INTERVIU Ce sunt trolii, boții și postacii care manipulează online, în campania electorală și în afara ei? Cum să te aperi în fața lor? Cristina Lupu, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent: Educația media trebuie să înceapă cât mai devreme în școală, în materii deja existente și în spații dedicate

Ce este un bot care operează în social media? Dar un trol? Unde a ajuns eficiența pe care o au vechii postaci, activi în rețelele sociale și pe site-urile de presă încă de acum 20 de anI? Ultimele campanii electorale, inclusiv cea pentru prezidențiale care se încheie astăzi, 16 mai, au readus în prim planul dezbaterilor și investigațiilor de presă teme grave precum amestecul în campanii, cu „actori statali” și candidați apăruți de nicăieri în fruntea opțiunilor electorale. Dar câtă lume înțelege ce înseamnă, efectiv, termeni pe care a ajuns ă îi audă zi de zi, precum „boți”, „troli” și diverse tehnici de manipulare a intențiilor personale, de la cele de cumpărare la cele de vot? Explică aceste lucruri, într-un interviu acordat Edupedu.ro, Cristina Lupu, director executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent, una dintre foarte puținele organizații din România implicate în educație media.

Câtă lume crede că, atunci când, în comentariile pe social media, vede valuri de mesaje la indigo, poate aceia „mulți” au dreptate și aderă la părerile lor, pe considerente strict cantitative? Și cine îi învață pe copii să știe cum să evalueze toate aceste lucruri? Dar pe profesori, într-o vreme în care competențele media sunt considerate competențe esențiale la nivel internațional, sunt menționate inclusiv în lege sau alte norme din România, dar nu sunt formate structural și sistematic în școală?

Dincolo de valurile de mesaje cu aceleași emoticoane sau cuvinte-cheie se ascund software-uri și oameni antrenați să manipuleze dezbaterea publică. Într-un an electoral, acest fenomen a devenit o unealtă de influențare masivă. Dar știm să-l recunoaștem?

• Inclusiv în zona de comentarii a articolelor Edupedu.ro, sau pe paginile de social media ale acestui site, cititorii au putut surprinde astfel de comentarii, ai căror autori pot să manifeste agresivitate, sau transmit mesaje de multe ori identice, însoțite de emoticoane și alte elemente vizuale care să le „aducă în față”, încearcă să stârnească reacții cu orice preț din partea altor comentatori sau să îi critice pe jurnaliști, punând semnul egal între abordarea jurnalistică a unor teme politice relevante pentru educație sau societate și „a face politică”. Edupedu.ro depune eforturi, în prezent, pentru eliminarea, pe cât se poate, a acestor forme de deturnare a dezbaterilor între cititori.

În cadrul mai larg al campaniilor de dezinformare, trolii, boții, postacii „îți dau sentimentul că foarte multă lume crede în lucrul acela sau vorbește despre un subiect anume. Și începi să te întrebi dacă nu cumva au dreptate”, spune, în interviul acordat Edupedu.ro, directoarea CJI, Cristina Lupu. Acest lucru se întâmplă, între altele, pentru că omul normal, utilizator de social media, nu este învățat cum funcționează „biasurile noastre – mecanismele automate ale creierului prin care noi luăm anumite decizii”. Și se lasă influențat, online, într-o multitudine de forme – de la campaniile comerciale, la cele politice și electorale.

Ea explică, în răspunsurile sale, cum e bine să te raportezi la astfel de mesaje și cum să reacționezi sau nu la ele, ținând cont de faptul că ele nu au în spate o dorință de comunicare normală, ci interese clare care exploatează regulile și obiectivele proprii, comerciale, ale platformelor social media. 

Cristina Lupu apreciază că, în acest context, educația media în școli este esențială, răspândită în cadrul mai multor materii. Ea arată că Centrul pe care îl conduce gândește, în prezent, chiar introducerea unor astfel de elemente la clasa a V-a.

CJI s-a remarcat drept organizație care se implică activ în promovarea educației media în școli, directoarea arătând că până acum echipele sale au lucrat cu aproape 1.000 de profesori – despre programele CJI, mai multe la finalul articolului. 

Cum primesc aceștia subiectul, cum reacționează la teme care adesea „îi sperie” și cum duc ei tot ce au aflat mai departe, către elevi? Și de ce îi interesează pe elevi – copii crescuți cu telefonul în mână, cel mai adesea – să asculte astfel de lucruri în școală?

• Răspunde Cristina Lupu în interviul Edupedu.ro:

Trolii, boții și postacii – versiunea 2025

Edupedu.ro: Au existat foarte multe discuții, în ultima vreme, despre campanii pe Tiktok, despre acțiuni electorale subversive care au luat prin surprindere extrem de mulți oameni. Dar, pe lângă acestea, sunt lucruri pe care le vede și de care se lovește toată lumea: comentariile de pe Facebook, sau cele din presa online pe care o urmăresc oamenii. Acești oameni văd de mult timp valuri de comentarii care urmează anumite tipare, care parcă sunt construite după un anumit model, cu expresii, cu emoticoane care se repetă și aceleași emoticoane sunt peste tot, cu anumite meme și sunt promovate anumite discuții at anumite mesaje cheie. Ce înseamnă acest tip de comunicare în valuri, cu țintă? Și de ce se întâmplă? 

Cristina Lupu: Acest tip de comunicare în val se întâmplă pentru că noi suntem atenți la ce comentează oamenii ca noi și ne interesează părerea oamenilor care par că sunt ca noi. Accentul pus pe spațiul de comentarii este din ce în ce mai mare. În cazul unei publicații, nu poți să îi controlezi ce scrie, ce publică, dar poți să controlezi sau să poți să încerci să denaturezi, să duci într-o altă direcție spațiul de comentarii și să încerci să influențezi oamenii prin comentarii. 

Și asta se poate întâmpla în mai multe moduri. Pot să fie oameni de bună credință care sunt sau nu sunt de acord cu ce publică instituția media. Dar procesul despre care vorbești tu este mai degrabă un proces automat.

Când vedem foarte multe comentarii care respectă șablonat anumite anumite tipare de comentarii, care folosesc aceleași meme, care folosesc aceleași cuvinte-cheie, ne putem gândi că în acel moment este o campanie care poate să folosească două tipuri de comentarii: comentariile făcute de boți și comentariile făcute de troli. 

• Ce sunt boții?

Să explicăm un pic ce sunt fiecare dintre ei. Boții sunt bucăți de software care automatizează anumite tipare de comunicare. Pot să dea senzația că tu vorbești cu un om, dar de fapt acolo este vorba de un software care minează comportamentul unui om care comentează pe Facebook. Boții asta fac foarte bine, execută sarcini repetitive, fără intervenția unui om, pentru a amplifica mesaje. Pot să dea mesaje mai departe, pot să redistribuie mesaje, pot să dea follow, să urmărească alte conturi, să dea sentimentul că foarte multă lume urmărește conturile respective.

Ce pot să mai facă boții foarte bine este să populeze hashtaguri cu conținut. În decembrie vorbeam despre acel hashtag „echilibru și verticalitate”, care a fost amplificat și în mod artificial prin intermediul conturilor de boți. Boții sunt foarte eficienți pentru că ei au o viteză mult mai mare decât un om obișnuit: operând automat, fiind un software, pot să distribuie o informație sau să comenteze la foarte multe postări mult mai repede decât ar putea să facă un om obișnuit. 

• Ce sunt trolii?

Trolii, pe de altă parte, sunt oameni adevărați, care își ascund de multe ori identitatea reală, își creează una de la zero. Ce fac trolii foarte bine este să mute conversația. Dacă noi vorbim într-un material sau într-o postare despre faptul că în Ucraina este război și mori copii, un trol poate să vină să spună: ”păi dar ce, în România nu mor copii?” Sau ce pot să mai facă trolii foarte bine este să atace la persoană, să jignească, să se ia de anumite lucruri care țin de fizicul unei persoane, fie că este vorba de un alt comentator, fie de jurnaliști. Și pentru că sunt extrem de agresivi și pentru că pot să posteze multe comentarii, pot ori să ducă discuția în derizoriu, ori să mute subiectul de la subiectul inițial al articolului sau al postării. Sau pot să-i facă pe alți oameni să nu mai vrea să comenteze de frica faptului că ar putea să fie și ei victima acestui tip de comentariu, de trolling.

Edupedu.ro: Și mai există specia – poate prima specie care a apărut în interacțiunea online, în special politică – a vechiului postac. Care mai e locul lui. în momentul de față? Pentru că am văzut și la alegerile din toamnă și la toate anchetele care au apărut după acele alegerile referințe despre cum se organizau oameni în diverse grupuri și pe diverse canale, să comunice una-alta…

Cristina Lupu: Cred că se completează foarte bine, pentru că postacul este tot un om, care publică un conținut dintr-o anumită direcție sau alta. Dacă trolul este mai degrabă folosit să mute conversația, să atace, să jignească, postacii pot să pună și postări care par fără un interes politic, dar sunt persoane care au această sarcină să dea sentimentul că sunt oameni obișnuiți, care postează neinteresat de pe un anumit subiect.

Edupedu.ro: Toți aceștia: boți, troli, postaci, cum atrag ei alți oameni în modelul lor de comunicare și de campanie, cum se rostogolește mesajul lor?

Cristina Lupu: Îți dau sentimentul că foarte multă lume crede în lucrul acela sau vorbește despre un subiect anume. Și începi să te întrebi dacă nu cumva au dreptate. Noi suntem acum la Baia Mare, la un training și am vorbit exact cu participanții de aici despre cum funcționează biasurile noastre – mecanismele automate ale creierului prin care noi luăm anumite decizii. Și avem ceea ce se numește efect de turmă. Tindem să credem că o informație este adevărată, dacă pare că este crezută sau distribuită de un număr mare de oameni. De aceea urmărim o anumită emisiune, dacă vedem că e apreciată de foarte multă lume. Sau dacă vedem mulți influenceri care vorbesc și laudă o anumită cremă, poate ne gândim și noi că, dacă toată lumea vorbește despre ea, ne folosește și nouă sau e trebuie să fie cu adevărat bună.

Tipul ăsta de influență se poate întâmpla și în cazul unui candidat sau a unei idei. Dacă vedem că există foarte multe comentarii care spun că un candidatul, X, este bun sau că jurnalistul Y este rău, este corupt, este cumpărat, este trompetă – cum tot vedeam zilele astea prin comentarii – e posibil, dacă nu putem să ne uităm cu atenție sau dacă nu avem timpul să ne uităm cu atenție, să vă tem cine sunt oamenii respectivi, să credem că asta este ideea generală și să ne lăsăm influențați, poate, de lucru lucrul acesta.

„A devenit mult mai ieftin și mai accesibil” să faci ferme de troli și boți

Edupedu.ro: Lumea aude tot timpul de chestiuni de genul ăsta de boți, de troli, de ferme de troli. Dar cine-i organizează, de unde au apărut, cine îi finanțează? Omul se poate întreba: de ce să cred eu că acela e un trol care acționează organizat, că mie îmi pare om normal?

Cristina Lupu: Tocmai acesta este și scopul, să pară oameni normali. Pentru că noi n-o să credem niciodată pe cineva care este, poate, plătit sau o să credem poate mai puțin pe cineva care pare plătit să distribuie un anumit mesaj. Și cu atât mai puțin o să credem un mesaj pus de un software. Dar dacă acel comportament de oameni este mimat foarte bine, avem șansele în final să credem mesajele pe care ei îl transmit. 

Fermele acestea de postaci, de boți, de troli nu sunt ceva nou. Se scrie despre ei din  campaniile electorale trecute, cât nu avem atât de multe social media și nu erau, poate, făcute atât de ușor și atât de ieftin. Știam tipul ăsta de comportament și jurnaliștii arătau că există aceste ferme, locuri în care cineva vrea să împingă o idee.

De exemplu, în cadrul unei campanii electorale, un candidat sau altul vrea să-și transmită mesajul mai departe și plătește pe cineva să-i pună la dispoziție conturi de software. care sunt boți. Sau plătește oameni care să facă lucrurile precum postări plătite sau trolling, să încerce să atace, să miște niște conversații le într-o într-o altă direcție. Dar, pe lângă echipele de campanie poate să fie oameni care vor să ne ducă în eroare, grupări care vor să ne convingă că cineva nu are dreptate. A fost în acum câteva luni în SUA un scandal de felul acesta, în care niște actori au avut un conflict și jurnaliștii au arătat cum au fost folosite aceste ferme de troli pentru a ataca imaginea actriței în cauză.

Deci, cineva care are interesul să împingă o idee în spațiul public sau să manipuleze o parte a opiniei publice poate să folosească sub aceste ferme de troli sau de boți. Ce s-a schimbat acum este că a devenit mult mai ieftin și mult mai accesibil să faci asta. Dacă în trecut, când începusem să vorbim despre fermele de boți, vorbeam de actori statali care făceau așa ceva, pentru că era foarte scump, acum, pentru că tehnologia a evoluat și costurile sunt mult mai mici, devine din ce în ce mai ușor să faci asta. 

ȘI, dincolo de zona asta politică, unde oamenii pot să zică că avem noi un interes să vorbim despre boți și despre troli,. unde pot oamenii să identifice tipul ăsta de comentarii automate este la postările acelea care vor să ne inducă în eroare să cumpărăm produse foarte ieftine. Bicicleta care costă 20.000 lei și care este vândută cu 2 euro, espressorul de la nu știu ce companie pe care-și lichidează stocurile și care e vândut cu 50 lei. Reacția naturală a oamenilor, când vor să verifice o informație, este să se uite și în comentarii să vadă ce spun și alți oameni despre campania respectivă. Și acolo putem să observăm un număr mare de astfel de comentarii care zic da, am ezitat și eu, dar, am cumpărat produsul asta și a fost minunat. Da, și eu am beneficiat de oferta aceasta. Și îți dau sentimentul că este ceva legitim și că poți să ai și tu încredere să dai click pe link-ul respectiv.

Edupedu.ro: Astfel de fenomene au putut fi observate încă din anii 2000, de când au început să apară site-urile cu opțiuni de comentat și de când au apărut primele platforme de social media. Totuși, au trecut circa două decenii de atunci și lumea găsește încă foarte dificil să facă diferențiere, să identifice astfel de lucruri. Până la urmă care sunt cele mai la îndemână indicii pe baza cărora un om să poată să identifice, în comunicarea uzuală de pe Internet, că are de-a face cu un comunicator anormal, unul tehnologic (bot) sau un trol sau un postac? Da, în comunicare normală?

Cristina Lupu: Au trecut 20 de ani, dar și tehnologia asta a evoluat și devine din ce în ce mai eficientă și din ce în ce mai subtilă diferența între comunicarea umană și tipurile de tehnici care vor să ne inducă în eroare. Un lucru pe care putem să-l facem este să ne uităm la fotografia celui care „vorbește”, să intrăm pe contul lui și să vedem dacă imaginea este a unui om real. Ce alte tipuri de fotografii mai postează el pe cont? Pentru că uneori boții – mai mult decât trolii, care au conturi un pic mai sofisticate – au o poză mare și lată, de multe ori o poză cu o floare sau o pisică sau o fotografie furată de pe internet. Au un număr foarte mic de prieteni și de alte conturi pe care le urmăresc. De cele mai multe ori, conturile de boți urmăresc alte conturi de boți. 

Ce mai putem să facem este să ne mai uităm cum arată numele conturilor acestora. Uneori pot să fie nume de tipul Dominica2254 sau 25 de milioane – cu foarte multe cifre – pentru că, fiind generat automat și handler-urile acestea se generează automat, pentru că trebuie să găsească un nume care n-a mai fost folosit până acum pe rețelele sociale. Și cea mai simplă metodă este asta: să ai un nume și o serie de numere care sunt puse acolo aleatoriu. 

Cu fotografiile: putem să dăm un click dreapta pe fotografie și să vedem dacă a mai apărut în alte .contexte. De multe ori sunt bărbați cu poze de femei sau femei cu poze de bărbați la profil. Sau putem să vedem că ei de fapt sunt actori de prin țări pe care noi nu le urmărim foarte mult și nu știm cine sunt oamenii aceia. Dar printr-un click-dreapta și un „caută după imagine” putem să facem o verificare foarte simplă.

Ce să faci când te întâlnești cu boți și troli online?

Edupedu.ro: Pentru un om care circulă pe internet și citește site-ul lui preferat, sau intră pe pagina de Facebook a acelui site și dă de astfel de mesaje, de forme de comunicare ieșite din comun, ca tipar sau care sunt ciudate sau agresive, care este cea mai bună modalitate de a reacționa? Cum e mai bine să interacționeze sau să nu interacționeze cu astfel de elemente?

Cristina Lupu: Aici lucrurile sunt împărțite și cred că depind de la caz la caz. De multe ori noi le spunem oamenilor cu care vorbim că nu e bine să interacționezi cu boți sau cu troli, pentru că le dai o apă la moară. Dacă cineva este plătit să te contrazică și să te atace, indiferent de ce spui tu acolo, este foarte puțin probabil să schimbi sau să poți să duci conversația într-o zonă în care să ajungi la un spațiu comun.

În același timp, cu cât interacționăm mai mult cu anumite postări, le creștem viralitatea. Așa că, dacă noi nu suntem de acord, de exemplu, cu o postare care este distribuită de un postac, de un bot și noi încercăm să criticăm, să spunem că informația nu este adevărată, că nu e, nu e corect acolo, dacă informația aceea nu are nicio vizualizare până în momentul respectiv și dacă noi interacționăm cu ea, algoritmul rețelelor sociale nu face diferența între faptul că noi o criticăm sau o lăudăm. O consideră virală, consideră că are interacțiune și îi crește vizibilitatea.

Așa că, de multe ori, în momentul în care vedem astfel de comportamente, e bine să ne uităm cât de virală este postarea respectivă înainte de a ne decide să intrăm într-o „conversație”, cu ghilimelele de rigoare, pentru că nu poți să ai o conversație cu astfel de conturi, într-o interacțiune. Îmi dau seama însă că pentru jurnaliști poate să fie extrem de frustrant, mai ales când vorbim de de troli. Pentru că ce fac trolii foarte bine – și aici mă repet, dar cred că ăsta este un lucru foarte important – este că ei sunt acolo să stârnească reacții. Și de multe ori folosesc limbaj ofensator, batjocoritor, atacă ideologia cu care nu este de acord, atacă omul.

Și tu, jurnalist, faci un material la care muncești, îl documentezi, ți-a consumat mult timp și multe resurse, este un subiect public important. Și te trezești în comentarii că ai e un circ de nedescris pe lucruri care nu sunt relevante: ai uitat să pui o virgulă, sau porți ochelari, iar deodată atacurile sunt despre asta. În cazul jurnalistelor, este și mai rău, pentru că se observă, atunci când articolele sunt postate de jurnaliste mai mult decât de jurnaliști, că atacurile din partea porților și din partea trolilor sunt mult mai agresive și mult mai violente în limbaj. 

Și acesta e unul dintre scopurile urmărite: să te facă să-ți fie frică să documentezi subiecte de genul acesta, să te facă să-ți fie frică să abordezi subiecte pe care cineva ar vrea ca tu să nu le abordezi. Sau să-i facă pe oamenii care ar comenta de bună credință să nu mai comenteze pentru că le e frică să nu fi e și ei beneficiarii aceluiași chip de hărțuire. Și asta e foarte periculos, pentru că se creează această spirală tăcerii, în care doar vocile acestea care sunt violente, care nu vorbesc despre lucrurile despre care e materialul respectiv, devin singurele care se aud.

Despre nevoia de competențe media și de educație media în școli

Edupedu.ro: Toate chestiunile acestea țin de comunicare și de media. Competențele legate de media sunt considerate competențe-cheie de urmărit, inclusiv în ceea ce privește educația, în sistemele dezvoltate. Mai puțin în România, unde, la nivel de sistem, nu există, practic, o educație media răspândită în școli. Însă voi, la CJI, faceți așa ceva. Poți să-mi spui, te rog, cum îi îi învățați voi pe profesori și cum îi călăuziți voi pe aceștia să comunice printre boți, troli și printre comentariile lor?

Cristina Lupu: Profilul absolventului din România urmărește și competențe de educație media. Mai avem foarte mult, însă, pentru a transpune în realitate ce își dorește profilul absolventului să obțină și modul în care școala din România lucrează la dezvoltarea acestor acestor competențe. Și noi credem că profesorii sunt foarte importanți. De aceea, noi lucrăm cu profesori, pentru că dacă nu te învață nimeni, dacă nu-ți de nimeni instrumentele, oricât de mult ți-ai dori tu, poate, să-ți sprijini copiii cu care lucrezi, să aibă o relație mai informată cu media, nu ai de unde să știi lucrurile acestea.

Noi le știm că am învățat despre ele și aceasta este meseria noastră. Dar un om obișnuit, care nu se lovește și care nu stă să citească despre subiectele acestea, nu are de unde să le știe. 

Noi avem mai multe intervenții. Avem cursuri de lungă durată pentru profesori, avem și workshop-uri directe pentru adolescenți, avem și cursuri mai scurte pentru profesori.Toate au câteva lucruri în comun. Acestea sunt legate de modul în care funcționează media și funcționează creierul nostru. Degeaba îi spui tu unui om, că este adolescent sau că este adult, „trebuie să nu crezi informațiile care ajung la tine și trebuie să le verifici”, dacă tu nu ești conștient că bias-ul de autoritate funcționează foarte mult sau bias-ul de confirmare există și te influențează în relația ta cu informația. De exemplu, noi suntem mai predispuși să credem ca fiind adevărate informațiile care ne confirmă ceea ce știm, ceea ce credem că e adevărat despre un subiect. 

Avem un studiu pe care l-am făcut la CJI, care s-a uitat la relația copiilor și tinerilor cu informația. Acolo a reieșit că, la nivel de liceu, șase din zece adolescenți cred că o informație este adevărată dacă confirmă ceea ce cred ei deja. Încercăm să le explicăm și profesorilor, și copiilor că uneori creierul nostru poate să ne ducă în eroare prin modul în care își selectează informațiile pe care le crede ca fiind adevărate. Și dacă înțelegem că noi avem această tendință să mergem pe informațiile confirmate de cei pe care îi considerăm noi experți și să le considerăm adevărate, sau că tindem să credem adevărat ceva ce credem noi deja și să excludem informațiile care contrazic punctul nostru de de vedere, putem să înțelegem mai ușor și de ce ne ducem spre un anumit tip de informație și îl respingem pe celălalt.

Când vine vorba, însă, de boți și de troli și de modul în care rețelele sociale personalizează informația care ajunge la noi, lucrurile se complică foarte tare. Ajungem uneori să avem sentimentul că părem niște conspiraționiști când vorbim despre subiectele acestea, pentru că sunt foarte departe de viața de zi cu zi a unui om care nu se lovește de asemenea subiecte.

Edupedu.ro: Da, sunt cuvinte „din dicționar” pentru mulți, sună SF.

Cristina Lupu: Exact. Precum aceea că Facebook, de exemplu. îți de informații mai mult despre lucrurile pe care tu le crezi pentru că vrea să te țină mai mult acolo, ca să-i dai mai multe date despre tine, ca să-ți vândă mai multe publicitate și că scopul Facebook acesta este, nu să te pună pe tine în legătură cu prietenii. Pentru noi, care operăm cu aceste informații pentru că acesta e obiectul muncii, e ceva relativ normal, e acolo. 

Dar e foarte greu să explici asta în câteva idei foarte simple, fără ca oamenii să nu se sperie, inițial. Aceasta este reacția cea mai puternică: aoleo, ce mă fac eu cu lumea? Că, deodată, lumea asta pe care o cred eu simplă devine foarte complicată. Adică eu nu mă cert cu un om, mă cert cu un software și, dacă nu mă cert cu un software, s-ar putea să mă cert cu un trol? Și eu trebuie acuma să mă apuc să verific fiecare cont cu care interacționez sau fiecare informație care ajunge la mine? 

Te sperie, te obosește foarte tare presiunea asta, așa că preferi să nu mai faci nimic, preferi să te închizi în bula ta și să zici nu, eu nu consum media. Ceea ce o păcăleală, pentru că noi consumăm media chiar dacă nu ne uităm la televizor.

Edupedu.ro: Care sunt reacțiile profesorilor cărora le spuneți voi toate lucrurile acestea?

Cristina Lupu: Inițial poate să fie o o relație de teamă, că e mult prea complex și mult prea greu și că le e foarte greu să le explice copiilor lucrurile acestea care par foarte tehnice. Dar noi facem și mentorat, adică nu doar îi ținem pe oamenii știa cu noi câteva ore și după aia le spunem „gata, vă duceți și le explicați copiilor totul”. Rămânem cu ei, îi sprijinim, le dăm resurse, discutăm cu ei. Și încep să simtă sentimentul ăsta de împuternicire, să se simtă un pic mai bine pregătiți să abordeze subiectele de acest gen. 

Și de multe ori îi învățăm pe profesori să discute despre lucruri care țin de media și de educație media în disciplinele deja existente. Îți dau exemplu de un bias care e foarte interesant și care poate fi foarte ușor de discutat la școală. Se numește fluență euristică și are legătură cu faptul că noi tindem să credem ca fiind adevărate lucruri care sunt explicate într-o manieră care apare profesionistă, de oratori foarte buni, de oameni care ne dau senzația că stăpânesc cuvinte, că știu ce spun acolo, deși, dacă scuturăm un pic sclipiciul, descoperim că oamenii aceia nu spun nimic. Dar ei reușesc să o facă foarte elocvent. Și profesorii, la română, de exemplu, pot să folosească „O scrisoare pierdută” zis să să lucreze cu elevii pentru a identifica care dintre personaje folosește acest tip de mecanism, încercând să convingă. Și cum poate fi el receptat el de un public care poate să aibă acest bias.

Deci cred că e foarte important că profesorii au acces la informații de genul acesta. Și mulți dintre ei află pentru prima dată de ele, pentru că, iar, nu asta e meseria lor, nu e treaba lor, n-au de unde să știe ce e un bot și ce e un trol și nici măcar ce e informarea sau dezinformarea, pentru că nu e o temă  pe care s-o întâlnești la toate la toate colțurile. În același timp, cred că e foarte important ca ei să se simtă sprijiniți, să poată să discute la clasă cu elevii și apoi să vadă reacțiile elevilor lor. Mulți au venit și ne-au zis: elevii noștri abia așteaptă ora de limbă și literatură română, pentru că fac mai ușor legături cu lumea reală. Sau: elevii mei au venit și m-au întrebat apoi lucruri despre asta, pentru că n-am mai părut doar profesorul ăla care vine și le zice să învăță un comentariu pentru pentru Bac.

Ideea asta că îți scoți disciplina din ceva ce înveți pentru Bac și o duci în ceva ce-ți folosește în viața reală cred că e unul dintre lucrurile cel mai des pomenite de profesorii cu care noi lucrăm.

Edupedu.ro: Un profesor care vine cu acest bagaj, lua de la voi și din eventuale lecturi sau cercetări suplimentare, se duce și le spune elevilor săi despre toate aceste lucruri. Iar elevii săi, care au trăit cu telefonul în mână și au propria lor viziune despre ce li se întâmplă cu tehnologia, de ce să creadă ce spune profesorul din auzite și să nu creadă ce au ei impresia că au înțeles din telefonul pe care îl au în mână și care constituie mare parte din viața lor directă? Eexistă între profesorii cu care ați vorbit voi această problemă? Și dacă da, care e soluția pentru ei, ca profesori?

Cristina Lupu: Există. Nu știu dacă e neapărat problemă. Există mai degrabă temerea profesorilor că asta s-ar putea întâmpla. Aici există câteva câteva soluții. Una este să începi cu educația media cât mai devreme. Noi am lucrat până acum la liceu pentru că a trebuit să începem de undeva, iar noi știam să lucrăm mai bine cu elevii de liceu decât cu elevii mai mici. În momentul acesta, suntem în punctul în care ne gândim la un opțional de educație media și digital pentru clasa a 5-a. Și să continuăm să-i învățăm pe profesori cum să abordeze concepte de educație media în toate disciplinele, dacă se poate, dar să aibă și un loc în care să discute structurat lucruri pe care nu poți să le să le înghesui, de exemplu,la Română. De exemplu, verificarea informației și boții își găsesc destul de greu locul într-o oră de română. Dar poți să ai un spațiu dedicat în care să să discuți. Deci, cu cât lucrez cu elevii de când sunt mai mici și când ei nu sunt atât de mult expuși, poate, la toate acestea și n-au părerile gata formate, cu atât poate să crească reușita profesorului.

Mai contează foarte mult și relația de încredere pe care profesorul respectiv o are cu elevii, dincolo de ora de clasă. Dacă profesorul acela postează pe conturile lui de rețele sociale teorii ale conspirației și informații neverificate și vrea, apoi, să predea educație media, elevii îl vor trata oarece scepticism în cauza asta. Și de aceea noi considerăm că acest curs al nostru de educație media are o dublă funcție: să îi învețe pe profesori cum să predea asta la clasă, dar să le folosească și lor, ca oameni, ca cetățeni, în viața lor de zi cu zi, să poată să aplice lucrurile acestea.

Tot în studiul nostru a reieșit că, în momentul în care elevii se informează sau vor să verifice o informație, locul principal unde se duc sunt adulții din viața lor și prietenii lor. Uneori, noi tindem să uităm cât de important este rolul nostru în viața copiilor cu care interacționăm și tindem să spunem că doar influencer-ul X este mai vizibil și mai viral și pe el tinde să-l creadă. Dar cercetarea noastră ne-a arătat că elevii au nevoie de oameni care sunt aproape de ei, în care să aibă încredere. Și noi la CJI credem foarte tare că ăsta este rolul profesorilor, deși poate să pară că mai este încă o cocoașă pe care o punem pe spatele unor oameni care trebuie să facă foarte multe. Și mai bine și educația media pe lângă lucrurile pe care trebuie ei să le facă. Dar am lucrat cu aproape 1000 de profesori și, cum spuneam, noi rămânem într-o relație mai lungă cu ei, ne trimit rapoarte de monitorizare, ne uităm la evoluție , la schimbarea la copii, în anumite cazuri. Și constant, de la profesorii care au devenit mai relaxați să facă educație media la clasă, ne vine mesajul acesta: devine din ce în ce mai ușor pe măsură ce o faci mai mult și îți merge vestea între copii. Și copiii ajung ei să-ți ceară să să abordez subiectele acestea.

Despre CJI și programele sale de educație media:

Potrivit propriei prezentări, din 2017 Centrul pentru Jurnalism Independent implementează Programul de educație media, un demers strategic prin care își propune să dezvolte competențele de educație media ale copiilor și tinerilor din România.

În cadrul programului, CJI susține cursuri de educație media pentru profesori și elevi și dezvoltă atât materiale resursă pentru a fi folosite la clasă, cât și materiale destinate publicului larg. Aproape 1000 profesori au trecut prin cursurile de educație media, aceștia lucrând la clasă cu aproximativ 150.000 de elevi. 

• Centrul pentru Jurnalism Independent este o organizație non-guvernamentală activă de peste 30 de ani în protejarea democrației și a celor care cred în valorile sale. Peste 15.000 de profesioniști media, 10.000 de profesori și 250.000 de elevi au fost beneficiarii cursurilor de formare și ai experienței de lucru cu echipa CJI.

Citește și:

Elevilor din România nu li se vorbește, nici la școală, nici acasă, despre importanța de „a fi informat”, de a căuta informații despre lumea din jurul lor, nu doar divertisment / 5 din 10 elevi de liceu nu fac nimic când identifică o informație falsă –  studiu al Centrului pentru Jurnalism Independent

Tinerii români sunt convinși că pot identifica dezinformările, deși România e țara UE cu cea mai mare pondere a tinerilor cu competențe digitale scăzute și nu are vreo strategie pentru alfabetizarea media – Raport al Comisiei Europene