Profesoară de limba română, la protestul sindicatelor față de creșterea normei didactice: Ne simțim invadați de acest volum de muncă și trebuie să fim eficienți în ceea ce facem

34.417 vizualizări
Foto: Edupedu.ro
„Pentru orice examen sau olimpiadă elevii se bazează numai pe lucru la clasă. Dacă se mărește numărul de elevi nu va mai fi eficiență în învățământ”, a spus pentru Edupedu.ro o profesoară de limba română care a venit să protesteze luni în fața Parlamentului. Amintim, până la ora 13 a avut loc protestul profesorilor față de proiectul legii Bolojan, după cum au anunțat liderii sindicali.

O profesoară de limba română a spus pentru Edupedu.ro că și-ar dori „păstrarea numărului de ore la norma didactică pe care o avem în acest moment și să nu apară înăspriri în ceea ce ne privește, pentru că nu am mai avea avea capacitate de lucru și chiar am dori de birocratizarea întregilor activități, pentru că pur și simplu ne simțim invadați de acest volum de muncă și că trebuie să fim eficienți în ceea ce facem”, a spus profesoara (Vezi aici despre propunerea de creștere a normei didactice cu 2 ore).

Ea a explicat că în prezent elevii se bazează pe ce învață în clasă, astfel că mărirea numărului de elevi într-o clasă ar afecta „eficiența în învățământ”. (Citește aici despre propunerea din proiectul Bolojan privind creșterea numărului de elevi la clasă)

Redăm declarația profesoarei

Edupedu.ro: Sunt profesoară de limba și literatura română și atât în numele meu cât și numele colegilor. Am dori păstrarea numărului de ore la norma didactică pe care o avem în acest moment și să nu apară înăspriri în ceea ce ne privește, pentru că nu am mai avea avea capacitate de lucru și chiar am dori debirocratizarea întregilor activități, pentru că pur și simplu ne simțim invadați de acest volum de muncă și că trebuie să fim eficienți în ceea ce facem.

Predau la clasele de liceu, începând de la a IX-a până la clasa a XII-a. Sunt și dirigintă.

Edupedu.ro: Câți elevi aveți acum în clasă?

Profesoară: Acum am în clasă între 23 și 28 de elevi și bineînțeles că ne-ar face mult mai bine să avem un număr mai redus de elevi, pentru că nu avem timpul fizic să-l dăruim fiecărui copil, cu atât mai mult cu cât copiii sunt mai dificili. Spre exemplu, am fost la Evaluarea Națională și am observat că mai toate lucrările sunt mai slab concepute decât în anii anteriori.

Edupedu.ro: Și care credeți că e cauza? 

Profesoară: Efectul pandemiei și trebuie să le acordăm mult mai mult timp. Să nu mai vorbim despre faptul că avem elevi cu CES cu care trebuie să lucrăm individual, pentru că ei au mare nevoie de noi și trebuie să le concepem niște fișe individuale de lucru. Trebuie să le alocăm mai mult timp, și mai ales pentru clasele terminale, unde chiar sunt probleme și majoritatea se bazează pe lucrul la clasă și nu meditații. 

Edupedu.ro: La ce liceu predați? 

Profesoară: La un liceu tehnologic, Colegiul Energetic. Când intră în examenul de bacalaureat, la olimpiadă, la absolut în orice concurs în care îi includem, elevii se bazează numai pe lucru la clasă cu noi efectiv. Și atunci mărind numărul de elevi nu va mai fi eficiență în învățământ. Clar. Sunt un profesor, care se preocupă de educația elevilor și rezultatele care apar sunt ca urmare a muncii efective la clasă și oboseala este mare”.

Ce măsuri cu impact direct în Educație conține proiectul de măsuri fiscale:


28 comments
  1. Eu când am terminat liceul, începutul anilor 70 nu era nevoie să iei meditații pentru a trece bacul, iar dacă vroiai să dai la facultate puteai și fără meditații, profesorii îți explicau ce doreai fără să ceară renunțați, dacă învățai intrai iar examenul de admitere nu era pe pile, acum dacă ai bani obții diplomă de licență ( de analfabet)!

  2. Aici se vede diferența dintre acei superoameni care ca duc în mod eficient sindicatele, fac fata la încă 2-3 joburi bine plătite + AGA și noi plebeii de rând cărora ne e greu cu un singur loc de muncă și treburile casnice ( chiar dacă uneori sunt tot cu elevi😉)

  3. auzi la ei! rușine Sa va fie ! câte meditații faceti fără fiscalitate!!! mars la munca la fel ca noi toți cu 2-3 joburi ca să facem ceva din copii pe care zilnic ii trimitem la școală! sa va plângem de mila de ce? dacă nu va place la catedra lăsați locul profesorilor dedicati! cărora le pasa de copii ( vezi prof. Cristina tunegaru) nu profitori ordinari precum. școală 2 brasov cu directorul numit politic) atâta frica și manipulare! verificați cum se ajunge la catedra în. brasov fără calificare din secretara la liceu în Râșnov la profesor de economie la liceu în Bran! trăiască șpagă! mars bolovan și david cu reforma voastră de kko

  4. Foarte “eficient” învățământul românesc din moment ce mediile examenelor sunt în picaj an de an.Nu există elev care să facă performanță doar cu orele de la școală,au”grijă “domnii profesori de lucrul acesta.Isi aleg cei mai buni copii din clasa pe care i folosesc pentru faima și restul …analfabeti functionali.Majoritatea sunt plătiți degeaba ,nu obțin nici o performanță cu copii de la clasa …ziua trece,leafa merge …Rușine majorității profesorilor! Ar trebuie evaluați an de an dar nu cum fac cursurile de perfecționare,doar bifând orele de prezență.

  5. Doamna profesor, se aude ce zice??? Cum poate spune ca un elev învață din clasa materia pt a avea un rezultat bun la un examen??? Elevii au rezultate bune pt ca muncesc mult la meditații pe banii părinților, după cele 8 ore de stat la școală. Dacă nu ar mai face meditații, ar fi jale la examene.

    1. Daca v-ati face minima datorie de parinte si ati acorda 15 minute serara sa va verificati copiii daca si-au invatat lectia si si-au facut tema cu siguranta nu v-ati da salariul la meditatii. Daca…

  6. Normal ca stați și în greva. Doar sunteți în vacanta, aveți timp. Dacă erați la munca asa ca mine și ca milioane de români, trebuia sa va luați zile de CO pentru asta, altfel va afecta la bani. Ti-ai luat salariul pe vara asta? Sau urmează?
    Am o boala pe voi…… Salariu pentru nemunca, 2 luni. Oribil, uite unde e o parte deficitul României.
    Vi se taie din timpul de meditații, asta e problema cu atâta gălăgie pe cele 2 ore în plus !!!!
    Si apropo, ai fost la banchet, sau banchete, ai plătit ceva? Hai ca mai sunt 5 luni și vine Crăciunul……cadouri, zâmbete gratuite si obedienta in fata voastra, din belsug !!!!
    Nu știu exact ce va fi cu voi, dar cred ca in 20 30 ani o sa dispăreți cu totul și intreg invatamantul devine privat, cu alte criterii de întrat la catedra. Doamne, fa minunea asta…… incepand cu gradinita.

    1. Ura pe profesori ,este extra de mare și în disperare. De ce asa și nu asa..și multe..Aveți ura degeaba pe cadrele didactice. Fiecare cadru didactic merge cu responsabilitate la ora. Nu cred ca exista cadru didactic sa dea dovada de indiferenta.. După criticați pe toți profesorii din România.. Ați fi dorit sa va băgăm minte în cap.. Educația părinților.. colaborarea părinților cu școala, lucrul individual..culegeri, cărți, etc.. Ce face Ilie Bolojan și David, ministrul ,duc la distrugerea totala a învățământului din România..Asta nu înseamnă economie la bugetul de stat de a distruge atât pe profesori, elevi și chiar părinți.. pnl ul a fost distrugătorul acestei tari. Rușine.

    2. De ve nu ati ales meseria de profesor, daca tot ii vorbiti asa cu invidie, de vacsnte etc. Aveti o boala pe profesori, scrieti, puteti sa va tratati sa stiti. Angajati-va in invatamant! Cine v-a obligat sa nu faceti acest lucru???
      Toti vorbiti de profesorri de parca ar fi fost alesi de cineva sa profeseze. Fiecare si-a ales ce meserie dupa cum a vrut. Si dvoastra puteti, hai! Invatamantul mult invidiat va asteapta! 😁 Puteti oricand sa participati la concurs de ocupare a postului, chiar acum in 15 iulie, sa ocupati un post, si sa stati in
      vacantele mult invidiate. Ce va opreste?

  7. nu pot înțelege cum timp de 30 de ani au fost bune normele astea in sistem,iar acum nu mai sunt bune..pe motiv că ar fi mai mici ca în UE cu 2 ore…dar e chiar așa… acolo norma e tot 18 ore,apoi salariile de acolo sunt duble.

    1. incredibil…cat tupeu au deci de la 18 ore pe săptămână adică 3 ore și 36 minute pe zi la 20 ore pe săptămână adică 4 ore zi mare tragedie…veniți în privat sa vedeți ce inseamna sa câștigi ca debutant 5000 net…

      1. Dvoastra cand ati avut 3 ore si 36 minute pe zi cat ati fost elev? Profu de mate sau de lb romana a iesit de la ora ca i-au trecut 3 ore si 36 minute???? Vorbiti in necunostinta de cauza. Un profesor are norma didactica alcatuita din 18 ore de predare. Aceste 18 ore se aduna din numarul de ore saptamanale alocate disciplinei conform planului cadru. In planul cadru numarul de ore la discipline difera. De exemplu Educatia fizica, Educatia muzicala, Educatia plastica in planul cadru au cate o ora pe saptamana. Acesti profesori predau la 18 clase, sa le iasa norma de 18 ore. Acest lucru inseamna ca au norma in mai multe scoli. Sa vedem la alte discipline cum ar fi matematica, lb. romana etc planul cadru prevede 4 ore pe saptamana la clasele gimnaziale. Intr-o scoala unde sunt 4 clase gimnaziale 5, 6, 7, 8 acest lucru inseamna 16 ore, completat cu inca doua ore de optional, in caz ca s-a ales matematica sau romana optional inseamna 18 ore. La 20 de ore norma se modifica fiindca numarul de ore fiind patru, optionalele terminate nu mai exista posibilitatea decat sa primeasca ore de la alta scoala, dar de unde ca si la alta scoala gimnaziala la fel va fi problema, ca nu sunt clase. Iar in caz ca sunt mai multe clase paralele, si primeste ore la norma de 18 aceasta nubpoate fi decat 4 ore, conform prevederilor planului cadru. Ceea ce inseamna ca la 18 ore se adauga 4 egal 22. Norma fiind de 20 de ore tot va fi platit pentru cele doua ore cu plata cu ora. Deci o norma didactica nu se imparte cu numarul de zile de lucru pe saptamana. Se imparte cu numarul de ore conform planului cadru alocate fiecarei
        discipline.

  8. Dacă ați lucra în sistem nu ați mai vorbi așa. Spuneți că alții lucrează mai mult pentru 3000 de lei pe lună. Vă întreb, ați lucrat vreodată cu zeci de elevi, chiar sute, pe zi, elevi cu caractere diferite, cu probleme, fel de fel? Dacă erați capabili să faceți o facultate, să susțineți zeci de examene și inspecții, de ce nu ați făcut-o? Ușile facultăților sunt deschise pentru toți. Ne blamați pe noi, cadrele didactice, cei care pregătim viitorul acestei țări, și medici, și magistrați și ingineri și muncitori, și frizeri, etc. Pe ce salariu? Am 21 de ani vechime în învățământ, lucrez în mediul rural, sunt navetistă, predau materie de examen, și cu tot cu dirigenție am puțin peste 6000 de lei. Nu am reușit să îmi cumpăr o casă de când muncesc, stau cu chirie și vouă vi se pare că avem salarii mari și nu facem nimic. De meditații, nu se pune problema, nu există timp, mă trezesc dimineața la 5,00 , plec la serviciu și ajung acasă pe la ora 16,00. Cum este domnilor? Acasă îmi mai aloc câteva ore pentru pregătirea lecțiilor de a doua zi. Câți dintre voi își prelungesc munca de la serviciu și acasă? Întâi gândiți și apoi spune-ți -va părerea! La învățământ sunteți buni toți la datul cu părerea! Așa vă învățați și copiii să ne discrediteze.

  9. Ați spus că „unii” nu se mai satură de ore suplimentare, că „unii” dau ore în particular, că „unii” nu vin la ore. De acord, știu și eu cazuri. Dar cum rămâne cu ceilalți? Măsurile propuse de guvern sunt pentru toți, nu doar pentru cei care dau meditații pe sume nesimțite sau care nu își fac treaba la ore. Cum rămâne cu cei care fac activități remediale și de performanță fără bani, după ore, care oricum stau și întocmesc documente câte șaisprezece ore din douăzeci și patru, nu opt – cât stă la muncă un birocrat, cum rămâne cu uzura nervoasă, cu randamentul pe care se presupune să îl dăm la catedră cu mai mulți elevi (care au deficit de atenție și trebuie să ne ocupăm de ei separat)? Știți câte cadre didactice ajung să cedeze nervos? Că elevii nu ne respectă din cauză că văd că se șterge cu noi pe jos? Credeți că noi mergem în clasă și doar le vorbim unor copii care stau smirnă în bănci? Nu. Și nici nu poți trimite clase întregi la sala de detenție. Nici nu poți pierde fiecare oră făcând percheziție pentru că ei nu predau telefoanele. Nu putem rămâne în fiecare zi nu știu câte ore să așteptăm părinții să le dăm înapoi telefoane confiscate – ca a doua zi copiii să le aibă din nou la ei, iar părinții să dea vina tot pe noi. Vorbesc uneori cu profesori din alte țări și ei îmi spun că se confruntă cu probleme similare. Însă li se pare inadmisibil să lucrezi cu efective de 20-25 de elevi, ce să mai spunem de 30!? La ei sunt efective de max 15 pentru că se știe că trebuie să ai un număr cât mai mic de elevi în clasă dacă vrei să obții randament. Cu ani în urmă am predat la o clasă de liceu în regim intensiv, pe grupe. Aveam 12 elevi în grupă. Nu am obținut niciodată la vreo clasă de la școala gimnazială unde sunt titulară un progres ca la grupa aceea. Ai nevoie să ajungi să cunoști particularitățile de învățare ale fiecărui elev, să știi ce metode să folosești pentru el, în mod specific. Ce să mai spunem de faptul că avem din ce în ce mai mulți elevi cu cerințe educaționale speciale care trebuie integrați. Aveți idee cum e să ai în clasă mai mulți elevi cu tulburări (diferite) de comportament, pe care nu suntem noi în măsură să-i liniștim, plus unii cu diferite tulburări din spectrul autist, care devin frustrați că nu se pot face înțeleși sau sunt deranjați de anume zgomote sau lumini și încep să urle? Statisticile arată ce observăm și noi în fapt: că numărul copiilor cu astfel de tulburări crește pe zi ce trece. Și asta fără să vorbim de faptul că și copiii considerați „normali” au deficit de atenție.
    E foarte ușor de vorbit din afară. Dar v-aș invita să lucrați măcar un an în învățământ (așa cum este el acum) și să reluăm discuția după aceea.

  10. Toate aceste nemultumiri vin din lipsa de control si verificare din partea directorilor de scoli si licee. Apoi aceste inspectorate ar trebui sa fie un fel de ANPC pt scoli. Dar vizitele sunt mereu anuntate si se lasa cu mese de protocol din partea scolilor. Iar aceste inspectorate desfiintate si intarit corpul de control din minister care sa dea si amenzi oe masura pt toate neregulile gasite. Se vede ca ministrul nu stie realitatea la firul ierbii!!!

    1. Care nereguli? Știți ce înseamnă ROFUIP? Elevii și părinții nu respecta regulamentul, nu dascălii. Vorbiți din filme. Iar directorii sunt numiți politic. Deci tot la alde unii că Bolohan ne întoarcem.

    1. Dna. profesoara,in calitate de parinte va spun ca toate concursurile si olimpiadele sunt pregatite in privat, parintii platesc bani grei pe meditatii, la scoala nu sunt interesati profesorii sa faca performanta, sunt dezinteresati total!!! Rusine sa va fie tuturpor profesorilor care faceti de ras aceasta tagma, v-ati pierdut motivatia si interesul, nu sunteti implicati. Pt profesorii aceia care au MERITE ne inclunam, restul, gasiti-va joburi in horeca, nu sunteti pregatiti sa formati copiii!

      1. Tot in calitate decant parinte vs contrazic. Poate acolo unde aveti dvs copiii este asa. Ptr performata este nevoie de ambitie, perseverenta, si sprints de a reusing, mai ales din partea elevului. Daca elevul nu are aceste calitati dati bani la meditatii pentru a justifica ptr dvs lipsa Dr interes pentru scoala a copilului dvs.

    2. De ce nu treci tu la catedra, ca observ ca esti tare” in critica” . Ai loc destul la catedra, mai ales in mediul rural la vreo 30-40 km fata de ce mai apropiat oras.

  11. Este foarte adevărat ca si o oră in plus contează la clasă ca profesor să ai in program ,de două nu mai zic nimic !
    Dar există o incertitudine din partea mea că atunci când profesorul pleacă de la clasă acasă este obosit sau odihnit ??
    Cum după 18 ore cum era norma didactică până acum putea să facă si pregătire???
    Nu mi se pare firesc nici pentru consilierii școlari să stea două trei ore în școală, fac așa câte un proiect pe bullying, apoi de odihniți ce sunt unii dintre aceștia își continuă programul in privat ?!!!
    Este foarte adevărat că 18 ore erau suficiente,dar pentru unii chiar nu erau,nu se mai saturau de ore suplimentare !
    Foarte bine cum se procedează! Sunt oameni care muncesc mult pentru 3000 lei,iar unii profesori chiar nu vin nici la ore fie că sunt în inspecții sau fac pregătire în particular ! Să nu mai discutăm despre perioada de grevă, când si femeile de serviciu au fost obligate să participe,apoi când au văzut că nu iau nimic la salariu,au vociferat că vin in activitate….,iar elevii au pierdut atunci….,deși aveau dreptul la educație din partea statului si nu in privat !!

    1. Cei de care spuneti dvs vor fi intotdeauna privilegiati,vor suferi tot cei corecti si care isi vad de treaba lor si aceia cand nu vor mai putea,vor pleca.Ceilalti care nu fac ore etc se vor inmulti si nu va avea cine sa ii traga la raspundere pentru ca sunt de ai lor.Practic prin abuz se face loc lipitorilor de afise care nu au prea au vad cum vor ei.Au incercat varianta ca nu avem cadre dodactice calificate si au adus tot felul de loaze dar acum nu trebuie sa se mai ascunda.

      1. Este total fals ce spune doamna profesoara. Nici un copil care merge la examene olimpiade si concursuri nu se bazeaza pe lucrul la clasa pentru ca n-ar obtine mai mult de nota 6.

      1. Chiar nu este adevărat. In bancă salariile pornesc de la puțin peste 3000 lei pentru un consilier de clientelă, care are facultate și sta 9 ore/zi in bancă, dintre care 8 cu publicul. Și nu are 62 zile concediu de odihnă platit pe an sau program de 3 ore/zi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Exclusiv G4Media: Decizia judecătorului care l-a salvat pe Nicolae Ciucă de verificarea doctoratului pentru plagiat, calificată drept „o hotărâre nelegală, cu încălcarea normelor de drept material”, de către Înalta Curte

Decizia prin care, în iunie 2022, judecătorul Marius Iosif de la Curtea de Apel București a anulat sesizările mai multor persoane care cereau analiza suspiciunilor de plagiat din doctoratul liderului…
Vezi articolul