Valeriu Gheorghiţă: Vom putea şi noi din trimestrul trei, probabil, să dăm posibilitatea şi celor care doresc, cu vârsta sub 15 ani, să se vaccineze

508 vizualizări
Valeriu Gheorghiță / Foto: gov.ro
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a declarat că tinerii din România, cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani, s-ar putea vaccina împotriva COVID-19 în cel de-al treilea trimestru al acestui an, cel mai probabil, transmite News.ro, preluat de G4Media.ro.

”Estimăm că într-o perioadă medie de două luni vom avea autorizarea oficială, atât de la Agenţia Americană pentru Medicamente, cât şi de la Agenţia Europeană, aşa încât vom putea şi noi din trimestrul trei, probabil, să dăm posibilitatea şi celor care doresc cu vârsta sub 15 ani, să se vaccineze, între 12 şi 15 ani”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.

Citește articolul complet pe G4Media.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cele două proiecte de legi ale educației, legea învățământului preuniversitar și legea învățământului superior, ar trebui aprobate în Guvern până pe 23 martie – termen dat de premierul Ciucă / Proiectele intră în circuit de avizare la nivelul guvernului

Cele două proiecte de legi ale educației, legea învățământului preuniversitar și legea învățământului superior, ar trebui aprobate în Guvern până la data de 23 martie, a anunțat premierul României, Nicolae…
Vezi articolul