Testările de limbă străină, pentru admiterea la liceu 2025, se desfășoară până pe 23 mai. Subiectele sunt unice la nivelul fiecărui județ, potrivit metodologiei. Cum se calculează punctajul final al fiecărui elev

810 vizualizări
Foto: © Robert Brown | Dreamstime.com
Pentru admiterea la liceu, elevii de clasa a VIII-a susțin testările la limba străină în perioada 20-23 mai, conform calendarului oficial. Este vorba despre admiterea la liceu în clasele cu predare a unei limbi moderne în regim bilingv. Vezi mai jos, în articol, ce presupune testarea la limba străină și ce condiții au de îndeplinit elevii.

Potrivit calendarului, rezultatele la probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă se comunică în data de 26 mai.

Ordinul ministrului educației nr. 6.480/2024 a aprobat, printre altele, și metodologia de recunoaștere și echivalare pentru proba de verificare a cunoștințelor de limba modernă, precum și desfășurarea acestei probe. În metodologie se arată că liceele care au clase clase sau grupe cu predare a unei limbi moderne în regim bilingv vor organiza, pentru admiterea în clasa a IX-a la aceste clase, o probă de verificare a cunoștințelor la limba modernă.

Subiectele sunt unice la nivelul județului

Art. 2. – „(1) Subiectele pentru proba de verificare a cunoștințelor de limba modernă se alcătuiesc, în conformitate cu programele școlare în vigoare, pentru nivelul A2 din Cadrul european comun de referință pentru limbi.

(2) Subiectele pentru proba de verificare a competențelor de limbă modernă sunt unice la nivelul județului/ municipiului Bucuresti. Acestea se elaborează de către comisia județeană/ a municipiului București de elaborare a subiectelor, formată din profesori de specialitate (care nu au rude/ afini până la gradul II inclusiv în concurs) și sunt aprobate de inspectorul școlar pentru limbi moderne sau de către un profesor metodist, desemnat de inspectorul școlar pentru limbi moderne (în cazul în care inspectorul nu are specializarea în limba modernă pentru care se elaborează subiectele).”

Ce presupune testarea la limba străină

Art. 3. – „Examenul de verificare a cunostințelor de limbă modernă constă din două probe:

a) Proba scrisă, pentru care se acordă un punctaj de maximum 70 de puncte, din care 10 puncte din oficiu;

b) Proba orală, pentru care se acordă un punctaj de maximum 30 de puncte.”

Conform metodologiei, la proba scrisă pot fi întrebări cu răspunsuri multiple, întrebări cu răspuns scurt, întrebări de tip adevărat/fals cu justificare, exerciții de realizare a unor corespondențe. Timpul de lucru este de 60 de minute.

Art.4. – „(1) Subiectele pentru proba scrisă vor cuprinde itemi obiectivi pentru verificarea competențelor de înțelegere de texte și a funcțiilor comunicative/actelor de limbaj corespunzătoare nivelului A2, cum ar fi întrebări cu răspunsuri multiple, întrebări cu răspuns scurt, întrebări de tip adevărat/fals cu justificare, exerciții de realizare a unor corespondențe, text lacunar.

(2) Timpul afectat probei scrise este de 60 minute. 

(3) Pentru proba scrisă se pot depune contestații, la centrul la care s-a desfășurat proba, în perioada prevăzută de calendarul admiterii în învățământul liceal.”

Pentru proba orală, elevii nu vor putea face contestații, după cum se arată în metodologie.

Art. 5. – „(1) Proba orală va cuprinde itemi pentru verificarea competențelor de discurs oral și de participare la conversație de nivel A2.

(2) La proba orală nu se admit contestații.”

Cum se calculează punctajul final al fiecărui elev

În metodologie se arată că media aritmetică a punctajelor acordate de cei doi evaluatori la fiecare probă reprezintă punctajul final al candidatului la proba respectivă. Punctajele finale obținute la cele două probe (scrisă și orală) se adună, iar rezultatul se împarte la 10, obținându-se astfel nota finală a candidatului.

Este considerat admis elevul care a obținut minimum nota 6 (șase) la proba de verificare a cunoștințelor de limba modernă.

Art. 6. – „(1) Profesorii examinatori acordă puncte candidatului la fiecare din cele două probe. Media aritmetică a punctajelor acordate de cei doi evaluatori la fiecare probă reprezintă punctajul final al candidatului la proba respectivă. Punctajele finale obținute la cele două probe (scrisă și orală) se adună, iar rezultatul se împarte la 10, obținându-se astfel nota finală a candidatului.

(2) Elevul care a obținut minimum nota 6 (șase) la proba de verificare a cunoștințelor de limba modernă este considerat admis.

(3) Rezultatul final al probei de verificare a cunoștințelor de limbă modernă se afișează, în perioada prevăzută de calendarul admiterii, la avizierul unității de învățământ în care s-a desfășurat proba.

Art. 7. La liceele unde se organizează clase sau grupe cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, în cazul în care numărul elevilor care optează pentru aceste clase sau grupe este mai mare decât numărul de locuri prevăzut, se organizează o probă de departajare.

Recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la examene cu recunoaștere internațională 

Art. 10 – „Recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine, precum și a premiilor I, al II-lea, al III-lea sau a mențiunilor obținute la etapa națională a olimpiadei de limba modernă, se realizează de către comisia de înscriere constituită la nivelul unității de învățământ gimnazial. 

Părinții vor depune la secretariatul școlii cererea scrisă pentru recunoașterea și echivalarea rezultatelor, precum și diploma/certificatul/adeverința în original.

Art. 11 – „(2) Pentru recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine, părintele/reprezentantul legal instituit al candidatului depune la secretariatul unității de învățământ următoarele documente:

a) cererea scrisă pentru recunoașterea și echivalarea rezultatelor;

b) diploma/certificatul/adeverința în original.”

Recunoașterea și echivalarea rezultatelor pentru elevii care au promovat cel puțin una din clasele gimnaziale la o unitate de învățământ cu predare într-o limbă maternă pentru care se organizează clase cu predare în limba modernă în regim bilingv

Art. 11 – „(4) În cazul candidaților, care au promovat cel puțin una din clasele gimnaziale la o unitate de învățământ cu predare într-o limbă maternă pentru care se organizează clase cu predare în limba modernă în regim bilingv și al candidaților care au promovat cel puțin una din clasele gimnaziale la o unitate de învățământ din străinătate, având ca limbă de predare limba modernă pentru care se organizează clase cu predare în limba modernă în regim bilingv, documentele solicitate pentru recunoaștere și echivalare sunt:

a) cererea scrisă pentru recunoașterea și echivalarea rezultatelor;

b) foaia matricolă sau decizia de echivalare a studiilor parcurse în străinătate.” 

Probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă, potrivit calendarului oficial

12 – 13 mai 2025: Eliberarea/Transmiterea anexelor fişelor de înscriere pentru elevii sau absolvenţii care doresc să participe la probe de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă.

14 – 16 mai 2025: Înscrierea candidaţilor pentru probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă.

NOTĂ: Documentele necesare pentru recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine cu proba de verificare a cunoștințelor de limbă modernă pentru admiterea în clasele a IX-a cu program bilingv de predare a unei limbi moderne de circulaţie internaţională pot fi depuse la unitatea de învăţământ de provenienţă până la data de 26 mai 2025.

20 – 23 mai 2025: Desfăşurarea probelor de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă.

26 mai 2025: Comunicarea rezultatelor la probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă. Depunerea contestaţiilor la probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă (dacă există prevederi metodologice privind contestarea probelor).

30 mai 2025: Comunicarea rezultatelor finale, după contestaţii, la probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă. Transmiterea către comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti a listelor cu rezultatele finale la probele de verificare a 
cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă, prin completarea acestora în aplicația informatică centralizată.

2 – 4 iunie 2025: Ridicarea/Transmiterea anexelor fişelor de înscriere de la unităţile la care candidaţii au susţinut probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă.

4 – 6 iunie 2025: Depunerea/Transmiterea anexelor fişelor de înscriere ale candidaţilor care au participat la probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă, la unităţile de învăţământ de proveniență.

19 iunie 2025: Transmiterea de către comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti, în format electronic, către Centrul naţional de admitere a listei candidaţilor care au promovat probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă şi a rezultatelor acestora la probe, prin introducerea și confirmarea finalizării introducerii acestora în aplicația informatică centralizată.

Foto: © Robert Brown | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Admitere liceu 2025. Vineri, 16 mai, este ultima zi în care elevii de clasa a VIII-a se mai pot înscrie pentru testările de limbă străină și pentru susținerea probelor de aptitudini / La testările de limbă străină sunt considerați admiși elevii care obțin minimum nota 6, potrivit metodologiei
Admitere liceu 2025. Elevii de clasa a VIII-a se înscriu în zilele de 14, 15 și 16 mai pentru testările de limbă străină și pentru susținerea probelor de aptitudini – calendarul complet
A început eliberarea anexelor fișelor de înscriere pentru elevii de clasa a VIII-a care vor să dea probele de limbă maternă sau modernă pentru înscrierea la liceu / Model de fișă
Admitere liceu 2025. Înscrierea pentru testările de limbă străină se face în perioada 14-16 mai. Pentru proba orală, elevii nu vor putea face contestații, potrivit metodologiei / Ce presupune testarea la limba străină
Admitere liceu 2025. La testările de limbă străină sunt considerați admiși elevii care obțin minimum nota 6. Subiectele sunt unice la nivelul fiecărui județ, potrivit metodologiei / Calendarul probelor de verificare
DOCUMENTE Fișa de înscriere la liceu 2025, publicată de Inspectoratul Școlar Mureș. Noutatea este că există fișe separate pentru învățământul profesional și dual de nivel 3 și pentru cel de nivel 4 / Când au loc probele de aptitudini și calendarul complet de admitere
OFICIAL Calendarul complet pentru admiterea la liceu – 2025. Ierarhia elevilor va fi anunțată pe 11 iulie, repartizarea computerizată are loc pe 23 iulie

1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Olimpiada de Limba română 2024. Programa și regulamentul actualizat pentru elevii de gimnaziu au fost publicate de Ministerul Educației. Ce conținuturi au fost exceptate de la etapele pe județ și națională

Programa și regulamentul actualizat pentru Olimpiada Națională de Limba și literatura română (OLLR) 2024, clasele V-VIII, au fost publicate de Ministerul Educației. O noutate față de regulamentul pentru anul școlar…
Vezi articolul
matematica clasa pregatitoare

Pachet legislativ pentru natalitate: Companiile private cu peste 30 de angajaţi care construiesc creşe sau grădiniţe pentru copiii angajaţilor, scutite de la plata impozitului pe profit pentru sumele respective

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi anunţă că a depus la Parlament un pachet legislativ pentru stimularea natalităţii. Pachetul prevede, între altele, un proiect de lege care încurajează companiile private cu minim…
Vezi articolul

Jocuri, atelier de teatru, de lectură, curs de limba germană și tur ghidat în centrul Bucureștiului – programul activităților de la Biblioteca Metropolitană, în săptămâna 15-19 iulie

Copiii și părinții pot opta pentru mai multe activități desfășurate de filialele Bibliotecii Metropolitane București, după cum arată instituția într-o postare pe Facebook. Activitățile, de luni, 15 iulie, până vineri,…
Vezi articolul