Secretarul de stat Bogdan Cristescu: Prin școală nu trebuie să facem o stare de zen, învățarea nu este neapărat ușoară / Trebuie să creăm un cadru corect, predictibil, să valorizăm fiecare rezultat al învățării

723 de vizualizări
Bogdan Cristescu / Foto: Universitatea din București/ Facebook.com – Mircea Popa
Cu „o stare de zen” nu se construiește un sistem educațional de încredere, a afirmat secretarul de stat în Ministerul Educației, Bogdan Cristescu, la Prima News. Sistemul educațional are nevoie să fie ”predictibil, corect și să furnizeze rezultate”, a completat Cristescu.

Într-o discuție legată de încrederea părinților în sistemul de învățământ românesc, secretarul de stat a amintit că învățarea este un proces care implică efort, „dar trebuie să creăm un cadru corect, un cadru predictibil, să valorizăm fiecare rezultat al învățării”, susține el.

Cristescu a mai afirmat că elevii sunt mai implicați la materiile din care vor susține examene, unde există o miză mai mare: „Acolo unde disciplina este de examen, copiii sunt mai interesați”, consideră acesta.

Redăm declarațiile pe această temă:

„Nu există o baghetă magică ca să creștem această încredere în sistem. Este exact ceea ce a spus și domnul ministru, și miniștri înaintea lui, și oameni, poate mulți mai înțelepți decât mine, ca să proiectăm încredere în sistem. Un om are încredere în ceva care este predictibil, care este corect și care furnizează rezultate. Da, din punctul meu de vedere, noi asta trebuie să facem prin școală, nu trebuie să facem o stare de zen.

Școala și învățarea nu este neapărat ușoară, dar trebuie să creăm un cadru corect, un cadru predictibil, să valorizăm fiecare rezultat al învățării. Pentru că ceea ce spuneați dumneavoastră, dar tot timpul vom avea paranteze, spuneați că poate la un alt profesor copiii se comportă altfel și foarte des, colegi de-ai noștri și nu numai, ne vor spune că acolo unde au disciplină de examen copiii sunt participativi sau măcar ascultători. Dar eu nu prea cred în această abordare cu ascultători. Copiii trebuie să participe la învățare. Deci acolo unde disciplina este de examen, copiii sunt mai interesați. Acolo unde disciplina nu este, copiii nu mai sunt interesați”, a afirmat Bogdan Cristescu.


Informații de context

Sistemul de învățământ preuniversitar, în general, are parte de încrederea a doar jumătate dintre părinți (52%), în timp ce 2 din 5 au puțină, foarte puțină sau deloc încredere în sistem, potrivit unui sondaj realizat în 2024 de IRES, ce a vizat inclusiv încrederea în diverși actori ai sistemului de educație din România.

Potrivit aceluiași studiu, profesorii propriului copil beneficiază de încrederea a 4 din 5 părinți (81%), urmați de directorii școlilor (73%).

Conform unui alt studiu, 2 din 5 tineri români se declară total sau foarte nemulțumit de calitatea educației și tot atâția exprimă un nivel mediu de satisfacție față de aceasta, în timp ce doar 18% dintre ei se declară satisfăcuți de calitatea ei, potrivit studiului publicat de Friedrich Ebert Stiftung (FES), parte a unui sondaj internațional realizat de compania de sondare IPSOS. Aceeași cercetare semnalează un nivel ridicat al convingerii că în sistemul educațional există corupție: doar 10% dintre respondenți cred că notele sau examenele nu sunt „cumpărate”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Concluzia ministrului Daniel David după prima dezbatere cu profesori și inspectori pe proiectele de planuri-cadru pentru liceu: Rețin multe sugestii bune, care vor fi incluse în varianta finală propusă în luna mai

Prima dezbatere națională privind proiectele de planuri-cadru pentru învățământul liceal a adus în prim-plan un dialog echilibrat, axat pe soluții, conform concluziilor trase de ministrul Educației, Daniel David. Într-un mesaj…
Vezi articolul

Evaluările elevilor, inclusiv cele făcute de profesori, la clasă, vor fi standardizate pe o platformă a Ministerului Educației / Va putea fi monitorizată evoluția elevului și generat un plan individualizat de învățare – proiect

A fost pus în consultare publică proiectul prin care evaluările elevilor vor fi standardizate pentru toate clasele și incluse în platforma online a Ministerului Educației, în baza Metodologiei – cadru de…
Vezi articolul

Ministerul Educației și Cercetării recunoaște că angajările în învățământ și Titularizarea sunt blocate în 2025 și pregătește deblocarea posturilor din 30 aprilie, prin OUG / Daniel David susținea în urmă cu 4 luni că nu există blocaje și că primise asigurări pentru asta de la liderii coaliției

Începând cu 30 aprilie 2025, pot fi organizate concursuri în învățământul preuniversitar și superior, conform unui proiect de OUG, după ce angajările au fost blocate de guvernul Ciolacu prin ordonanța…
Vezi articolul

Profesorii trebuie să realizeze cursurile de pregătire chiar și pentru un singur elev care va veni la școală, dar în același timp trebuie să facă și pregătire online cu elevii care stau acasă, potrivit ministrului Educației

Profesorii trebuie să realizeze cursurile de pregătire chiar și pentru un singur elev, dacă un singur elev va alege să vină la școală, spune ministrul Educației potrivit digi24.ro. Același profesor,…
Vezi articolul

Ministrul Finanțelor anunță o creștere de buget la 161% în 2024, în Educație, față de alocarea pentru 2023, după ce în urmă cu două săptămâni tot Boloș anunța un buget cu „aproape 57% mai mare“

Bugetul Educației ar urma să ajungă anul viitor la 79,7 miliarde de lei, potrivit declarațiilor de săptămâna aceasta făcute de ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, la briefingul de presă de după…
Vezi articolul