Subiecte Evaluare Națională clasa a VI-a 2025 – Matematică și Științe ale naturii. Au avut de precizat două reguli pe care trebuie să le respecte orice turist care vizitează Delta Dunării. O altă cerință a fost să deseneze circuitul electric al unei lanterne, la fel ca anul trecut

70.766 de vizualizări
Foto: captură subiect
Elevii de clasa a VI-a au susținut miercuri, 28 mai, proba de Matematică și Științe ale naturii din cadrul Evaluării Naționale 2025. Durata alocată rezolvării a fost de 60 de minute pentru fiecare test administrat (EN VI).

UPDATE ora 15: Ministerul Educației și Cercetării a publicat la ora 15 subiectele la Matematică și Științe ale naturii.

La una dintre cerințe, elevii au avut de numit o pasăre întâlnită în Delta Dunării. Tot aici au mai avut de scris un argument în favoarea alegerii acestei regiuni pentru depunerea ouălor/cuibărit de foarte multe păsări.

O altă cerință a fost să deseneze schema circuitului electric al unei lanterne, la fel ca anul trecut.

Subiectele primite de elevi:

Rezultatele elevilor, potrivit metodologiei

Din acest an școlar, rezultatele elevilor la evaluările naționale de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a vor fi sub formă de punctaje în loc de coduri. La solicitarea scrisă a elevului, punctajele obținute se pot echivala în calificative/note și pot fi trecute în catalog.

Art. 28. — „(1) Rezultatele individuale obținute la EN-2025 nu se afișează/nu se comunică public și nu se înregistrează în catalogul claseiPrin excepție, la solicitarea scrisă a elevului, punctajele obținute se pot echivala în calificative/note și pot fi trecute în catalog. Rezultatele sunt valorificate la nivelul unității de învățământ prin:

a) elaborarea planurilor individualizate de învățare;

b) informarea elevilor și a părinților/reprezentanților legali ai elevului asupra stadiului formării și dezvoltării competențelor evaluate.

(2) Rezultatele individuale la EN-2025 cuprinse în fișele de evaluare sunt supuse unui proces de analiză de către cadrul didactic și de către colectivul de catedră din fiecare unitate școlară. În urma acestei analize, cadrul didactic decide, acolo unde este cazul, elaborarea planului individualizat de învățare al elevului, instrument fundamental de remediere/dezvoltare/ orientare care cuprinde informații diagnostice și prognostice în vederea orientării și optimizării învățării.”

Cea care a decis introducerea notelor la Evaluarea Națională de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a, în loc de rezultate pe coduri, similare celor folosite de testările internaționale de tip PISA, a fost Ligia Deca, precedenta ministră a Educației, care a scos și limba străină de la evaluarea de la clasa a VI-a.

Calendarul pentru evaluarea națională de la clasa a VI-a
  • Limbă și comunicare — Limba română — 27 mai 2025
  • Matematică și Științe ale naturii — 28 mai 2025
  • Limbă și comunicare — Limba maternă — 29 mai 2025

7 comments
  1. De ce nu se mai respectă curba de efort?
    Copilul meu a avut ambele probe programate la ora 13:00.
    Oare pentru că acum psihologia și pedagogia se învață de pe facebook?

  2. Așteptăm cu interes concluziile( care sunt aceleași în fiecare an ), precum și măsurile luate ulterior la nivel ministerial .

    Semnat Un părinte

  3. Dupa ce ca am avut doar 55 minute de rezolvare la 18 exercitii am si avut unele la care inca profesorii nu ne-au predat. La exercitiul de asociat inca nu am facut la biologie, la mate NU am facut Teorema lui Pitagora si Radicalii…

  4. Abia era timp destul sa citesti balivernele alea. Daramite sa rezolvi 15 subpuncte, unele cu scheme, desene, justificari sau figuri geometrice. Si ce legatura au unele intrebari cu fizica, geografia sau matematica. Cum ar fi, spre exemplu, ultima intrebare cu regulile? Suntem cumva la intelegerea textuluil la romana sau la test pe geografie? Sunt profesor, dar niste subiecte mai tampite ca asta nuam vazut: foarte lungi, cu text alambicat si consumator de timp si intrebari fara legatura uneori cu disciplina evaluata. In ritmul asta, la cat sunt de slabi elevii si batuti in cap, ii bateti si mai tare in cap pana nu o sa mai avem elevi. Oare cine face aceste subiecte???

  5. Problema de geometrie (pct.6 si 7) este din ultima parte a materiei, care nu a fost predata inca, avand in vedere ca mai sunt 4 saptamani pana la finalul anului, asa ca nu inteleg cum doriti sa evaluati cunostintele elevului. E irelevant
    Iar problema de la pct.11 nu este de dificultate medie, asa cum ar trebui sa fie aceasta evaluare.
    De asemenea, la biologie se pot gasi intrebari care sa aiba in vedere cunostinte generale ale elevului, nu specifice (numarul de camere al inimii la pesti, albina.. sunt deja chestiuni de finete pentru cei pasionati de biologie).
    Dupa momentul de ieri, cand ministrul educatiei a declarat ca testarile la clasa II, IV si VI trebuie sa fie mai usoare, voi veniti cu asemenea subiecte prin care tintiti sa aratati tocmai ca elevii sunt nepregatiti. Da, sunt nepregatiti, pentru ca ce se preda la scoala nu este ceea ce trebuie, programa este foarte incarcata, este ora si lectia noua, fara perioade de fixare a cunostintelor noi, ce sa mai spunem cand ajungem la probleme unde trebuie sa folosim cunostinte din toata materia.
    Cu 2 ore de geometrie pe saptamana si complexitatea programei nu poti avea pretentii sa rezolve asemenea probleme (mi-a luat mie, ca adult care se pricepe la matematica, sa vad secanta AB la cele 2 paralele, cea ce sare in ochi e cealalta secanta EB).
    Totul se preda mecanic, fara aplicabilitate practica, iar apoi se cere elevilor sa judece si sa inteleaga singuri aplicabilitatea practica a notiunilor invatate.
    Nivelul de dificultate nu este corelat cu varsta copiilor si prin aceste evaluari nu faceti decat sa-i descurajati. Oricum nu au rezultatul scontat, nu se face nici un plan remedial si problema nu e la copi, este la cei din Minister care sunt rupti de realitate, ei ar trebui sa modifice programele si manualele.
    Rezultatele se anunta, in multe cazuri, cu voce tare, in fata tuturor si creeaza motive de bullying.
    Cam asta este, domnilor profesori examinatori!

    1. Ai mare dreptate eu sunt elev de clasa a 6-a iar azi am dat evaluarea . La subiectul de matematică nu am reușit să scriu nimic noi dea bea ce eram la lecția ,,Proprietățile triunghiului dreptunghic” și toate lecțile de până acum nu aveau treabă cu ce aveam de scris pentru că după evaluare am făcut orele și a patra oră aveam matematica iar doamna pe la jumătatea orei a văzut pe telefon că au apărut subiectele și le-am făcut tot ce era oe tablă nu se afla demonstrat pe caiet deloc și nu aveam de unde să știu o colegă în schimb care se duce la concursuri internaționale a făcut perfect pentru că ea a învățat la pregătire. Iar problema 11 nu am văzut model în caiet în viața mea puteți să întrebați toți colegi că noi nu avem așa ceva în caiete. Deci practic la partea de matematică sigur au făcut-o pentru genii doar ca să nu luăm punctaj maxim. Iar la partea de biologie dea bia ce am început să vorbim despre inima la om nici nu am pomenit de inima la animale. Eu nu înțeleg de ce acea întrebare a apărut adică acea cu ce pește este interzis de pescuit? De unde să știu eu deorece nu pescuiesc și nu am de unde să știu restul de fizică da chiar le știam la perfecție iar restul da dar acest test a fost făcut special pentru ai face pe toți slabi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Peste 6% dintre copiii de grădiniță și școală din Vrancea au cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate, arată datele Inspectoratului școlar / Cei mai mulți dintre copiii lăsați doar în grija unui părinte sunt la gimnaziu

Aproape 3.000 de elevi din judeţul Vrancea, de la învăţământul preşcolar şi până la liceu, au cel puţin unul dintre părinţi în străinătate, 578 dintre aceştia fiind în grija altor…
Vezi articolul
Cursurile Universității Politehnica

Ședințele de repartizare pe post a profesorilor din județul Arad, organizate online. Inspector școlar: Pot intra de oriunde, din vacanță, nu trebuie să mai vină la inspectorat de mai multe ori, sute de kilometri, până își fac o normă

Profesorii care au participat la ședințele de repartizare pe posturi sau catedre în județul Arad anul acesta s-au conectat pe o platformă online de întâlniri, ceea ce a scutit timp…
Vezi articolul

Motivarea absențelor de către diriginte se face în ziua prezentării actelor justificative. Care sunt actele medicale necesare pentru motivarea absențelor, potrivit ROFUIP 2024

Motivarea absențelor se face de către educator, învățător sau profesorul diriginte în ziua prezentării actelor justificative, potrivit ROFUIP 2024. Noul Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar…
Vezi articolul

Ce se poate întâmpla cu titlul de doctor al lui Lucian Bode, după decizia de plagiat: Reprezentantul CNATDCU Mircea Dumitru face trimitere la rolul instanței, deoarece Consiliul care se ocupa în mod normal de doctoratele plagiate “nu are posibilitatea să mai facă nimic”

“Aici este decizia unui judecător”, a răspunsa miercuri, la Euronews, Mircea Dumitru, vicepreședintele Consiliului care avea în mod normal în atribuții verificarea acuzațiilor de plagiat în tezele de doctorat, atunci…
Vezi articolul

FOTO Caracteristicile misterioase ale planetei Uranus, dezvăluite într-o nouă imagine a telescopului James Webb / Cum arată inelele, lunile și atmosfera gigantului de gheață / Un an pe Uranus, circa 84 de ani tereștri. Dar o zi, numai 17 ore

Telescopul spațial James Webb a realizat un nou portret strălucitor al planetei Uranus, care prezintă inelele, lunile, vremea și atmosfera gigantului de gheață, de obicei ascunse, caracteristici care nu au…
Vezi articolul