Ministrul Educației, Daniel David: Mă aștept ca din toamnă, poate cel târziu din primăvara anului viitor, să nu mai avem școli cu toalete în curte, din cele 175 / În ultimii doi ani s-au modernizat 5 astfel de școli, reiese din date și declarații oficiale

64.872 de vizualizări
Daniel David / Foto: Guvernul României/ gov.ro
Ministerul Educației, Daniel David, a spus că se așteaptă ca „ din toamnă, poate cel târziu din primăvara anului viitor, să nu mai avem această problemă”, (n. red a toaletelor în curtea școlii). Ministrul a făcut această declarație la prezentarea raportului săptămânal, joi, 12 aprilie, în contextul în care în această săptămână Guvernul a aprobat 14,5 milioane de lei pentru a elimina toaletele din curte în 175 de școli. De precizat, datele furnizate de fostul ministru Ligia Deca în ultimii 2 ani au fost contradictorii. În 2023, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, (n .red partid din care face partea Ligia Deca) spunea că mai sunt 180 de școli cu toalete în curtea școlii. Asta ar însemna că în ultimii doi ani, din 2023 până în prezent s-au modernizat doar 5 toalete, având în vedere că cifrele date de Guvern indică 175 rămase de modernizat.

Ministrul Educației Daniel David anunță că„ din toamnă, poate cel târziu din primăvara anului viitor, mă aștept să nu mai avem această problemă”, (n. red a toaletelor în curtea școlii).

Daniel David a făcut această declarație în contextul în care Guvernul a aprobat 14,5 milioane de lei pentru a elimina toaletele din curte în 175 de școli.

De remarcat faptul că în 2023, în mandatul ministrei Educației de atunci, Ligia Deca, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, declara la început de an școlar că mai sunt 180 de școli cu toalete în curte, cifră similară celei declarate de fostul ministru al Educației, liberalul Sorin Cîmpeanu, în septembrie 2022.

Dacă acum Guvernul dă bani pentru modernizarea a 175 de astfel de școli, reiese că în ultimii doi ani, s-au modernizat doar 5 școli care aveau toalete în curtea școlii.

Ministrul Educației a mai spus joi, că își dorește ca la evaluarea periodică ARACIP (n. red agenția care evaluează școlile și grădinițele) să aibă și un indicator care să nu mai permită construcția școlilor cu toalete în curte.

Declarația ministrului Educației, Daniel David

„Am reușit să prindem în bugetul din acest an toate unitățile școlare care încă aveau probleme cu unitățile sanitare în formula metaforică ca spun așa, erau școlile cu toaleta în curte. Am vrut să încheiem problema asta odată, fiindcă mereu tot susțineam diverse școli, după aceea apăreau altele. Am cerut inspectorilor să facă o analiză foarte riguroasă, să știm exact câte sunt. După aceea am solicitat buget și hotărârea de Guvern a trecut, astfel încât în acest moment mă aștept ca din toamnă, poate cel târziu din primăvara anului viitor, să nu mai avem această problemă. Și de asemenea, am gândit un mecanism de control astfel încât, de exemplu, am să discut cu colegii noștri din ARACIP ca evaluarea periodică, spre exemplu, să aibă și indicator de acest tip, ca să descurajăm astfel de construcții și astfel de infrastructuri“.

Datele oficiale privind numărul școlilor cu toalete în curte în ultimii ani nu sunt deloc coerente

Statisticile despre toaletele din școli sunt diferite la fiecare raportare oficială. În mandatul trecut Ligia Deca a făcut cel puțin 2 declarații contradictorii legat de acest subiect: „de la 200 și un pic” de astfel de școli, în 2023, la 70 rămase în 2024. Însă datele oficiale ale Guvernului din acest an arată că sunt de fapt 175 de școli cu toalete în curte.

În iunie 2023 mai erau „200, 200 și un pic”, spunea ministra de atunci, Ligia Deca, la finalul audierilor din Parlament pentru scaunul de ministru al Educației în noul guvern, despre un termen până la care să dispară toaletele din curte, că “avem deja un progres semnificativ în acest sens. Din câteva mii au rămas 200, 200 şi un pic şi urmează ca printr-o linie dedicată de la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene să finalizăm şi această chestiune”, spunea oficialul, potrivit Digi24. „Ea ţine de autorităţile publice locale”, a spus Deca.

În același an, 2023, la început de an școlar, purtătorul de cuvânt al PNL (n. red partid din care face pare Ligia Deca), Ionuț Stroe, a anunțat într-o conferință de presă că „avem 180 de școli cu toalete în curte”.

Cifra anunțată este similară celei declarate de fostul ministru al Educației, liberalul Sorin Cîmpeanu, în septembrie 2022.

El declara că erau 306 școli cu toalete neconforme și că după investiții pentru 126 de școli mai rămân 180. „Am spus că acum patru ani erau 2.219 școli cu toalete neconforme, iar acum sunt 306 școli. Din aceste 306 școli, 126 sunt finanțate și trebuie să folosească finanțarea. La finalul anului (n. red. 2022) trebuie să aibă conformitatea asigurată. Rămân 180 de școli, toate sunt școli sub 97 de copii, este numărul maxim de copii, sunt școli izolate”, spunea Cîmpeanu.

În septembrie 2024, după un an, fosta ministră a Educației, Ligia Deca înainte de începerea cursurilor, că erau la acea vreme 70 de școli cu toalete „neconforme”.

La finalul ședinței de guvern din 9 aprilie 2025, purtătorul de cuvânt al executivului, Mihai Constantin, a declarat: „Guvernul transferă circa 14,5 milioane lei, prin hotărâre de guvern, către autoritățile locale pentru lucrări de investiții la 175 de unități de învățământ preuniversitar de stat care funcționează cu grupuri sanitare neconforme.

  • Aproape 13 milioane de lei reprezintă continuarea proiectelor de acest gen începute în anul trecut, 2024. Banii vin de la bugetul Ministerului Educației și sunt distribuiți către primării, prin intermediul inspectoratelor școlare județene. Primarii și consiliile locale sunt responsabili să facă branșamentele la canalizare şi apă și să se asigure că acești bani sunt cheltuiți cum trebuie în acest an, pentru ca fenomenul școli cu toalete în curte să se diminueze semnificativ sau chiar cum ar trebui să fie în anul 2025, să dispară din România.”

Edupedu.ro a notat discrepanța constantă în ultimii ani dintre declarațiile oficialilor de la ministerul Educației și datele din actele normative pe care instituțiile le aprobă pentru modernizarea toaletelor.

În decembrie 2020, Guvernul României a aprobat un memorandum în care scria că peste o treime dintre școli sunt fără toalete interioare și nu au autorizație sanitară. Concret, potrivit documentului situația ar sta în felul următor:

  • 12.712 clădiri școlare nerenovate;
  • 4.414 școli care folosesc sobe pentru încălzire;
  • 5.826 de școli care nu au autorizație sanitară;
  • 3.884 nu au surse de apă adecvate;
  • 6.180 de școli nu au toalete interioare;
  • 12.359 de școli nu au rampă de acces
  • 15.007 școli nu au toalete adaptate persoanelor cu dizabilități.
Citește și:
Guvernul a aprobat 14,5 milioane de lei pentru a elimina toaletele din curte în 175 de școli / Numărul unităților școlare cu latrină a crescut cu peste 100 din toamnă până acum
Peste 100 de școli cu toaletă în curte au apărut de anul trecut până acum, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern, prin care Ministerul Educației și Cercetării alocă 14,5 milioane de lei pentru desființarea latrinelor și construcția de toalete în interior

8 comments
  1. Asta ii problema majora? toaleta în curte? Dar cu profesorii slab pregătiți ce facem cu ei? Stau cu chat GPT sa caute informații.

  2. Serios,de unde vă vin mereu asemenea idei terminate? Tot ce visați noaptea vreți să aplicați in sistemul de învățământ românesc,nu? Deci în 2 ani decât 5 toalete au fost modernizate,trecute Intr o magazie, o coșmelie??? in secolul al XXI lea ! Sunteți de Bălăceanca,cu toți! Ați distrus sistematic învățământul românesc în ultimii 30 de ani! Vă zic doar atât: înainte de Revoluție eram între primele 3 locuri in Europa și în lume eram in frunte,iar acum suntem la coada în Europa și în lume suntem pe un loc nedefinit,vai de noi!!! Cine l a nenorocit? VOI , acești miniștri Zero Barat! Școala înseamnă, Respect, Disciplina și Bun simț! Nu mai există așa ceva în Școlile din țară,asta din cauza voastră,doar a voastră!!!! Rușine!

  3. Ar fi bine ,pe lângă acest lucru ,sa asigurați și hârtia igienica ,săpun lichid, prosoape de hârtie de șters pe maini. Nu mi se pare normal ca Scoala gratis din ziua de astăzi sa nu asigure aceste lucruri de igiena și sa trebuiască copiii sa aducă de acasă.

  4. Ne așteptam să desființați gradația de merit, primul lucru corect pe care îl puteați face, fără investiții!
    Dar, nu! Ațî menținut “nedreptatea” și ați mascat-o sub noua metodologie!

  5. Lucrez în învățământ și apreciez implicarea domnului ministru. Totuși, în fiecare zi apare câte o știre despre ce schimbări mai vrea să facă domnul ministru…Asta după ce timp de 35 de ani, toți miniștrii învățământului au venit cu fel de fel de idei, de schimbări care mai de care mai ” benefice “…. Domnule ministru, cred că într-un mediu de lucru favorabil mai contează śi liniște, stabilitatea, certitudinea a ceea ce urmează să faci. La noi, fiecare ministru cu ce-i trăsnește prin cap și nu mai știm ce avem de făcut de azi pe mâine, numai schimbări: uite teza unică, nu e teza unică, uite școlile profesionale, nu sunt profesionalele, uite trimestru, ba nu punem semestru, ba nu, ounem module, uite tezele nu sunt tezele, uite finanțarea per elev și e nevoie de mulți elevi înclasă, ba nu, 22 de elevi în clasă, etc. Prea multe schimbări, cel puțin o schimbare pe lună…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Nicolae Ciucă după discuțiile la Guvern cu reprezentanții elevilor: “Pentru a asigura transparență și predictibilitate, analizăm modificarea legii, în sensul includerii în lege a criteriilor de acordare a burselor pe baze coerente și motivante”

O delegație a Consiliului Național al Elevilor s-a întâlnit azi cu premierul Nicolae Ciucă pentru a discuta despre nemulțumirea elevilor privind modificarea criteriilor de acordare a burselor de merit, dar…
Vezi articolul