Posturile din școli care nu sunt anunțate ca disponibile la concurs nu se bugetează, dacă apar ulterior la plata cu ora sau în alte etape – arată raportul ministrului Educației și Cercetării

21.895 de vizualizări
vârsta de pensionare, cancelarie profesori
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Problema școlilor care nu scot posturile didactice la concurs ar putea fi rezolvată, potrivit ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, prin nebugetarea acestor poziții, dacă ele apar după derularea concursului, în etapele următoare acestuia. Ministrul a explicat în raport și în conferința de presă în care a prezentat diagnoza sa asupra sistemului de învățământ faptul că „vom spune foarte clar școlilor că scoți toate posturile, nu le ții pentru plata cu ora, iar dacă apar după ce ne-ai spus că ai anunțat toate posturile, nu le mai bugetăm”.

În Raportul QX, problema școlilor care nu scot posturile la concurs este recunoscută ca o disfuncționalitate majoră a actualului sistem de angajare în învățământul preuniversitar. Aceasta afectează transparența, echitatea și competitivitatea procesului de recrutare a cadrelor didactice.

Unele unități de învățământ evită intenționat să anunțe toate posturile vacante, pentru a le aloca prin alte metode (ex. detașări, supliniri „preferențiale”), iar practica aceasta subminează corectitudinea angajărilor și creează inechități între candidați, potrivit raportului.

Toate posturile disponibile în unitățile școlare (…) se anunță public de către minister,” iar „posturile care nu sunt anunțate nu se bugetează dacă apar ulterior, decât în situații excepționale,” conform raportului. 

În conferința de presă cu prezentarea acestui raport, ministrul a precizat că „avem o presiune foarte mare din partea input-ului, prin faptul că vrem să valorizăm oamenii buni care obțin note mari la examenul de titularizare sau la examenul de licențiere și prin faptul că ducem decizia în final spre unitatea școlară care îți de postul pe determinat sau pe nedeterminat. Sigur că ce este important, cum se întâmplă și acum, vom cere, vom spune foarte clar școlilor că scoți toate posturile, nu le ții pentru plata cu ora, că dacă apar după ce ne-ai spus că ai anunțat toate posturile, nu le mai bugetăm”.

„Deci e un lucru foarte important prin care cumva ne asigurăm că unitățile școlare vor anunța toate posturile disponibile. Este un sistem pe care îl gândim, astea sunt principiile, detalierea și implementarea operațională o să le discutăm inclusiv cu sindicatele, cu colegii din sistem și cu alți specialiști interesați, dar pornind de la aceste principii care eu cred că rezolvă problemele pe care le avem în acest moment în sistem,” a declarat Daniel David.

Conform raportului, Daniel David propune o reformă a mecanismului de angajare, care, pe scurt, arată în felul următor:

Etapa I – Examen național de licențiere în cariera didactică, în locul celui de titularizare

  • Toți candidații care obțin cel puțin nota 7 devin licențiați pentru cariera didactică.
  • Nu trebuie să repete acest examen în anii următori.

Etapa II – Concursuri organizate direct de școli

  • Unitățile care nu scot posturile la concurs nu vor primi buget pentru ele, cu excepții clar definite.
  • Posturile vacante (pe durată determinată sau nedeterminată) sunt anunțate public de minister.
  • Toate aceste posturi trebuie scoase la concurs de către unitățile școlare sau consorții (centre de concurs).

Propunerile din Raportul QX pe reforma angajării profesorilor în sistemul preuniversitar:

„În acest moment sistemul de titularizare are avantaje și dezavantaje. Avantajele principale se referă la stabilizarea cadrelor didactice și la flexibilizarea transferurilor în acest cadru. Aceste avantaje trebuie păstrate.

Dezavantajele sunt legate de procedura birocratică a examenului, care, adesea, trebuie repetată prea des de către unii candidați care nu obțin titularizarea și de faptul că pozițiile de perioadă determinată nu sunt protejate prin calitatea actului educațional al celui care ocupă postul și nu se pot transforma în poziții pe perioadă neterminată în baza calității actului educațional al celui care ocupă postul.

În condițiile în care sistemul educațional suferă (și va suferi și mai mult în anumite domenii – ex. științe) de absența cadrelor didactice calificate și de calitate, sistemul actual nu este unul adecvat.

Sistemul propus aici menține avantajele existente, elimină dezavantajele și aduce elemente suplimentare de calitate și descentralizare decizională cu responsabilizarea unităților școlare. Ideea centrală este că pozițiile pe perioadă determinată, care nu sunt rezervate în condițiile legii, se tratează în logica tenure-track, acestea putând deveni poziții pe perioadă nedeterminată în funcție de viabilitatea lor și de calitatea cadrului didactic (evaluată complex de beneficiarii principali!).

Principiile de bază sunt următoarele (vor fi operaționalizate printr-o procedură detaliată a ministerului, unde lucrurile se mai pot nuanța/adapta):

  • În etapa I, ministerul organizează anual un examen național pentru licențierea în învățământ.
  • Toți candidații care obțin cel puțin nota 7 devin licențiați în cariera didactică, conform legii, și au automat dreptul de a ocupa un post pe durată nedeterminată în sistem. Examenul nu trebuie repetat, admiterea în cariera didactică se face o singura dată.
  • Licențiații pot participa ulterior, în orice moment al carierei, la concursurile pentru posturile disponibile, organizate de unitățile școlare. Concursurile se pot organiza la nivelul unității școlare sau într-un centru de concurs care reunește mai multe unități școlare care nu au resursele necesare organizării concursurilor (ex. infrastructură, resursă umană calificată), după o metodologie-cadru care va fi stabilită de minister.
  • Toate posturile disponibile în unitățile școlare, pe perioadă nedeterminată sau pe perioadă determinată, cu normă didactică completă sau cu minimum 50% din norma didactică completă, se anunță public de către minister.
  • Posturile libere pe perioadă determinată pot să fie rezervate în condițiile legii sau nerezervate (tenure-track).
  • Posturile care nu sunt anunțate ca disponibile la concurs nu se bugetează dacă apar ulterior, decât în situații excepționale (ex. ieșirea legală din sistem, pe perioadă nedeterminată sau determinată).
  • Licențiații care obțin post pe perioadă determinată își păstrează postul dacă viabilitatea acestuia este prelungită anual de către unitatea școlară, cu condiția unei evaluări interne pozitive, organizată după o metodologie cadru stabilită de minister.
  • Licențiații care obțin post pe perioadă determinată – tenure-track – își păstrează postul pe perioadă nedeterminată, cu acordul unității școlare, în baza unei evaluări interne, organizată după o metodologie cadru stabilită de minister, dacă acesta devine viabil prin prisma criteriilor pentru posturile pe perioadă nedeterminată.
  • Cei angajați pe perioadă nedeterminată (titulari) sunt evaluați pe baza unor standarde minimale la fiecare 5 ani. Un calificativ nesatisfăcător pentru cadrul didactic va conduce la parcurgerea unor formări obligatorii gratuite, finalizate cu o evaluare riguroasă – dacă această evaluare nu este trecută în timp de doi ani, contractul nu va mai fi pe perioadă nedeterminată.
  • În etapa a II-a, posturile neacoperite în prima etapă de licențiații se scot la concurs și pot participa toți cei care la examenul de licențiere în cariera didactică au luat nota între 5 și 6,99 în ultimii 3 ani, ocupându-le în regim de suplinitori.
  • Posturile rămase neacoperite și după etapa a II-a sunt oferite în regim de plata cu ora de fiecare unitate școlară, după o procedură ce va fi stabilită de minister”.


11 comments
  1. În sfârșit o măsură bună! Poate se vor scoate posturile la concurs, numai să nu găsească domnii directori de școli portițe de evitare a respectării acestei directive!

  2. Bună ziua!Dacă am obținut nota 7 ,90 la examenul național de titularizare in anul 2022,mai trebuie să susțin acest examen?

    1. Notele luate la CNU anterioare anului școlar curent (când se organizează CNU pentru posturile publicate pentru anul școlar 2025-2026) se pot utiliza pentru ocuparea unui post de SUPLINITOR (calificat) pe o perioadă de până la 6 ani (depinde de ce prevede metodologia în fiecare an). Deci puteți participa la etapa de ocupare prin suplinire (de obicei pe un an) care urmează ocupării prin titularizare și apoi ocupării prin suplinire de cei cu note obținute în anul curent (iulie 2025). Condiția e să nu fi participat ulterior la alt CNU unde să fi obținut o notă sub 5.

  3. Mai dau examen pt. titularizare in sistem cei care sunt titulari pe viabilitate, in sesiunea 2025 ?

    1. Dacă dați concurs (pe aceeași disciplină) și obțineți o notă peste 7, deveniți titular în sistem (în anul imediat următor celui în care ați ocupat postul pe viabilitate). Dacă luați sub 5, cred că pierdeți postul ocupat pe perioada viabilității. Dacă nu mai dați concurs, rămâneți pe post până nu mai sunt orele respective (1-2-10 ani, cât rezistă), dar nu sunteți titular în sistem și nu puteți participa la restrângeri, transferuri, completări de normă etc decât prin concurs.

  4. Am senzatia ca acest ministru a imprumutat ceva de la predecesoarea. Mergi acasa omule ca este greu sa intelegi. Ai grija de universitarul tau ca de el nu ai spus nimic. Studenti fara bac, absolventi fara sa participe fizic, … Si te intrebi de ce absolventii profesori sunt cum sunt. Pai voi, tu, ii licentiati! Nu ai facut nimic de cand esti ministru. Ai venit cu acele planuri cadru facute de gasca lui Iohanis si nu se mai aude nimic de ele. Fa-ti raportul activitatii tale de cand esti ministru si sa vezi ce rezulta. NIMIC!

  5. Atâta timp cit titularul catedrei are dreptul sa ia și la plata cu ora ,sistemul va rămâne la fel de prost! De ce nu se ia în considerare ca titularul sa rămână la 18 ore! De ce trebuie ca alții sa mănânce cu 2 mâini iar cei care vor sa între în sistem sa se milogeasca pe mozaicuri …

  6. Câtă minte are…
    Știe legislație.

    Nu le bugetează și apoi…se scot orele din orar sau cum?
    Stau copiii si se uită că nu au profesor la clasă.

    Aberații.

    1. Ăsta își închipuie că sunt sute de mii de posturi nescoase la concurs. Când e vorba de 1 oră de latină, 2 ore de sport, etc. Vine exact nimeni pe ele la Cuca Măcăii.

      Dar o să sune bine când dă al milionulea interviu.

    2. Citize, de la Funeriu incoace nu am mai auzit atatea tampenii in aceeasi zi. Or sa faca cu femeia de serviciu sau nepalezi. :)) Omul acesta e real?!!???!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

GRAFICE Scenariile în care vor începe cursurile în marile centre universitare din țară. Clujul și Timișoara, în risc să ajungă la 6 la mia de locuitori până pe 27 septembrie, potrivit unei prognoze a cercetătorilor de la Universitatea Babeș Bolyai

Anul universitar începe tocmai când valul 4 al pandemiei de coronavirus ajung la vârf, în România. Mai exact, în unele centre universitare cum sunt Cluj-Napoca sau Timișoara, riscul de depășire…
Vezi articolul

Raportările anuale multiple ale universităților către diferite instituții vor fi înlocuite de raportări unice anuale, făcute printr-o platformă a Ministerului Educației – proiect de HG

Platforma Națională de Raportare Unică în Învățământul Superior (PNRUIS), care le permite universităților să facă o singură raportare pe an, urmează să fie lansată, potrivit unui proiect de HG pus…
Vezi articolul

Apel de investiții în valoare de 37 de milioane de euro, prin PNRR, pentru renovarea, echiparea și digitalizarea unor biblioteci de la sate și orașe – ghidul pentru aplicanți, pus în dezbatere publică de ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a lansat în dezbatere publică apelul pentru ghidul solicitantului pentru proiecte de investiții în modernizarea unor biblioteci. Se poate aplica pentru investițiile anunțate prin PNRR,…
Vezi articolul