Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, va prezenta luni, 19 mai, de la ora 15:00, raportul privind starea sistemului de educație și cercetare, potrivit unui anunț al oficialului. „Am să vorbesc despre cum văd eu lucrurile și ce ar trebui făcut – fie că voi face eu, fie că vor face alții, dar lucrurile trebuie spuse”, a declarat ministrul.
Prezentarea raportului său pe care l-a anunțat încă din ianuarie, după ce pe 23 decembrie 2024 a fost numit ministru în guvernul Ciolacu 2, are loc a doua zi după al doilea tur al alegerilor prezidențiale.
Declarațiile au fost făcute la „Gala MERITO 2025: Profesorul – arhitect al încrederii”, ediția a X-a, unde 13 profesori vor fi premiați miercuri, 7 mai.
Cele mai importante declarații ale ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, de la gala Merito – 7 mai 2025:
- „Pe 23 decembrie, când am venit de la Cluj la București ca ministru, am venit cu un mandat foarte clar pe care mi l-am asumat public și l-am spus explicit:
- Primul — să dăm un profil mai euroatlantic guvernului și țării; al doilea — să ne asigurăm că, până ne așezăm politic, pentru că eram „în aer” din punct de vedere al președinției, lucrurile funcționează normal în sistemul nostru de educație și cercetare; „normal” însemnând că vom cântări lucrurile bune și vom corecta pe termen scurt aspectele care nu funcționau bine.
- Și, în același timp, în acea perioadă, să fac un diagnostic pe educație și cercetare, cu propuneri de politici publice bazate pe dovezi. Cred că pe primele trei lucruri am reușit să le duc la capăt.
- Îmi amintesc că, în primele zile, toți îmi cereau să anulez probele de competențe la Bacalaureat, spunând că nu se pot implementa. De câteva ori m-am tot întrebat ce e cu sistemul acesta — toată lumea vrea să vorbească cu ministrul, toată lumea se pricepe. Au fost vremuri foarte complicate și sistemul nostru nu funcționează bine.
- Voi prezenta raportul luni, 19 mai, la ora 15:00. Și acolo am să vorbesc despre cum văd eu lucrurile și ce cred că ar trebui făcut — lucruri pe care le voi face eu sau, poate, le vor face alții, dar lucrurile trebuie spuse.
- Dacă am avea o localitate de 100 de oameni care să aibă structura pe care o are țara, cum ar arăta ea din punct de vedere educațional?
- În acea localitate am avea aproximativ 20 de copii până la 18 ani și 80 de adulți. Din acești adulți, 20 ar fi studii superioare, 60 – cu celelalte tipuri de studii: generale, medii, primare chiar în unele zone de vârstă. Dar nu studiile contează.
- Dacă mă uit în zona competențelor adulților, 30 s-ar afla în zona de analfabetism funcțional sau de risc. 50 s-ar afla în zona unor competențe minimale – sigur, unii dintre foarte buni. Dacă ne uităm la procente, 62 ar fi relativ ok și 38 cu probleme. De aici știm ce să facem: educație pe parcursul vieții, dar asta este altă temă.
- Ce facem cu copiii? Mă uit la cei 20 de copii și vedem că 4 sunt pierduți din sistem. Poate că sunt în țară dar nu sunt la școală din diverse motive, poate au plecat afară. Din ceilalți 16, ne dăm seama că 5 sau 6 sunt în zona de analfabetism funcțional sau risc.
- Dacă adunăm lucrurile, ne dăm seama că copiii care se află în sistem și au competențe acceptabile sunt undeva la 55%. În zona de 45%, lucrurile nu arată bine. Este clar că o țară, extrapolând acum, care are această structură, nu poate funcționa bine. Oricine ce-mi spune… nu se mai poate continua așa.
- Eu ca psiholog știu că din punct de vedere al creativității nu e nicio diferență între adulții români sau copiii români și cei din țările la care ne raportăm. Problema e ce facem cu ea în actul educațional. Și atunci trebuie niște schimbări clar de arhitectură, majore. Văd trei lucruri care trebuie abordate frontal.
- Unu: contextul. Avem nevoie de un context care să ne creeze un mediu sigur în jurul sistemului de învățământ ca să putem controla dependențe ca drogurile, alcoolul și altele pe care le știm. Și tot un sistem de stat care să ne ajute să-i găsim pe cei patru care nu știm unde sunt. Sistemul social care să-i controleze de ce unii părinți nu-și duc copiii la școală într-un sistem care e obligatoriu. Nu profesorul trebuie să caute. Acesta e primul nivel de intervenție.
- Doi: infrastructura. Ai nevoie de o infrastructură care să nu ne forțeze la învățământ simultan, la trei schimburi cum erau în fabricile comuniste. Nu se poate face învățământ de calitate așa. Infrastructura înseamnă și dotări și concentrări și separări acolo unde putem să separăm.
- Trei, poate cel mai important: procesul de învățământ. Aici elementul cheie este curriculumul, adică planurile-cadru, conținuturile de care se leagă apoi manualele, profesorii și metodele de predare. Aici ar trebui să fie reforma fundamentală.
- Acum eu ca ministru în aceste luni uitându-mă – și, repet, miza mea era să duc bine sistemul acesta, nu mă așteptam și la criza economico-financiară, pe care profesorii și elevii au încasat-o din plin – am văzut de multe ori revoltă pentru un stat care a permis să se nască un astfel de sistem, dar și compasiune pentru profesorii și copiii din acest sistem.
- Ca să ies din această stare mai optimist, întotdeauna mă uitam către alte zone, mă uitam cu plăcere către zona olimpiadelor, către zona Merito, SuperTeach, care îmi dădeau optimismul să transform revolta și compasiunea în ceva care să funcționeze, cu efect pragmatic.
- Cred că profesorii Merito sunt modele și pentru mine practic cred că sunt nu doar profesori extraordinari sau valoroși, sunt eroi ai sistemului de educație”.