depune cereri de înscriere pentru copiii care nu au mai frecventat grădinița

3.505 vizualizări
Valoarea tichetelor de creșă
Foto: © Riopatuca | Dreamstime.com
Vineri, 23 mai, se afișează numărul de locuri libere după etapa de reînscrieri, iar de luni, 26 mai, părinții care înscriu copilul pentru prima oară la grădiniță, indiferent de grupă, vor putea depune cererile. Pe cererea-tip de înscriere, părinții pot alege 3 creșe sau grădinițe, potrivit metodologiei. La finalul articolului puteți descărca model de cerere.

Vineri, 23 mai, se afișează numărul de locuri libere după ce s-a încheiat etapa de reînscrieri, pentru copiii care au mai fost înscriși la grădiniță. Pentru cei care au copiii ce merg pentru prima oară la creșă și grădiniță înscrierile au loc în perioada 26-30 mai 2025 în Etapa I, conform calendarului publicat în Monitorul Oficial pe 6 martie.

Părinții copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 luni şi 3 ani pot solicita înscrierea copiilor în unităţi de învăţământ depunând, pe locurile libere rămase după reînscrieri, o cerere-tip de înscriere la unitatea de învăţământ aleasă ca primă opțiune, însoţită de documentele justificative, conform metodologiei.

Ce conține dosarul pentru înscrierea la creșă / grădiniță 

Dosarul de înscriere a copilului într-o unitate de învățământ, precum și în serviciul de educație timpurie complementar cuprinde următoarele documente, conform art. (6) din metodologie: a) copie de pe certificatul de naștere al copilului; 

b) copie de pe actele de identitate ale părinților/ reprezentantului legal; 

c) adeverință de angajat pentru fiecare dintre părinți/reprezentantul legal sau adeverință privind perioada concediului de creștere și îngrijire a copilului, pentru tipul de program prelungit, respectiv pentru înscrierea în învățământul antepreșcolar; 

d) alte documente doveditoare care fac obiectul criteriilor generale sau specifice de înscriere și care sunt analizate în timpul procesului de înscriere.

La dosarul de înscriere se adaugă, la începutul anului școlar, următoarele documente: 

a) adeverință de la medicul de familie în care se menționează că respectivul copil este sănătos clinic; adeverința este necesară în prima zi de prezentare a copilului în unitatea de învățământ; 

b) avizul epidemiologic/dovada de vaccinare întocmit(ă) conform prevederilor elaborate de Ministerul Sănătății, cu privire la intrarea copilului în colectivitate, eliberat(ă) de medicul de familie al copilului înainte de a începe frecventarea unității, potrivit art. 7.

În situația în care numărul cererilor-tip de înscriere primite este mai mare decât numărul de locuri libere, comisia selectează copiii în ordinea descrescătoare a vârstei și aplică criterii de departajare generale și specifice.

Criteriile generale de departajare pentru înscrierea la grădiniță 2025

Criteriile generale de departajare care se aplică pentru nivelul preșcolar sunt următoarele: 

a) copilul are vârsta de 4 sau 5 ani împliniți la data de 1 septembrie

b) domiciliul copilului/reședința/locul de muncă al unuia dintre părinți/al reprezentantului legal este situat în apropierea unității de învățământ unde părintele/reprezentantul legal depune cererea-tip de înscriere; 

c) cel puțin unul dintre părinți/reprezentantul legal al copilului urmează o formă de învățământ la zi

d) existența unui document care dovedește că beneficiază de tutelă sau de o măsură de protecție specială stabilită în condițiile Legii nr. 272/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare; 

e) existența unui document care dovedește că este în grija unui singur părinte (familie monoparentală)/existența unui document care dovedește că părintele/reprezentantul legal al copilului are 3 sau mai mulți copii (familie numeroasă); 

f) ambii părinți/părintele unic/reprezentantul legal ai/al copilului lucrează sau cel puțin unul dintre ei se încadrează în una dintre situațiile: 

(i) pensionat în conformitate cu prevederile legale; 

(ii) cu certificat de handicap; 

(iii) șomer, în căutarea unui loc de muncă, cu documente doveditoare de la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă;

g) existența unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului și/sau a certificatului de orientare școlară și profesională eliberat de CJRAE/CMBRAE

h) existența unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învățământ respectivă, în anul școlar pentru care se face înscrierea. 

Unitățile de învățământ cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar cu program prelungit se adresează cu prioritate părinților care lucrează și, în acest sens, ambii părinți vor depune la dosarul de înscriere adeverințe de angajat. 

Criteriile generale de departajare pentru serviciile de educație timpurie complementare

Criteriile generale de departajare care se aplică în situația prevăzută la alin. (1) pentru nivelul antepreșcolar și preșcolar din cadrul serviciilor de educație timpurie complementare (grădiniță comunitară, ludotecă/grup de joacă) sunt următoarele: 

a) domiciliul copilului/reședința/locul de muncă al unuia dintre părinți/al reprezentantului legal este situat în apropierea unității de învățământ unde părintele/reprezentantul legal depune cererea de înscriere; 

b) părintele/reprezentantul legal al copilului are un alt copil minor aflat în întreținere (până la nivelul clasei a IV-a a învățământului primar) și nu și-a putut înscrie copilul în vârstă de 3—6 ani la nicio unitate de învățământ preuniversitar cu grupe de nivel preșcolar din apropierea domiciliului — pentru serviciul tip grădiniță comunitară; 

c) existența unei dovezi privind solicitarea înscrierii copilului într-o unitate de învățământ preuniversitar cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și a respingerii înscrierii acestuia ca urmare a lipsei de locuri — atât pentru serviciul tip grădiniță comunitară, cât și pentru serviciul tip ludotecă/grup de joacă; 

d) copilul are vârsta de până la 1 an sau vârsta cuprinsă între 3 și 4 ani și părinții/reprezentantul legali nu au/nu a făcut demersuri pentru înscrierea acestuia într-o unitate de învățământ preuniversitar cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar — pentru serviciul tip ludotecă/grup de joacă.

Criteriile generale de departajare pentru înscrierea la creșă 2025

Criteriile generale de departajare care se aplică pentru nivelul antepreșcolar, inclusiv pentru unitățile de învățământ pentru care autoritatea publică locală are statutul de fondator și care au optat pentru derularea înscrierii prin utilizarea aplicației informatice pentru înscriere, sunt următoarele: 

a) copilul are vârsta de 2 ani împliniți până la sfârșitul anului calendaristic în curs; 

b) domiciliul copilului/locul de muncă al unuia dintre părinți/al reprezentantului legal este situat în apropierea unității de învățământ unde părintele/reprezentantul legal depune cererea de înscriere; 

c) ambii părinți ai copilului/părintele unic/reprezentantul legal ai/al copilului lucrează/părintele prezintă adeverință de reîntoarcere la serviciu, în momentul validării cererii/în termen de 30 de zile de la începutul anului școlar, sau părintele copilului nu beneficiază de indemnizație pentru creșterea și îngrijirea copilului; situațiile în care părintele/reprezentantul legal face dovada existenței unei activități de tip PFA/S.R.L. se asimilează cu cea a părinților/reprezentanților legali care lucrează; 

d) cel puțin unul dintre părinți/reprezentantul legal al copilului urmează o formă de învățământ la zi; 

e) existența unui document care dovedește că beneficiază de tutelă sau de o măsură de protecție specială stabilită în condițiile Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare; 

f) existența unui document care dovedește că este în grija unui singur părinte (familie monoparentală)/existența unui document care dovedește că părintele/reprezentantul legal al copilului are 3 sau mai mulți copii (familie numeroasă);

g) cel puțin unul dintre părinți/părintele unic/reprezentantul legal al copilului se încadrează în una dintre situațiile: 

(i) pensionat în conformitate cu prevederile legale; 

(ii) cu certificat de handicap; 

(iii) șomer, în căutarea unui loc de muncă, cu documente doveditoare de la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă; 

h) părintele/reprezentantul legal al copilului are un alt copil minor aflat în întreținere (până la nivelul clasei a IV-a a învățământului primar) și/sau un alt copil înmatriculat în unitatea de învățământ respectivă, în anul școlar pentru care se face înscrierea. 

DESCARCĂ Cererea-tip pentru înscriere la grădiniță 2025, publicată de ISJ Timiș
DESCARCĂ Cererea-tip pentru înscriere la creșă 2025, publicată de ISJ Timiș
Citește și:
DOCUMENTE Cerere-tip pentru înscrierea la grădiniță și creșă 2025 și actele necesare pentru dosarul copilului. Înscrierile încep pe 26 mai / Calendar oficial

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mircea Miclea: Un profesor excelent vede că este un salariu prost, este inundat de birocrație și totuși el este total diferit. Predarea excelentă e ca un act de iubire. Nu mai ai argumente de ce să o faci, dar o faci și asta te diferențiază

„Un profesor excelent se definește prin contrapoziție. Vede cum e lumea, că este un salariu foarte prost, este inundat de birocrație și totuși el este total diferit. Cred că o…
Vezi articolul

Programul “Masă caldă” 2023: Tot 450 de școli au fost incluse în program, ca și anul trecut, iar valoarea mesei zilnice rămâne 15 lei / Guvernul vrea ca autoritățile locale să încheie contractele de achiziții cu furnizorii până la 1 septembrie 2023 – proiect

Programul Masă Caldă, care rămâne și în 2023 la stadiul de proiect, include același număr de școli și grădinițe: 450, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență publicat în dezbatere…
Vezi articolul

Pedeapsă cu închisoare de la 8 luni la 4 ani și interzicerea pentru o perioadă de până la 5 ani de a mai preda pentru profesorii care cer sau primesc favoruri sexuale de la elevi sau studenți – noua prevedere din Codul Penal se aplică din 6 ianuarie

Pedepse mai mari pentru profesorii care cer sau primesc favoruri sexuale de la elevi sau studenți, din 6 ianuarie. Noua lege adoptată de Parlament și publicată în Monitorul Oficial pe…
Vezi articolul

Cazul directorului Colegiului Gojdu, demis de inspectorat – Peste 100 de elevi din patru licee mari din Oradea au protestat față de decizie / Fostul director: Inspectorul a trimis o inspectoare la școală ca să o preseze pe directoarea interimară să facă orele de 50 de minute. Dar nu inspectorul școlar general conduce școala

Peste 100 de elevi din patru licee mari din Oradea au protestat față de decizia inspectoratului școlar de a-l demite pe directorul Colegiului Național “Emanuil Gojdu”, luată vinerea trecută. protestul…
Vezi articolul