Ministerul Educației și Cercetării, în contextul alegerilor prezidențiale 2025: Politica se oprește la poarta școlii, dar încurajăm exprimarea acesteia democratic în societate

1.433 de vizualizări
Foto: Facebook.com
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) transmite, în contextul desfășurării campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2025, o informare privind respectarea prevederilor legale referitoare la activitatea politică în unitățile de învățământ.

Potrivit MEC, legea interzice desfășurarea activităților politice în școli. În același timp, instituția precizează că, fără a se face politică, în școli se studiază concepte legate de științele politice prin discipline precum educația civică și educația pentru cetățenie democratică și europeană. Aceste activități fac parte din procesul educațional și nu pot fi perturbate de acțiuni cu caracter politic extern.

Ministerul subliniază că fiecare persoană are dreptul de a se exprima politic în spațiul public, conform propriilor convingeri, iar competențele dobândite în școală contribuie la dezvoltarea unei exprimări democratice și eficiente.

„În școală, politica se oprește la poarta școlii, dar încurajăm exprimarea acesteia democratic în societate”, se arată în mesajul MEC, care face apel la respectarea cadrului legal și la protejarea spațiului educațional de influențe partizane în perioada electorală.

Informarea integrală de la MEC – „Poziția Ministerului Educației și Cercetării față de ingerințele politice în școli”:

Fiind în perioada campaniei electorale pentru poziția de președinte al României, trebuie să reamintim faptul că, prin lege, politica este interzisă în școală!

Dar în școală, fără a se face politică, se studiază politica prin unități de învățare legate de științele politice, inclusiv prin educație civică și educație pentru cetățenie democratică și europeană și nimeni nu are voie să interfereze cu acest proces educațional.

Fiecare are dreptul să se exprime politic în spațiul public, așa cum crede de cuviință, competențele dobândite în școală ajutându-ne să o facem cât mai democratic și eficient.

Așadar, în școală, politica se oprește la poarta școlii, dar încurajăm exprimarea acesteia democratic în societate!”.

Turul doi al alegerilor prezidențiale are loc pe 18 mai, între candidatul George Simion, liderul partidului extremist AUR (aproape 41% din voturi în primul tur), și candidatul independent pro-european Nicușor Dan, primarul Bucureștiului (aproape 21% din voturi în primul tur).


2 comments
  1. Politica se “opreşte” şi la poarta Inspectoratelor Şcolare unde sunt numiri politice, iar unii inspectori fac propagandă pe paginile personale de Facebook partidelor politice care i au propulsat?

  2. … De-abia spuse ministrul să-i învățăm să gândească critic și să combatem dezinformarea online. Asta înseamnă în primul rând politică, ceea ce evident e interzis în școală. A aflat și David, sau ce?

    https://www.edupedu.ro/problema-noastra-este-ca-nu-ne-pregatim-in-scoala-copiii-despre-cum-trebuie-sa-se-comporte-cu-retelele-de-socializare-cat-sa-se-uite-cum-sa-se-uite-ce-inseamna-ele-spune-ministrul-daniel-david-ca/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Lista inițială cu școlile eligibile în programul de combatere a abandonului școlar, runda a II-a, publicată de Ministerul Educației cu întârziere de o lună și jumătate. 640 de școli au fost acceptate

Listele cu școlile eligibile în programul național de combatere a abandonului școlar, runda a II-a (PNRAS II) au fost publicate de Ministerul Educației, cu o lună și jumătate întârziere. Edupedu.ro…
Vezi articolul

Consiliul Tineretului din România: Propunerea sectorului de tineret nu se regăsește în forma adoptată a PNRR / “Un pas în spate” pentru mecanismele de reziliență ale României

Consiliul Tineretului din România își exprimă, printr-un comunicat emis vineri, “profunda dezamăgire” față de faptul că propunerile sectorului de tineret pentru Planul Național de Redresare și Reziliență, intitulate CRESC Tineret,…
Vezi articolul