Ministrul Daniel David a aflat din presă că a semnat un ordin de ministru fără ca actul normativ să fie pus în consultare publică și anunță că îl pune în transparență după semnare

4.798 de vizualizări
Foto: Gov.ro
Ministrul Educației și Cercetării spune că a aflat din presă că a semnat un ordin de ministru fără ca instituția pe care o conduce să pună în consultare publică actul normativ. Daniel David anunță că va pune documentul în transparență după semnare. Este vorba despre ordinul privind mecanismul „butonul roșu”, prin care elevii, profesorii dar și alți angajați din școli și licee pot sesiza anonim consumul de droguri sau acte de violență.

„La mine a venit la semnat ieri [joi, 22 mai – N. Red.]. Eu l-am semnat. Vă spun sincer că direcțiile care lucrează în minister ar fi trebuit să-l pună în transparență, în mintea mea era că acel ordin a fost pus în transparență. Acum am aflat și eu că n-a fost pus în transparență, așa că fiind un ordin important, o să-l punem în transparență”, a declarat Daniel David într-un interviu HotSpot.

Edupedu.ro a semnalat în premieră în urmă cu două zile că ordinul de ministru (OMEC) privind implementarea „butonului roșu” a fost semnat de ministrul David fără ca actul normativ să fi fost vreodată publicat în transparență decizională de Ministerul Educației și Cercetării.

„Eu am considerat că discuția a fost destul de clară. Eu am vorbit despre «butonul roșu» în Parlamentul României într-o dezbatere dedicată exact drogurilor în care am anunțat și că vom face «butonul roșu», și pe ce principii, că este vorba de a semnala ca să spun așa o serie de probleme, o serie de comportamente problematice și într-o manieră anonimă, că uneori copiii se semnaleze că un coleg consumă droguri. Poate într-o manieră anonimă au curaj”, a continuat Daniel David în același interviu.

„Deci este o cauză bună, am vorbit despre asta, nu a apărut de niciunde, am spus principiile atunci, dar ca procedură voi discuta cu cei din minister ca să văd rațiunea pentru care nu s-a pus în mod obișnuit în transparență. Și dacă nu au suficiente argumente o să-l pună în dezbatere fiindcă l-am semnat ieri, a completat ministrul Educației și Cercetării.

Întrebat de ce există un hiatus între ministru și aparatul din minister, David a spus: „Nu există un hiatus, eu nu am pus întrebarea. Adică când a venit ordinul la mine cu toate semnăturile, l-am semnat. Trebuie să văd de ce. Fiindcă știu că sunt anumite ordine care fiind pe proceduri interne, neschimbând metodologii, norme, lucruri de funcționare a sistemului, nu fac obiectul dezbaterii publice. Nu pui în dezbatere publică, nu știu, regulamentul unei școli sau regulamentul… deși nu este prin ordin de ministru. Dar numirea unui inspector sau stabilirea unor detașări în cadrul ministerului. O să verific lucrul acesta. Nu rămân ancorat în proceduri. Pe mine mă interesează să existe «butonul roșu», într-o manieră corectă. Cred că este un mecanism bun în contextul psiho-cultural românesc”.

Estimare: Aproape 80% din ordinele de ministru al educației nu ajung în transparență decizională

Ordinul de ministru este un act normativ, iar potrivit legii 52/2004 privind transparența decizională în administrația publică, orice act normativ emis de Ministerul Educației și Cercetării trebuie să treacă prin procedura de transparență decizională, inclusiv să fie publicat pe site-ul instituției. În acest caz nu s-a întâmplat așa ceva.

Potrivit monitorizării Edupedu.ro, circa 75-80% dintre ordinele de ministru emise de Ministerul Educației și Cercetării nu au ajuns în transparență decizională, iar majoritatea nu ajung nici măcar în Monitorul Oficial. De menționat că legea prevede că se poate trece un act normativ și printr-o procedură de urgență dar doar „în cazul reglementării unei situații care, din cauza circumstanțelor sale excepționale, impune adoptarea de soluții imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public”. Or în această situație și în majoritatea situațiilor de la nivelul Educației și Cercetării, nu este cazul pentru o procedură de urgență.

Ce prevede Legea 52/2004

Articolul 7

(1) În cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de acte normative autoritatea administrației publice are obligația să publice un anunț referitor la această acțiune în site-ul propriu, să-l afișeze la sediul propriu, într-un spațiu accesibil publicului, și să-l transmită către mass-media centrală sau locală, după caz. Autoritatea administrației publice va transmite proiectele de acte normative tuturor persoanelor care au depus o cerere pentru primirea acestor informații.

(2) Anunțul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ va fi adus la cunoștința publicului, în condițiile alin. (1), cu cel puțin 30 de zile lucrătoare înainte de supunerea spre avizare de către autoritățile publice. Anunțul va cuprinde: data afișării, o notă de fundamentare, o expunere de motive, un referat de aprobare privind necesitatea adoptării actului normativ propus, un studiu de impact și/sau de fezabilitate, după caz, textul complet al proiectului actului respectiv, precum și termenul-limită, locul și modalitatea în care cei interesați pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ.

(3) Anunțul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ cu relevanță asupra mediului de afaceri se transmite de către inițiator asociațiilor de afaceri și altor asociații legal constituite, pe domenii specifice de activitate, în termenul prevăzut la alin. (2).

(4) La publicarea anunțului, autoritatea administrației publice va stabili o perioadă de cel puțin 10 zile calendaristice pentru proiectele de acte normative prevăzute la alin. (2), pentru a primi în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice.

(5) Propunerile, sugestiile sau opiniile cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice se vor consemna într-un registru, menționându-se data primirii, persoana și datele de contact de la care s-a primit propunerea, opinia sau recomandarea.

(6) Persoanele sau organizațiile interesate care transmit în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice vor specifica articolul sau articolele din proiectul de act normativ la care se referă, menționând data trimiterii și datele de contact ale expeditorului.

(7) Conducătorul autorității publice va desemna o persoană din cadrul instituției, responsabilă pentru relația cu societatea civilă, care să primească propunerile, sugestiile și opiniile persoanelor interesate cu privire la proiectul de act normativ propus.

(8) Proiectul de act normativ se transmite spre analiză și avizare autorităților publice interesate numai după definitivare, pe baza observațiilor și propunerilor formulate potrivit alin. (4).

(9) Autoritatea publică în cauză este obligată să decidă organizarea unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, dacă acest lucru a fost cerut în scris de către o asociație legal constituită sau de către o altă autoritate publică.

(13) În cazul reglementării unei situații care, din cauza circumstanțelor sale excepționale, impune adoptarea de soluții imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, proiectele de acte normative se supun adoptării în procedura de urgență prevăzută de reglementările în vigoare”

Citește și:
Daniel David anunță că a semnat ordinul de ministru „legat de așa-numitul buton roșu”, fără ca actul normativ să fi fost vreodată publicat în transparență decizională de Ministerul Educației și Cercetării

4 comments
  1. Această situație — în care ministrul Educației, Daniel David, afirmă că a aflat din presă despre un ordin de ministru pe care chiar el l-a semnat, și anunță ulterior că îl va pune în transparență decizională după semnare — ilustrează, dincolo de umorul involuntar al momentului, câteva chestiuni grave privind:

    1. Funcționarea defectuoasă a ministerului

    Dacă un ministru nu cunoaște conținutul actelor pe care le semnează sau nu este informat cu privire la parcursul decizional, ne confruntăm fie cu o gravă problemă de comunicare internă, fie cu o disociere periculoasă între semnătură și responsabilitate. În ambele cazuri, încrederea în procesul decizional suferă.

    2. Încălcarea principiului transparenței decizionale

    Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică obligă autoritățile să supună proiectele de acte normative în consultare publică înainte de aprobare. A pune în dezbatere un ordin după ce este semnat este echivalent cu a invita la cină după ce ai spălat vasele. Un simulacru de transparență.

    3. Eșecul asumării politice

    Afirmația „am aflat din presă” nu exonerează de responsabilitate, ci o agravează. Ea sună a: „n-am știut ce fac, dar măcar vă spun după”. Un ministru este numit pentru a conduce, nu pentru a descoperi deciziile din ziare. Sau, ca să parafrazăm o zicală: dacă nu conduci ministerul, sigur îl va conduce altcineva în locul tău.

    4. Ridicolul instituționalizat

    Situația e deopotrivă tragică și comică. Dacă n-ar fi reală, am crede că e un sketch cu Toma Caragiu în rolul unui ministru buimac, cu dosare pe birou și consilieri care-i ascund pixul.

    Concluzie:
    Dacă un ministru semnează ordine fără consultare publică și apoi anunță că va demara transparența decizională post-factum, avem de-a face nu doar cu o abatere procedurală, ci și cu o simptomă a disoluției răspunderii guvernamentale. Iar între o greșeală și o bătaie de joc, e o linie subțire. Pe care, în acest caz, pare că s-a dansat cu pantofi de clovn

  2. Nu hiatus, dom’ ministru, ci prăpastie. Faceți nota discordantă cu politrucii din aparatul ministerial, sunteți prea sincer, “prea” corect.
    E bun butonul asta, neîndoielnic, însă nu le place secretărașilor de stat transparența. Greu cu căruța hodorogită la deal…

  3. Orice cadru didactic/angajat care făcea fix același lucru, la nivel inferior, era cercetat disciplinar.

    La Minister, dpdv juridic, ca de obicei, este posibil absolut orice!

  4. In mintea lui sunt multe informații. De cele mai multe ori, contradictorii.
    Probabil personalități multiple.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Strategia de educație parentală a fost lansată în dezbatere pentru a treia oară, în 6 ani. Documentul ministrului Deca este înțesat cu limbaj de lemn și referiri la președintele Iohannis: „Viziunea asupra parentalității, subsecventă dezideratelor Proiectului România Educată, este în perspectiva 2030 aceea de a clădi, împreună cu părinții, o societate durabilă”

Strategia de educație parentală a fost lansată în dezbatere pentru a treia oară de Ministerul Educației, după ce precedentele 2 variante lansate în ultimii 6 ani au fost abandonate în…
Vezi articolul

Record negativ la simulare – Evaluarea Națională 2024: Cel mai mic procent de note peste 5 din ultimii 4 ani, la Matematică / La Română, aproape trei sferturi dintre elevii de clasa a VIII-a au luat note egale sau mai mari ca 5

Puțin peste 42% dintre elevii de clasa a VIII-a care au participat la simularea Evaluării Naționale 2024 au luat note egale sau mai mari ca 5 la Matematică, potrivit datelor…
Vezi articolul

Școlile trebuie să transmită azi câți elevi încap “distanțați” în clase și de câți învățători și educatori au nevoie sau câte norme în plus sunt la liceu și gimnaziu. Dacă nu încap în clase, o parte din elevii de la V-VII și IX-XI vor face ore online, simultan cu cei de la școală

Ultimatum dat de inspectoratele școlare județene școlilor pentru transmiterea la centru a datelor despre câți elevi încap fizic la școală și de câte cadre didactice sau norme didactice ar fi…
Vezi articolul