Un băiat de 7 ani din Constanța ar fi introdus în curtea școlii o armă de tip airsoft / Polițiștii au deschis un dosar penal pentru „rele tratamente aplicate minorului”

461 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Un copil în vârstă de 7 ani din Constanța ar fi introdus o armă cu lunetă de tip airsoft, neletală, în curtea Școlii Generale nr. 33 Anghel Saligny, unde acesta învață. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru „rele tratamente aplicate minorului”, potrivit unui comunicat de presă. Potrivit inspectorului general școlar, citat de Agerpres, “se fac verificări interne pentru că celelalte cadre didactice care aveau cunoştinţă despre elevul care a adus arma nu au transmis informaţia în timp util, IŞJ şi Poliţia fiind anunţate a doua zi, joi”, a spus inspectorul.

Directorul Școlii Generale nr. 33 Anghel Saligny Constanța a sunat miercuri la numărul de urgență 112 pentru a anunța că un elev al școlii, în vârstă de 7 ani, ar fi introdus, în incinta unității de învățământ, o armă de tip airsoft, potrivit comunicatului de presă al poliției Constanța.

La școală a ajuns “o patrulă mixtă, formată din polițist și jandarm din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanța, care a constatat că, la data de 10 mai a.c., în jurul orei 17:00, minorul ar fi introdus, în unitatea de învățământ, o armă cu lunetă de tip airsoft (neletală și nesupusă autorizării), aceasta fiind ridicată de un cadru didactic”, potrivit comunicatului de presă.

Elevul de 7 ani care a introdus o armă tip airsoft în şcoală, în municipiul Constanţa, nu avea cursuri în perioada respectivă şi venise în curtea instituţiei de învăţământ să se joace cu alţi copii, a declarat şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), Sorin Mihai.

„Un elev de clasa I care nu avea cursuri în perioada respectivă a venit într-o pauză, cu gândul de a se juca cu alţi copii în curtea şcolii. În acest sens, a avut asupra lui o armă, de agrement se numeşte, din ceea ce mi-au comunicat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean, de tip airsoft, care nu necesită autorizare. Arma nu era funcţională şi scopul declarat al copilului era acela de a veni să se joace cu alţi copii. La momentul la care a fost identificat obiectul respectiv, profesorul de educaţie fizică, cel care la momentul respectiv era pe terenul de sport, a preluat obiectul şi l-a dus în unitatea de învăţământ. Şi astăzi dimineaţă părintele a fost înştiinţat şi, de asemenea, a fost înştiinţată şi Poliţia, care a efectuat cercetări şi din analiza dumnealor am aflat că este vorba de un obiect care totuşi nu era funcţional în raport cu ceea ce reprezintă funcţionalitatea lui”, a spus reprezentantul IŞJ Constanţa.

Potrivit acestuia, elevul a intrat cu arma pe poarta unităţii de învăţământ.

“A intrat pe poarta unităţii de învăţământ. Şi aici a fost o problemă şi am cerut să fie asigurat perimetrul unităţii de învăţământ. Acum este închisă poarta respectivă şi există o persoană care asigură accesul în unitatea de învăţământ”, a declarat Sorin Mihai.

Şcoala respectivă nu avea paznic, existând însă camere de supraveghere.

“Până acum, paza umană nu era asigurată de către cineva care să fie prezent la poarta şcolii, astfel încât să creeze acces pentru cei care ar dori să intre în unitatea de învăţământ. Există camere de supraveghere şi, în egală măsură, există şi soluţii, pe care i le-am comunicat doamnei directoare, în sensul că pe statul de funcţii există posturi vacante care pot fi transformate rapid şi asta se va întâmpla pe post de paznic, adică să se asigure pază umană pe întreaga perioadă a derulării actului educativ”, a afirmat inspectorul şcolar general.

Profesorii nu au anunțat la timp descoperirea armei

Inspectorul școlar a mai spus că se fac verificări interne pentru că celelalte cadre didactice care aveau cunoştinţă despre elevul care a adus arma nu au transmis informaţia în timp util, IŞJ şi Poliţia fiind anunţate a doua zi, joi. “Măsuri împotriva acestora vor putea fi dispuse la nivelul unităţii de învăţământ, în urma unor verificări interne, cadrele didactice fiind angajate ale şcolii”, a spus Sorin Mihai.

Arma a stat în unitatea de învăţământ, fiind încuiată într-un cabinet.

“S-a luat legătura cu consilierul şcolar din unitatea de învăţământ. Părintele care a venit pentru a da declaraţii, pentru că a fost solicitată prezenţa dumnealui de către reprezentanţii poliţiei, a dat şi acordul scris pentru ca respectivul elev să fie consiliat individual. Şi pe parcursul zilelor următoare va interveni inclusiv CJAP, adică toţi specialiştii care pot să îl sprijine în acest sens şi să asigure din punct de vedere psihologic armonizarea elevului”, a declarat Sorin Mihai.

Şeful ISJ a spus că au fost luate primele măsuri în acest caz.

“Primele măsuri care au fost luate sunt cele pe care le-am indicat, respectiv asigurarea perimetrului unităţii de învăţământ, cu celeritate identificarea unei soluţii pentru rezolvarea pazei în unitatea de învăţământ, o comunicare eficientizată şi o procedură în acest sens, care să ne dea posibilitatea să aflăm în timp util şi să luăm măsurile necesare”, a menţionat inspectorul general.

“În cauză, cercetările sunt continuate de Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinţi sau de orice persoană în grija căreia se află minorul”, potrivit comunicatului de presă al poliției.

”Totodată, se fac verificări sub aspectul comiterii unor fapte de natură contravențională, prevăzute de Legea 295/2004″, se mai arată în comunicat.


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ce implicare au avut liderii Federației Naționale a Părinților în școala lui Lajos Kristof, „antrenorul de genii” prins în flagrant când viola un copil / Eugen Ilea, care poza în „bun manager” când vopsea sediul școlii fondate de Kristof, spune că acesta i-a cerut să-l ajute cu autorizarea și că i-ar fi fost prezentat de Iulian Cristache, pe atunci președinte FNAP / Cristache neagă, dar spune că s-a întâlnit și el cu Lajos, care ar fi vrut să-l angajeze drept consultant

Liderii Federației Naționale a Părinților, organizație parteneră a Ministerului Educației, au fost implicați în negocieri cu Lajos Kristof și chiar în promovarea școlii ilegale Amias Internațional School/ Amia Small School,…
Vezi articolul

„Mi-e teamă că vom fi obligați să acceptăm un număr prea mare de elevi care vor repeta, vrând-nevrând, anul școlar”, spune Ministrul Educației: În localitățile care intră în carantină „ne vedem puși cumva cu spatele la zid”

„Mi-e teamă că vom fi obligați să acceptăm un număr prea mare de elevi care vor repeta, vrând-nevrând, anul școlar”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, într-o conferință online organizată…
Vezi articolul

DOCUMENT Ordinea etapelor de mobilitate 2025-2026. Proiectul cu regulile pentru angajarea în Învățământ a fost pus în consultare publică de Ministerul Educației cu o zi înainte de termenul de aprobare prevăzut de lege

Proiectul metodologiei de mobilitate pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar 2025-2026 a fost lansat în consultare publică joi, 14 noiembrie, de Ministerul Educației, cu o zi înainte de termenul pentru…
Vezi articolul
Daniel David / Foto: UBB

Daniel David: Grevele se fac să genereze probleme, altfel nu poți mobiliza autoritățile să te asculte, iar greva din învățământ este făcută în acest scop, depinde de înțelepciunea autorităților cum detensionează situația. Acum e o chestiune care ține de psihologie

Daniel David, profesor de psihologie clinică și rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a spus referindu-se la greva generală din învățământ: “Grevele se fac să genereze probleme, dacă greva nu…
Vezi articolul