Profesori de sport din Teleorman, Vrancea și Brăila, în audiență la Ministerul Educației: Săptămâna viitoare ministerul poate spune că e sustenabil să scoți profesorii de sport de la primele clase

2.914 vizualizări
O delegație formată din aproximativ 30 de profesori de educație fizică a fost în această dimineață în audiență la ministrul Educației, au declarat pentru Edupedu.ro reprezentanți ai Federației Sindicatelor din Educație “Spiru Haret”. Aceștia au cerut ca Ministerul să renunțe “definitiv” la proiectul de ordin care prevede eliminarea profesorilor de sport de la clasele pregătitoare, I și a II-a. Profesorii care au ajuns la Minister sunt din Vrancea, Teleorman și Brăila.

Deși Ministerul Educației a anunțat în urmă cu o zi că a fost retras proiectul de ordin care prevedea înlocuirea profesorilor de sport cu învățători, la primele clase de școală, profesorii atrag atenția că Ministerul și-a păstrat o mare rezervă de a reveni cu această decizie, pentru că în comunicat instituția precizează: “În momentul în care se va contura o nouă versiune, Ministerul Educației Naționale va iniția o dezbatere într-un context mai amplu”.

La întâlnirea de astăzi a fost prezentă și Ecaterina Andronescu, ce “a promis că se va discuta într-o comisie de lucru acest proiect de ordin și se va lua o decizie după ce vor fi văzute toate avantajele și dezavantajele”, au declarat pentru Edupedu.ro reprezentanții FSE Spiru Haret. Sindicaliștii au explicat că problema pe care au sesizat-o este următoarea: “Ministerul Educației a încercat să introducă acest proiect de ordin direct în ședința de joi, 14 februarie, a Comisiei de Dialog Social, fără ca proiectul să fi fost discutat anterior cu sindicatele în comisiile de lucru de la nivelul Ministerului, așa cum se face de obicei”.

“Problema este că ei pot să zică săptămâna viitoare că, din punctul lor de vedere, este sustenabilă decizia”, au declarat pentru Edupedu.ro reprezentanți ai FSE Spiru Haret. Aceștia au precizat că îi cer ministrului să renunțe definitiv la proiect și să abandoneze ideea de a scoate profesorii de sport de la primele clase.

Virgil Popescu, liderul sindical al FSE Spiru Haret din Timiș, a anunțat pentru Edupedu.ro că profesorii din județ au făcut în această dimineață grevă japoneză. “S-au acumulat mai multe nemulțumiri vizavi de problemele înregistrate în ce privește concediile persoanelor de conducere, sporurile care nu se acordă la personalul nedidactic, dar factorul care a declanșat greva a fost proiectul ca profesorii de sport să nu mai poată preda la clasele mici”, a declarat Popescu pentru Edupedu.ro.

Citește și:

 


1 comment
  1. Buna seara! Cred ca la clasele primare are fi foarte bine primit daca invatatorii arbavea orele de lucru manual SI orele de gospodarie care se faceau PE vremuri. SI acum avem gospodarii SI acum oamenii planteaza pomi, femeile cos, barbatii mesteresc…Alo? ASA s are putea umple orarul, educatia pentru sanatate nu see face la niciun nivel, de educatia sexuala nu Mai zic…SI PE noi ne doare de sport! SA fie clar, invatatorii se dau de o parte cand vine vorba de sport…motiveaza ca e Mai importanta matematica SI nu se expun pericolelor de la Ora de sport…accidentari, transpiratie, etc…ps. e parere personal SI nu ma refer la 100% dintre invatatorii…Mai sunt cativa Mai sportivi din fire?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul de Interne anunță capitularea statului în fața drogurilor, după ce le-ar fi spus șefilor din Poliție acum o lună și jumătate că „bătălia cu drogurile la categoria adulţi în momentul ăsta e pierdută”

Ministrul de Interne Cătălin Predoiu a declarat marți într-un interviu la DCNews că le-a transmis șefilor din Poliție acum o lună și jumătate că ”bătălia cu drogurile la categoria adulţi…
Vezi articolul

DOCUMENT 45% dintre angajații școlilor, grădinițelor și inspectoratelor vor să fie vaccinați. Ministerul Educației îi mai întreabă încă o dată pe profesori dacă vor vaccinul în etapa a doua de sondare, până la finalul lunii

La nivelul învățământului preuniversitar, 45,06 % dintre angajați au declarat disponibilitatea de vaccinare raportat la totalul de 292.872 de angajați în sistemul de învățământ preuniversitar (inclusiv persoanele care nu au…
Vezi articolul