Schimbările climatice ar trebui abordate în întregul curriculum, în toate ciclurile de învățământ, nu doar în câteva materii concentrate la clasele mari – experți ai Institutului de Educație de la Londra / E esențial ca temele de mediu să fie incluse în formarea inițială a profesorilor

229 de vizualizări
Foto: © Kiriill Ryzhov | Dreamstime.com
Abordarea schimbărilor climatice în întregul curriculum, atât la școala primară, cât și în învățământul secundar este necesară pentru a-i determina pe copii și tineri să acționeze pe astfel de teme, potrivit experților Institutului de Educație al University College London. Aceștia arată, în baza unui sondaj realizat printre profesorii din Anglia, că abordarea prin care schimbările climatice sunt discutate la câteva materii – abordare conturată, de altfel, și în strategia națională românească pentru educația de mediu –  nu este suficientă. 

Pe de altă parte, arată aceiași experți, această extindere a tematicii problemelor de mediu la cât mai multe materii este însoțită de o problemă – nevoia de pregătire a cadrelor didactice, încă din etapele de formare inițială, pentru integrarea subiectelor de mediu în activitățile de predare.

Potrivit sursei citate, în școlile din Anglia elementele referitoare la schimbările climatice tind să se concentreze pe informații și date și să fie atinse într-un număr restrâns de materii, precum științele sau geografia, în învățământul secundar. Aceasta, arată experții citați, nu i-ar încuraja și nu i-ar încuraja pe copii și tineri cu cele necesare pentru a acționa pe cont propriu.

Deși, potrivit Institutului de Educație al University College London, cei mai mulți profesori din Marea Britanie sunt interesați să abordeze astfel de teme la propriile ore, principala problemă semnalată de ei este lipsa pregătirii: mai puțin de 13% dintre respodenții la un sondaj au spus că au discutat astfel de chestiuni în programele de formare inițială și mai puțin de jumătate (44.9%) au spus că au fost implicați în proiecte de dezvoltare profesională care să atingă asemenea subiecte. 

În privința extinderii tematicii la întregul curriculum, instituția citată arată, separat, că, “pentru a le oferi tinerilor acces la această paletă mare de perspective, va fi nevoie de schimbări în conținutul predat în școli, dincolo de științe și geografie, ca domenii tradiționale în care se învață despre schimbări climatice. Va fi nevoie și de sprijin pentru ca profesori care predau o gamă largă de materii să fie încrezători că pot încorpora schimbările climatice și dezvoltarea durabilă la ore. Dezvoltarea profesională de înaltă calitate pentru profesorii care predau toate materiile, în toate fazele de vârstă, va fi un element cheie”.

Citește și:
DOCUMENT Din toamnă elevii de clasele a VII-a și a VIII-a pot studia o nouă disciplină „Educație privind schimbările climatice” – programa a fost publicată în Monitorul Oficial / Vor învăța să monitorizeze activitățile de zi cu zi care contribuie la poluare și să promoveze interculturalitatea și justiția climatică
LISTA Disciplinelor legate de mediu din învățământul preuniversitar – proiect Strategia națională privind educația pentru mediu și schimbări climatice 2023 – 2030

Foto: © Kiriill Ryzhov | Dreamstime.com / / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Păi poate finanțează BP, ARAMCO și cei ca ei niște programe de pregătire pentru asta, că au finanțat decenii întregi propaganda contra-informării despre schimbările climatice cauzate de om, ducând în derizoriu toate încercările celor mici și neimportanți de a opri tăvălugul ce ne duce la marginea prăpastiei.

    Hai să mai facem niște săptămâni verzi și să mergem la strâns plasticurile din păduri, noi și elevii, în timp ce șmecherii planetei iau avionul să meargă 10 minute pânâ în celălalt capăt al orașului, poate-poate salvăm specia de la autodistrugere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Pierderile cauzate de închiderea școlilor primare în pandemie, analizate în SUA și Anglia: Speranța de viață a copiilor americani se estimează că a scăzut cu câteva luni / Minusuri “șocante” în cunoștințele dobândite de elevii englezi, după lockdown-ul din primăvară

Speranța de viață a copiilor americani din școlile primare care s-au închis în prima parte a anului ar înregistra o scădere de câteva luni, potrivit unui nou studiu dat publicității…
Vezi articolul

Theodor Georgescu, filolog: Limba latină ar trebui reintrodusă ca probă opțională de Bacalaureat pentru elevii de la uman / Cum poate fi, de exemplu, economia mai relevantă decât limba latină pentru specializarea de filologie?

Reintroducerea limbii latine ca probă opțională la examenul de Bacalaureat ar trebui să fie prevăzută în actualele proiecte ale legilor educației, susține Theodor Georgescu, filolog clasicist, conferențiar al Facultății de limbi…
Vezi articolul
școli din București

Restricțiile care intră în vigoare la depășirea ratei de infectare de 3 la mie: Masca obligatorie în toate spațiile deschise, se închid restaurantele, cafenelele, cinematografele, teatrele și sălile de jocuri de noroc / Școlile ar putea trece la predarea exclusiv online

O serie de restricții intră automat în vigoare odată ce într-un județ sau într-o localitate se depășește incidența cumulată a cazurilor de infectare cu coronavirus de 3 la mia de…
Vezi articolul

O rețea de pagini false de Facebook, care pare coordonată din exteriorul României, promovează nostalgii comuniste și ultranaționalismul, inclusiv în grupurile online ale profesorilor și părinților – ANALIZĂ

Mai multe pagini de Facebook, care par administrate de boți și sunt înregistrate la aceleași adrese din străinătate, au început să inunde feedurile utilizatorilor, cu imagini generate deseori de inteligența…
Vezi articolul