NABU, aplicație gratuită de citit pentru copii, lansată în România

13.993 de vizualizări
Foto: © Natalya Serenko | Dreamstime.com
Nabu, aplicația de citit pentru copii, a fost lansată oficial în România de către NABU, UiPath Foundation și OvidiuRO, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Aplicația este gratuită și funcționează chiar și cu o viteză mică a internetului, după cum se arată în anunț. Cărțile digitale pot fi descărcate în biblioteca virtuală și apoi citite fără conexiune la internet.

Conform sursei citate, cărțile disponibile în aplicație, de la texte și până la ilustrații, sunt special concepute pentru copiii cu vârste cuprinse între 2 și 10 ani. După descărcarea aplicației, aceștia au acces la peste 100 de cărți bilingve în română – engleză, organizate pe niveluri de fluență la citit, ce conțin subiecte actuale și relevante într-o societate multiculturală.

„Până la finalul anului, numărul cărților disponibile copiilor și familiilor lor va ajunge la aproximativ 160. Există, de asemenea, o colecție de 40 de cărți în limba ucraineană, special concepută pentru a veni în sprijinul copiilor refugiați din Ucraina”, potrivit comunicatului.

România este a cincea țară în care aplicația este lansată. NABU poate fi descărcată gratuit din App Store sau Google Play.

Foto: © Natalya Serenko | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


6 comments
  1. Bună seara! Aplicația este utila, cu condiția sa funcționeze! De aseară nu am mai avut acces și în continuare problema persista!
    Mulțumim pentru suport!!

  2. Aplicația nu funcționează . Nu se pot accesa cărțile . Invoca probleme de internet și nu se deschide cartea.
    Mulțumesc !

  3. Ca si cadru didactic consider ca aceasta aplicație imi va fi de folos și la catedra, nu numai ca părinte. Mulțumesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Viitorul digital al învățământului superior: universitățile au acționat bine în pandemie, dar pentru programe online sustenabile au nevoie de mult mai multe resurse tehnice, educaționale și financiare – raport al Comisiei Europene

Instituțiile de învățământ superior au dovedit, pe parcursul pandemiei Covid-19, o capacitate foarte mare de adaptare la modelele digitale de predare, însă au nevoie de foarte multe resurse suplimentare și…
Vezi articolul

România a început pregătirile pentru vaccinarea copiilor din categoria 5-11 ani, în așteptarea unei decizii a Agenției Europene pentru Medicamente – Valeriu Gheorghiță / Kituri cu adrenalină pediatrică achiziționate pentru siguranța procesului de vaccinare

În România au început pregătirile pentru vaccinarea copiilor din categoria de vârstă 5-11 ani, pe care Agenția Europeană pentru Medicamente este așteptată să o aprobe în 25 noiembrie, a anunțat…
Vezi articolul

Profesorul de matematică Bogdan Enescu: Problemele de la olimpiada internațională sunt îngrozitor de grele. Dificultatea a crescut chiar foarte mult / Subiectele de la a XI-a și a XII-a sunt la nivel de olimpiade studențești din străinătate

Problemele de la olimpiada internațională de matematică au un nivel de dificultate foarte mare față de acum câteva zeci de ani, spune profesorul Bogdan Enescu de la Colegiul Național „Bogdan…
Vezi articolul

UPDATE Ministrul Deca înșiră investițiile în școli prin PNRR, dar omite să menționeze că multe suferă tăieri: școlile selectate pentru dotarea cu laboratoare, programele de reducere a abandonului școlar, microbuze verzi

Ministrul Educației, Ligia Deca, s-a folosit de discursul rostit, luni, la o ceremonie de marcare a începutului de an școlar pentru a promova inițiativele luate de autorități, în domeniul educației, în…
Vezi articolul

Licitațiile pentru laptele, produsele lactate și fructele care trebuie distribuite în școli sunt încă în desfășurare la nivelul a 37 de județe, iar cinci consilii județene nu le-au început deloc, deși școala a început de 3 săptămâni – datele la zi și explicațiile Ministerului Agriculturii

39 de consilii județene și 4 consilii locale au declanșat, până în acest moment, procedurile de achiziție publică pentru atribuirea contractelor de distribuție de lapte, produse lactate și fructe în…
Vezi articolul