VIDEO Mesajul președintelui Iohannis la început de an școlar: Dragi elevi, fiecare veți avea ocazia să fiți un supererou, spălându-vă pe mâini și purtând mască / Dragi dascăli, sunt convins că veți reuși să îi însoțiți pe copii în fascinanta călătorie a cunoașterii

999 de vizualizări
Președintele Klaus Iohannis a transmis luni dimineață un mesaj video cu ocazia începerii noului an școlar, el îndemnându-i pe elevi să poarte mască și să se spele pe mâini pentru a-și proteja părinții și bunicii, iar profesorilor le-a atras atenția că obiectivul prioritar de a oferi învățământ de calitate este dublat acum de necesitatea desfășurării actului educațional în condiții sanitare cât mai sigure.

Mesajul integral:

Dragi elevi,

Chiar dacă astăzi începem un nou an școlar altfel decât erați obișnuiți, entuziasmul, nerăbdarea și bucuria de a reveni la școală au rămas neschimbate. Trecem cu toții printr-o situație care, în urmă cu câteva luni, ar fi părut posibilă doar în cărți sau în filme. Până când vom reuși să învingem virusul care ne-a schimbat tuturor modul de viață, va trebui ca la școală să respectați câteva măsuri speciale, concepute pentru a nu pune în pericol sănătatea voastră și a celor dragi. Fiecare dintre voi veți avea ocazia să fiți un supererou care, atunci când poartă mască, se spală des pe mâini și ascultă îndrumările cadrelor didactice, își ocrotește părinții și bunicii, cei mai expuși pericolului de a se îmbolnăvi. Eu am foarte mare încredere în voi și, împreună, vom trece cu bine prin această perioadă!

Dragi dascăli,

Frumoasa misiune pe care v-ați ales-o devine anul acesta una extrem de grea. Obiectivul prioritar de a oferi învățământ de calitate este dublat acum de necesitatea desfășurării actului educațional în condiții sanitare cât mai sigure, deopotrivă pentru elevi și cadre didactice. Pășim cu toții pe un teritoriu necunoscut și tocmai de aceea va fi nevoie de multă răbdare, flexibilitate și energie, va trebui să găsiți resurse interne și adesea să vă adaptați la situații neprevăzute. Sunt convins însă că veți reuși să îi însoțiți pe copii în fascinanta călătorie a cunoașterii, fie că vă veți afla alături de ei în clasă, fie la distanță, prin intermediul mijloacelor de comunicare on-line.

Vă doresc un an școlar cât mai bun și vă mulțumesc pentru implicarea voastră!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cum a ajuns George Simion, liderul partidului extremist AUR, să vorbească în fața elevilor Colegiului Gheorghe Lazăr, în prima zi de școală? Directoarea Ionela Neagoe: “A decis el, personal”, să vină / “În mintea mea a fost scandalul cu filmatul cu telefon, că nu e primit” să vorbească

“Nici nu am putut să judec. Mi s-a scurs sângele în picioare și în mintea mea a fost scandalul cu filmatul cu telefon, că nu e primit. Despre ce vorbim?”,…
Vezi articolul
interzicerea fondului clasei și școlii

Președintele Asociației Orașelor din România: Facturile școlilor s-au triplat. Guvernul trebuie să aibă o abordare unitară față de localități / Sunt primari care n-au rezolvat problema termoficării de ani de zile

Adrian Ovidiu Teban, primarul orașului Cugir (Alba) și președintele Asociației Orașelor din România, a declarat luni, după întâlnirea cu premierul Nicolae Ciucă, că facturile școlilor s-au triplat, iar în orașele…
Vezi articolul

Tudor Chirilă, către Ligia Deca: Cu Legile Educației cum faceți? Cu modificări pe care le țineți ascunse de ochii cetățenilor care vă plătesc, vi se pare normal să o luați pe scurtătura către Parlament? Am vrea să le citim și noi cu voce tare

Tudor Chirilă cere transparență pentru proiectele de legi ale Educației. Într-un mesaj scris pe pagina de demnitar a Ligiei Deca, artistul o întreabă pe ministră dacă i se pare normal…
Vezi articolul