Olimpiada Națională de Istorie 2023, Râmnicu Vâlcea. Au fost publicate subiectele și baremele – Descarcă documentele

8.762 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Subiectele și baremele de corectare de la Olimpiada Națională de Istorie 2023, de la proba scrisă de marți, 11 aprilie, au fost publicate de organizatori pe site-ul olimpiadei, excelentavl.oni2023.ro. Vezi ce au avut de rezolvat elevii de clasele VIII-XII și descarcă documentele de mai jos.

Proba de la Olimpiada Națională de Istorie care se desfășoară în aceste zile la Râmnicu Vâlcea a început marți, 11 aprilie, la ora 10, la Colegiul Național ”Alexandru Lahovari”, și a durat 3 ore. Elevii au sosit în municipiu de luni și sunt cazați la două hoteluri. Este vorba de loturi de câte 4 (Galați) – 25 (București) de elevi, potrivit informațiilor afișate de organizatori.

Miercuri, 12 aprilie, lucrările participanților vor fi evaluate, timp în care aceștia și profesorii lor însoțitori vor merge în excursie la Horezu (09:00 – 15:00), conform programului anunțat. Joi se afișează rezultatele inițiale, la prânz. Tot joi, olimpicii pot depune și contestații și pleacă în vizită la Arhivele Naționale Râmnicu Vâlcea și, mai apoi, la Muzeul de Istorie și Biblioteca județeană. Programul complet al activităților din județul Vâlcea – mai jos, după bareme.

DESCARCĂ Subiecte și bareme ONI 2023, Râmnicu Vâlcea (format imagine și .pdf):

Subiect – clasa a VIII-a:

Barem – clasa a VIII-a:

Subiect – clasa a IX-a:

Barem – clasa a IX-a:

Subiect – clasa a X-a:

Barem – clasa a X-a:

Subiect – clasa a XI-a:

Barem – clasa a XI-a:

Subiect – clasa a XII-a:

Barem – clasa a XII-a:

FOTO DOCUMENT Programul elevilor la ONI 2023 Râmnicu Vâlcea (sursa):
Citește și:
Olimpiada Națională de Matematică 2023, clasele V-VI. Răspunsurile, publicate de organizatori / Participă peste 100 de elevi și profesori însoțitori, la Slobozia
Olimpiada Națională de Matematică 2023, clasele VII-VIII. Descarcă baremele de corectare / Proba, susținută de elevi în sala de sport a unui complex hotelier
Olimpiada Națională de Matematică 2023, clasele IX-XII. Soluțiile și baremele au fost publicate / Sunt peste 400 de elevi și profesori la Craiova între 10 și 14 aprilie
Olimpiada Națională de Geografie 2023, Pitești. Subiectele și baremele de la proba teoretică au fost publicate de organizatori – Descarcă
Olimpiada Națională de Limba franceză (ONLFR) 2023. Subiectele și baremele au fost publicate de organizatori
Olimpiada Națională de Biologie 2023, Iași. Peste 350 de elevi susțin probele practică și teoretică, marți și miercuri / Programul competiției
Olimpiada Națională de Fizică 2023. Descarcă subiectele și baremele / Printre temele la proba practică: pendul gravitațional la gimnaziu, electromagneți și conductori la liceu
Olimpiada Națională de Limba și literatura română (OLLR) 2023, clasele V-VIII, începe astăzi la Arad. Peste 300 de elevi din țară sunt așteptați
Peste 1.200 de olimpici ajung duminică la Cluj pentru 3 olimpiade naționale de limbi străine. Elevii și profesorii vor fi cazați la hoteluri în acest an
Olimpiada Naţională de Fizică pentru elevii de gimnaziu și liceu va avea loc la Oradea în perioada 6-10 aprilie. Sunt 4 centre de examen, iar olimpicii și profesorii sunt cazați la hotel
Două olimpiade naționale au loc în Bistrița: cea de Arte vizuale, arhitectură şi istoria artelor, în perioada 10-14 aprilie și cea de Limba germană modernă între 17 și 23 aprilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ANOSR îndeamnă studenții să îi scrie premierului: Cîțu își continuă preocupările avute în ultimii ani de a elimina gratuitate transportului cu CFR Călători pentru studenți

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești (ANOSR) îi invită pe studenți să trimită o adresă la cabinetul prim-ministrului, prin care să solicite oprirea oricăror acțiuni de limitare a gratuității transportului cu…
Vezi articolul

Toți elevii din județul Vâlcea nu merg astăzi la școală, pentru că sunt organizate cercuri pedagogice. Nu s-a stabilit dacă ziua va fi recuperată, Inspectorul General Adjunct: Nu am venit cu nicio modificare în acest an școlar, comparativ cu alți ani

Toți elevii din județul Vâlcea nu fac astăzi ore, deoarece este organizat cercul pedagogic, după cum a declarat Mirela Toma pentru Edupedu.ro, Inspector General Adjunct: „La nivelul județului Vâlcea, cursurile…
Vezi articolul

Peste 6% dintre copiii de grădiniță și școală din Vrancea au cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate, arată datele Inspectoratului școlar / Cei mai mulți dintre copiii lăsați doar în grija unui părinte sunt la gimnaziu

Aproape 3.000 de elevi din judeţul Vrancea, de la învăţământul preşcolar şi până la liceu, au cel puţin unul dintre părinţi în străinătate, 578 dintre aceştia fiind în grija altor…
Vezi articolul

Dezbatere Edupedu.ro – UiPath Foundation - Brio.ro

VIDEO Georgi Dimitrov, CE: În acest an Comisia Europeană va lansa discuții pentru a pune educația digitală în fruntea priorităților / Va lansa instrumente pentru a ajuta profesorii să-și evalueze abilitățile

“Anul acesta Comisia Europeană va lansa discuții pentru a pune educația digitală în fruntea priorităților Uniunii Europene”, a declarat Georgi Dimitrov, șef al departamentului pentru Educație Digitală de la Comisia…
Vezi articolul