Olanda anulează examenul de Bacalaureat, iar diploma de încheiere a studiilor va fi determinată de notele din timpul anului

28.672 de vizualizări
Foto: Facebook.com/ Mark Rutte
Guvernul olandez a anunţat marţi anularea examenelor centrale de sfârşit de studii, echivalent cu examenul de bacalaureat, din cauza pandemiei de coronavirus, potrivit AFP, preluat de Agerpres.

Validarea sau nevalidarea diplomei de încheiere a studiilor va fi determinată doar pe baza notelor obţinute în timpul anului şcolar.

În Olanda, care, potrivit sursei citate, număra marți mai mult de 4.700 de cazuri oficial declarate, şcolile sunt închise din 16 martie, pentru a stăvili propagarea noului tip de coronavirus.

Vreau, în aceste vremuri de criză, să le dau tuturor elevilor posibilitatea să obţină o diplomă completă şi să avanseze astfel fără pauză spre învăţământul superior”, a declarat ministrul olandez al educaţiei Arie Slob, într-un comunicat.

Instituţiile de învăţământ au mai mult timp – până la începutul lui iunie – pentru a-i face pe elevi să treacă restul examenelor prevăzute care contează pentru notele obţinute în timpul anului şcolar. Ministerul Educaţiei din Olanda încurajează puternic instituţiile şcolare să organizeze aceste examene de la distanţă, de exemplu prin videoconferinţă. Dacă şcolile nu sunt în măsură să efectueze teste şcolare la distanţă, acestea din urmă pot să se deruleze în clădiri şcolare respectând o distanţă de securitate de 1,5 metri.

Examinările și testările din sistemul de învățământ olandez:

Cele mai multe școli administrează elevilor care termină ciclul primar o testare numită „eindtoets basisonderwijs”. Rolul acestui test este de a susține profesorii în procedurile de consiliere pentru elevii și părinții lor spre ce rută de învățământ secundar să aplice.

La finalul educației secundare (liceu) elevii dau un set de examene în funcție de profilul ales. Examinările finale sunt împărțite în două părți – o evaluare la nivelul școlii și una la nivel național. Limba olandeză este obligatorie la evaluarea națională la toate profilele de educație secundară.

Citește și:

 

 

 


9 comments
  1. Asta ar fi cea mai buna soluție având în vedere că starea se v a agrava în curând. Sunt persoane bolnave care nu au șanse de recuperat la timp, și să nu vorbim de panica generala care influențează orice copil in astfel de momente.

  2. Nu mai postati asa ceva. Nu mai dati idei. Cred ca stiti ca este o tragedie daca se intampla asa ceva in Romania. Acum sunt deștepți care fac petiții. Analizați si voi lucrurile… acest articol are un impact foarte mare asupra elevilor care sunt caracterizați de lene si plăcerea furtului(copiază la orice test)…se apuca sa compare Romania cu Olanda. Olanda are alt sistem de învățământ, nu se compara nici pe sfert cu Romania

  3. Trebuie să facem orice ne stă în putință ca acesta variantă să ajungă în vederea celor care iau deciziile finale. Eu , fiind elev în clasa a 12-a , am analizat și variantele pe care le-au prezentat cei de la minister și niciuna nu ajută. Amânarea reînceperii școlii e mai mult sau mai puțin dăunătoare, recuperarea în vară nu e o varianta bună, fiindcă pentru noi va fi foarte greu cu înscrierea la facultate , iar înghețarea anului ar fi dezastruoasă.

    1. Trebuie să facem orice ne stă în putință ca acesta variantă să ajungă în vederea celor care iau deciziile finale. Eu , fiind elev în clasa a 12-a , am analizat și variantele pe care le-au prezentat cei de la minister și niciuna nu ajută. Amânarea reînceperii școlii e mai mult sau mai puțin dăunătoare, recuperarea în vară nu e o varianta bună, fiindcă pentru noi va fi foarte greu cu înscrierea la facultate , iar înghețarea anului ar fi dezastruoasă.

    2. Nu mai postati asa ceva. Nu mai dati idei. Cred ca stiti ca este o tragedie daca se intampla asa ceva in Romania. Acum sunt deștepți care fac petiții. Analizați si voi lucrurile… acest articol are un impact foarte mare asupra elevilor care sunt caracterizați de lene si plăcerea furtului(copiază la orice test)…se apuca sa compare Romania cu Olanda. Olanda are alt sistem de învățământ, nu se compara nici pe sfert cu Romania

      1. De ce sa nu ne comparam cu Olanda Franta,Marea Britanie? Toti au luat hatarari similare.In aceasta epidemie suntem cu totii,indiferent ce fel de invatamant avem.Nu sunt elevii din Olanda mai harnici.De ce jigniti elevii romani? ,Sau poate nu mai aveti meditatii,?….

    3. Ildiko Orban …cum sa se întâmple așa ceva in Romania? Lăsați elevii sa învețe pentru bac, au păcălit destul sistemul copiind la teste. Plus ca sunt olimpici care riscă să nu mai prindă loc la facultate…pt ca ei săracii s au axat pe o materie unde au facut performanta si vin deștepții ăștia care au copiat tot timpul si au tăiat frunza la câini sa le ia locul. Este inadmisibil. Elevii se ajuta singuri învățând. Stiu ca românului ii place sa copieze de la alte state. Dar in Romania e un sistem diferit fata de sistemul din Olanda deci…

  4. o tara care intelege ca nu se poate vorbi de o concentrare asupra invatatului in asemenea momente de panica. sa nu vorbim de cei defavorizati, care poate nu au laptopuri, si internet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Medicul pediatru Irina Costache atrage atenția părinților cu privire la spray-urile din plante contra insectelor, a căror aplicare direct pe pielea expusă la soare poate duce la fitofotodermatită

Fitofotodermatita “este o reacție toxică a pielii care apare la contactul cu anumite plante”, după ce zona respectivă este expusă soarelui. Explicația vine de la medicul specialist pediatru Irina Costache,…
Vezi articolul

Tăieri de ore și de norme ale profesorilor în liceele tehnologice, din cauza unei propoziții din structura anului școlar 2019-2020. Sindicatele “Spiru Haret”: Automat vor fi cadre didactice care vor intra în restrângere de activitate

Ordinul prin care ministrul Ecaterina Andronescu a stabilit structura anului școlar 2019-2020 taie dintr-o singură propoziție ore la clasele a XI-a din liceele tehnologice, au semnalat mai mulți profesori prin…
Vezi articolul

Profesoara Antoaneta Luchian: E nevoie de mai multă practică pedagogică în formarea inițială / Examenul de titularizare să rămână, dar să fie însoțit de masterat didactic, de asistență la clasă și mentorat real, să treacă prin toate etapele a ceea ce înseamnă viața școlii

Profesorii trebuie sprijiniți să facă mai multă practică pedagogică în formarea inițială, a afirmat recent profesoara de Educație muzicală Antoaneta Luchian, la emisiunea Educația la putere, de la TVR 2.…
Vezi articolul