Rata de promovare la Bacalaureat 2025 – cu 14 puncte procentuale mai mică la sate decât în urban / Cei mai mulți candidați respinși – la liceele tehnologice rurale

4.099 de vizualizări
Sursa: Edu.ro
Rata de promovare în rândul candidaților la Bacalaureat 2025 diferă substanțial între urban și rural, potrivit rezultatelor înainte de contestații, publicate vineri. Acestea indică o diferență de circa 14 puncte procentuale între rata de promovare înregistrate de elevii de la oraș și cei de la sat, atât pentru toți candidații, cât și pentru promoția curentă. 

Astfel, dacă în mediul urban, rata generală de promovare a fost de 79,45%, în mediul rural aceasta a fost cu circa 14 puncte procentuală mai mică: 65,18%.

Sursa: Edu.ro

La nivelul promoției curente, rata de promovare în orașe a fost de 84,9%, iar în mediul rural ea a fost de 70,8%.

Rata din mediul rural a fost, astfel, la nivelul promoției curente, cu 3,5 puncte procentuale mai mică decât rata generală de promovare raportată pentru Bacalaureat 2025, de 74,3%.

În funcție de mediu și de rute, cea mai mică rată de promovare a fost înregistrată, pentru promoția curentă, de către elevii de la liceele tehnologice din mediul rural – 51%.

Aceasta este cu 12,3 puncte procentuale mai mică decât cea înregistrată la liceele tehnologice din mediul urban.

În cazul rutei teoretice, diferența între rural și urban este, de asemenea, considerabilă: rată de promovare de 91,9% în cazul liceelor teoretice de la oraș, respectiv de 83,1% în mediul rural.

Evoluția ratei de promovare la sate, 2020-2025:

  • 2020.- 53,61%
  • 2021 – 59,85
  • 2022 – 66,91%
  • 2023 – 67,39%
  • 2024 – 70,60%
  • 2025 – 65,18%
Citește și:
BREAKING Rezultatele de la Bacalaureat 2025 au fost publicate. Vezi listele cu notele și mediile candidaților, pe județe
GRAFIC Rata de promovare la Bacalaureat 2025 este de 74,3%, a doua cea mai mare din ultimii 15 ani, conform rezultatelor înainte de contestații – update
Harta mediilor de 10 la BAC 2025. Cel mai mic număr de medii maxime din cel puțin ultimul deceniu. La nivel național, doar 23 de candidați au obținut media 10

1 comment
  1. O să vedeți ce haos o să iasă cu noile planuri-cadru la liceele tehnologice. Clasele de profesională se transformă în liceu, iar elevii care abia reușesc să citească vor fi obligați să dea Bacul. Serios acum, cum să-i trimiți la un examen național fără să le dai șanse reale să se pregătească?

    Orele de română și matematică scad de la 3 la 2 pe săptămână – adică fix materiile esențiale pentru Bac. Geografia, de la 2 ore la una singură. În plus, din 36 de săptămâni de școală, doar 26 vor fi efectiv de învățare, restul sunt de practică „comasată” – adică muncă în folosul firmelor, nu educație.

    Iar din cele 5 zile de școală, 2 vor fi doar cu practică și module de specialitate, deci și mai puțin timp pentru pregătire teoretică. Și totuși, acești elevi trebuie să dea Bacul, ca și cum ar avea aceleași condiții ca cei de la teoretic. Nu li se oferă nici sprijin real, nici timp suficient, dar li se cere performanță. E o rețetă clară pentru eșec și abandon școlar.

    Nu așa se reformează educația. Așa doar ne batem joc de elevi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Conducerea CNATDCU a respins propunerile Ministerului Educației de modificare a metodologiei de soluționare a sesizărilor de plagiat. Mircea Dumitru: Verificarea integrală a unei teze de doctorat la fiecare sesizare nouă care apare nu poate fi pusă în practică. Cîmpeanu ne-a invitat să venim cu propunerile noastre

Consiliul General al CNATDCU a respins astăzi, cu 15 voturi din 18 membri prezenți, propunerile de modificare a metodologiei de soluționare a sesizărilor de plagiat și a regulamentului de funcționare…
Vezi articolul

Proteste de stradă ale sindicatelor profesorilor, în Constanța, marți, iar de miercuri în alte 6 județe. Reprezentanții angajaților din învățământ cer soluții urgente de la Guvern, amenințând cu greva generală în luna mai

Angajaţii din educaţie pichetează, marți, sediul prefecturii Constanța, potrivit unui comunicat de presă. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” anunţă organizarea mai multor acţiuni…
Vezi articolul